ICCJ. Decizia nr. 1192/2004. Penal. Art.189 alin.1, 2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1192/2004
Dosar nr. 1035/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2340 din 3 iunie 2002, Judecătoria Ploieşti a condamnat pe inculpaţii:
- C.C. şi
- C.P. la câte 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 83 din acelaşi cod, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P. prin sentinţa penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1091/2001 a Tribunalului Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pe care a alăturat-o pedepsei din prezenta cauză, urmând ca acesta să execute, în total, 7 ani închisoare.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, din pedepsele aplicate, perioada arestării preventive de la 29 mai 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la 20 decembrie 2001, cei doi inculpaţi au lipsit de libertate pe S.V. între orele 19,30 – 23,00, determinându-l să le remită suma de 850.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism ce a fost indisponibilizat de tribunal, admiţând apelurile inculpaţilor a redus la câte 3 ani închisoare, pedepsele aplicate acestora, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. S-a menţinut, totodată, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P., urmând ca acesta să execute, în final, 4 ani închisoare.
Curtea de Apel Ploieşti, a admis recursurile declarate de inculpaţi şi schimbând încadrarea juridică din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din acelaşi cod, i-a condamnat, în baza acestui din urmă text de lege, la câte un an închisoare, înlăturând pentru ambii inculpaţi aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Totodată, a înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., pentru pedeapsa de un an închisoare, stabilită inculpatului C.P. prin sentinţa penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, pe care a considerat-o graţiată, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Instanţa de recurs a apreciat că fapta inculpaţilor de a o constrânge pe partea vătămată să le plătească suma de 850.000.000 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului furat a cărui achiziţionare le-a fost intermediată de acesta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj.
Pe de altă parte, pedeapsa anterioară de un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată pentru infracţiunea la regimul circulaţiei rutiere, prevăzută de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 a fost săvârşită în timp ce inculpatul era minor.
Împotriva menţionatelor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi pct. 71 teza I C. proc. pen., susţinând, pe de o parte că instanţa de recurs a dat faptei deduse judecăţii o greşită încadrare juridică iar pe de altă parte că instanţele de fond şi apel, în mod greşit, nu au constatat incidenţa graţierii, mecanismul prin care instanţa de recurs a dat eficienţă actului de clemenţă fiind contrar legii.
Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă pentru a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, constituie infracţiunea de şantaj.
Pe de altă parte, conform art. 189 alin. (2) din acelaşi cod, suntem în prezenţa formei agravante a infracţiunii în cazul în care lipsirea de libertate în mod ilegal este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol.
Din analiza textelor citate, rezultă, printre altele, că obţinerea unui folos material reprezintă, în cazul infracţiunii de şantaj, scopul urmărit de făptuitor, constituind deci o cerinţă esenţială a laturii subiective, în timp ce, în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă folosul este cerut în schimbul eliberării celui sechestrat, aceasta este o împrejurare de natură să configureze fapta în lodalitate agravantă.
Sub aspect subiectiv, în cazul infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., pe lângă intenţia autorului de a lipsi de libertate o persoană, există şi intenţia, concomitentă sau succesivă, de a solicita un folos în schimbul eliberării.
Dispoziţia alineatului 2 al art. 189 C. pen. pentru simpla formulare a unei cereri în acest sens de către făptuitor. Cu atât mai mult va fi realizată modalitatea în discuţie, atunci când făptuitorul a obţinut folosul material.
Într-un asemenea caz nu va exista un concurs între lipsirea nelegitimă de libertate şi şantaj şi nici numai infracţiunea de şantaj, aşa cum greşit a considerat instanţa de recurs, ci infracţiunea unică prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât şantajul este absorbit, ca o circumstanţă agravantă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Din probele administrate rezultă că inculpatul C.P. a cumpărat un autoturism marca BMW X5 de la B.Ţ. cu suma de 27.000 dolari S.U.A., care, la data de 14 noiembrie 2001, în urma unui control de rutină efectuat de poliţie, a fost confiscat, constatându-se că era furat.
Pentru a-şi recupera suma de bani achitată vânzătorului la data de 20 decembrie 2001, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată S.V. la locuinţa martorei U.M.T. din municipiul Ploieşti, unde aceasta a fost obligată să rămână mai multe ore, să semneze două înscrisuri fictive şi să le achite suma de 500.000.000 lei, sub pretextul că s-a înţeles cu B.Ţ. să le vândă un autoturism furat.
Referitor la cel de al doilea motiv de casare invocat se constată că inculpatul C.P. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani, conform art. 81 şi art. 110 C. pen., prin sentinţa penală nr. 534 din 24 februarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1091/2001 a Tribunalului Prahova.
Deşi instanţele de fond şi apel au reţinut corect că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în cursul termenului de încercare, stabilit pentru pedeapsa de un an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat, şi au revocat, respectiv menţinut revocarea acestei pedepse, nu au observat că în aceste condiţii pedeapsa respectivă devenind executabilă se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse, infracţiunea, pentru care a fost aplicată, nefiind exceptabilă de la beneficiul actului de clemenţă respectiv.
În consecinţă, recursul în anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa în totalitate hotărârile pronunţate în apel şi în recurs, iar hotărârea instanţei de fond numai cu privire la omisiunea constatării efectiv graţierii, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi la pedeapsa aplicată inculpatului C.P.
Astfel, se va constata graţiată integral şi condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P. prin sentinţa penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, acesta urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză.
Se va atrage atenţia aceluiaşi inculpat asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti urmează a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti, deciziei penale nr. 1528 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova şi deciziei penale nr. 253 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe intimaţii inculpaţi C.C. şi C.P.
Casează hotărârile pronunţate la instanţele de apel şi recurs, iar cea a instanţei de fond numai cu privire la omisiunea constatării efectelor graţierii conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi la pedeapsa aplicată inculpatului C.P.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Inculpatul C.P. urmează să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2004. Penal. Art.248 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1296/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
