ICCJ. Decizia nr. 1731/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1731/2004

Dosar nr. 1496/2004

Şedinţa publică din 30 martie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 martie 2004 dată de Curtea de Apel Târgu – Mureş în şedinţă secretă a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpatul M.P.D. împotriva judecătorilor V.O., F.G., M.C., B.O., I.N. şi F.G.

S-a apreciat de instanţă că motivul de recuzare invocat de inculpat că judecătorii la care s-a făcut referire, s-ar fi pronunţat anticipat asupra vinovăţiei inculpatului prin aceia că au soluţionat recursurile declarate împotriva măsurii arestării preventive, nu este fondat.

Analiza temeiurilor cu privire la încetarea sau menţinerea arestării preventive, nu presupun pronunţarea asupra vinovăţiei inculpatului pentru fapta penală, aflată în curs de soluţionare.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs fără să-l motiveze.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., nu poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.

Soluţionarea de către cei şase judecători a recursurilor declarate de inculpat împotriva încheierilor prin care s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, nu presupune antepronunţarea cu privire la soluţia ce urmează a fi dată în cauză după finalizarea cercetării judecătoreşti.

Hotărârea pronunţată în prezenta cauză este legală şi temeinică, astfel că recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.D. împotriva încheierii din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

 Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1731/2004. Penal. încheiere. Recurs