ICCJ. Decizia nr. 1742/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1742/2004
Dosar nr. 5624/2003
Şedinţa publică din 20 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul K.G. la: 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, s-au contopit pedepsele în cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 instanţa a dispus, revocarea beneficiului graţierii pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 251 din 3 august 2001 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare şi în baza art. 120 alin. (2) din acelaşi cod, a dispus executarea restului rămas neexecutat de 7 luni şi 10 zile pe lângă pedeapsa de 5 ani, în final, 5 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Tribunalul a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 martie 2003 la zi; l-a obligat pe acesta la plata sumei de 2.294.910 lei, cu dobânzile legale aferente, despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Harghita – Miercurea Ciuc; la 3.000.000 lei daune morale părţii civile J.D. din Cristuru Secuiesc, str. Varga Katalin şi a respins, ca nefondate, pretenţiile civile ale aceleiaşi părţi; a constatat că partea vătămată B.I. din Cristuru Secuiesc, str. Cecheşti nu s-a constituit parte civilă şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest fel, tribunalul a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 20 martie 2003, inculpatul, împreună cu L.J., K.D. şi S.L. au consumat băuturi alcoolice într-un bar din Cristuru Secuiesc, iar în jurul orei 1,00, a intrat în local partea vătămată J.D. care nu a fost servit cu berea cerută, deoarece se afla în stare avansată de ebrietate, situaţie în care l-a rugat pe inculpat să-i facă acest serviciu, însă acesta l-a refuzat.
Fără nici un motiv, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură, în urma căreia aceasta a căzut şi a fost scoasă cu forţa din local, fiind urmaţi de martorii L.J. şi K.D. cu intenţia de a-l linişti pe inculpat.
Partea vătămată a încercat să scape fugind, însă n-a reuşit fiind lovită în continuare de către inculpat, până a căzut jos pe trotuar, iar acesta a dezbrăcat-o de pantaloni pe care i-a luat, restul obiectelor de îmbrăcăminte (indispensabili, pantofi, şapcă) aruncându-le într-o ghenă de gunoi de pe trotuar.
Potrivit concluziilor certificatului medico – legal nr. 329 din 27 martie 2003, întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală al judeţului Harghita, numitul J.D. a prezentat leziuni traumatice cranio – faciale, care au putut data din 21 martie 2003 şi s-au putut produce prin loviri directe cu corp dur, contondent; timpul de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite fiind de 14 – 15 zile.
După încheierea incidentului cu J.D., inculpatul s-a reîntors în bar şi i-a făcut avansuri martorei G.E., ameninţând-o cu bătaia în cazul în care va refuza să întreţină cu el relaţii sexuale, situaţie în care, speriată, aceasta a părăsit localul şi s-a ascuns în holul unui bloc din apropiere, unde a rămas până dimineaţa.
În jurul orei 3,00, inculpatul le-a propus celor trei prieteni, martorii L.J., K.D. şi S.L. să meargă la locuinţa acesteia şi să întreţină relaţii sexuale cu ea.
Ajungând la locuinţa martorei (în realitate, un depozit de materiale atribuit vremelnic concubinului acesteia, B.I.) după ce a lovit de mai multe ori în uşa acesteia, nedeschizându-i-se, a dat foc unor materiale folosite la astuparea unei breşe în perete, iar din cauza fumului care s-a produs, uşa i-a fost deschisă de B.I. Inculpatul a intrat în depozit, a controlat, după care, negăsind-o pe G.E. s-a reîntors la bar.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că i-a dat câteva palme lui J.D., fără a-l dezbrăca, iar la locuinţa părţii vătămate B.I. nu a fost, deoarece nu ştia unde locuieşte martora G.E.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpatul K.G., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în ceea ce priveşte, aplicarea dispoziţiilor art. 120, raportate la cele ale art. 83 C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.
Inculpatul, la rândul său, a considerat sentinţa netemeinică cu referire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie, apreciind că încadrarea corectă are în vedere infracţiunea de lovire, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu a solicitat achitarea sa, aşa cum prin dezvoltarea motivelor de apel a cerut tot achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea de tâlhărie, deoarece deşi l-a lovit pe J.D. nu a dorit nici un moment să-l deposedeze de obiectele de îmbrăcăminte.
Analizând apelurile declarate prin prisma dispoziţiilor art. 370 – art. 377 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Tg. Mureş a apreciat că în cauză se impune reformarea parţială a hotărârii criticate, doar cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei rezultante, astfel că, prin Decizia penală nr. 195 din 3 decembrie 2003, admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desfiinţat sentinţa, în parte, şi după rejudecare, menţinând revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare şi a revocării beneficiului graţierii aceleiaşi pedepse, a dispus ca inculpatul să execute, în final, 6 ani închisoare şi nu 5 ani 7 luni şi 10 zile cum greşit s-a dispus prin hotărârea desfiinţată.
Prin recursul declarat în termen legal, inculpatul a criticat în aceeaşi termeni Decizia instanţei de control judiciar, adică pentru motivele care au format şi obiectul cererii de apel, analizate de către această instanţă.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate J.D. cu cele ale martorilor prezenţi la desfăşurarea conflictului acesteia cu inculpatul, S.H.E.; K.D.; G.E.; G.E.; C.S.; B.C. şi L.J. rezultă fără nici un dubiu că inculpatul, aflat în stare de ebrietate ca şi partea vătămată, a lovit-o pe aceasta din urmă în spate, într-o primă fază, după care a plecat în urmărirea ei, când aceasta a părăsit barul, şi după ce a lovit-o cu putere peste faţă, a dezbrăcat-o, luându-i obiectele de îmbrăcăminte (pantaloni, izmene şi chiloţi găsite ulterior la inculpat).
Aşa fiind, luarea obiectelor de îmbrăcăminte de la J.D. s-a realizat de către inculpat după lovirea acestuia, ceea ce din punctul de vedere al legii penale, corespunde conţinutului infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi nu a celei de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Din analiza aceluiaşi probatoriu rezultă că inculpatul, în jurul orei 3,00, s-a deplasat împreună cu martorii L.J., M.J., K.G., S.L. şi K.D. l-a locuinţa martorei G.E., cu intenţia de a întreţine cu ea relaţii sexuale, iar cum nu i s-a dat drumul înăuntru, a dat foc unor materiale folosite la astuparea unei breşe în perete, determinându-l astfel pe B.I., concubinul martorei, să deschidă uşa. În această situaţie, inculpatul, împreună cu M.J. au pătruns în locuinţă, martorul rămânând în prag, iar inculpatul a căutat în interior şi negăsind-o pe G.E. s-a reîntors cu ceilalţi la bar. Această acţiune a inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Aşa fiind, faptele şi împrejurările săvârşirii lor cu vinovăţie de către inculpat, precum şi încadrarea juridică a acestora rezultă fără putinţă de tăgadă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale cu consecinţa încadrării juridice greşite a faptelor.
În concluzie, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.G., va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 27 martie 2003 la 30 martie 2004 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.G. împotriva deciziei penale nr. 195/ A din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 27 martie 2003, la 30 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru interpretul de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1738/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1744/2004. Penal → |
|---|
