ICCJ. Decizia nr. 1744/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1744/2004
Dosar nr. 3652/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 351 din 18 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. D.N. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi e) C. pen. şi la 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 34 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 116 C. pen., s-a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a interzicerii, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei, de a se afla în municipiul Bucureşti.
2. B.M. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi e) C. pen. şi la 7 ani şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 116 C. pen., s-a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a interzicerii, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei, de a se afla în municipiul Bucureşti.
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi în solidar, la plata către partea civilă I.I., a sumei de 3.000.000 lei despăgubiri civile şi 10.000.000 lei daune morale şi s-a constatat că prejudiciul adus aceleiaşi părţi civile a fost acoperit parţial.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 24 iulie 2001, inculpaţii şi G.F., toţi aflaţi în stare de ebrietate şi având asupra lor recipiente cu băuturi alcoolice, s-au îmbarcat în trenul personal pentru destinaţia Urziceni, lângă ei aşezându-se I.I., lucrător de poliţie, acesta cunoscându-l pe D.N.
La un moment dat, profitând de faptul că I.I. adormise, B.M. i-a sustras din buzunar suma de 4.400.000 lei. Sesizând faptul, I.I. l-a apucat de mână pe inculpat, acesta, pentru a scăpa, lovindu-l cu pumnul în figură. Imediat, victima şi-a declinat identitatea şi chiar le-a arătat celor de faţă legitimaţia, dar B.M. l-a mai lovit odată, moment în care şi ceilalţi doi l-au lovit cu pumnii şi picioarele şi l-au trântit la podea.
Inculpaţii au coborât din tren în staţia CF Moara Vlăsiei, au împărţit banii între ei şi s-au despărţit, victima găsindu-l pe peron doar pe D.N.
Expertiza medico-legală a înscris că I.I. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur ce au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apeluri, motivele invocate fiind netemeinicia pedepselor aplicate şi, în ce-l priveşte pe inculpatul B.M., şi greşita stabilire a situaţiei de fapt şi implicit a vinovăţiei sale sub aspectul infracţiunii de ultraj.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 438 din 31 iulie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, inculpaţii, în termenul legal, au declarat recursuri, B.M. motivându-şi calea de atac pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., respectiv faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, iar D.N., pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din acelaşi cod, respectiv s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpatul B.M. este fondat pentru următorul considerent:
Potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. pen., „acţiunea penală când a fost pusă în mişcare numai poate fi exercitată dacă lit. g) a intervenit decesul făptuitorului".
Art. 11 pct. 2 lit. b) din acelaşi cod, prevede că atunci când se constată existenţa vreuneia din cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1), în cursul judecăţii, instanţa pronunţă încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) şi j).
Recurentul inculpat B.M., pe parcursul examinării recursului, a decedat (data decesului 7 iulie 2003, sens în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Extrasul din registrul de deces pentru uz oficial).
În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul său va fi admis şi se va proceda conform dispozitivului prezentei.
Recursul declarat de inculpatul D.N. nu este fondat.
Procedând la individualizarea pedepselor, instanţa, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere pericolul social grav al faptelor, mărit şi de săvârşirea lor în concurs şi de două persoane împreună, într-un mijloc de transport, consecinţele acestora asupra victimei, dar şi persoana făptuitorului, nesincer.
Executarea pedepsei prin privare de libertate este în măsură să realizeze şi scopul, aşa cum prevede art. 52 C. pen., prevenţia generală şi specială.
Aşa fiind, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul D.N. nefiind fondat, va fi respins.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 438 din 31 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 351 din 18 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la intervenirea decesului inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi e) C. pen. şi de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, intervenind decesul acestuia.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.N., timpul arestării preventive de la 25 iulie 2001, la 30 iulie 2001.
Obligă pe recurentul inculpat D.N. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1742/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1745/2004. Penal → |
|---|
