ICCJ. Decizia nr. 1728/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1728/2004
Dosar nr. 667/2004
Şedinţa publică din 26 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul T.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.; distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. şi port ilegal de cuţit, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, în ziua de 28 septembrie 2002 a purtat fără drept, într-un loc public, un cuţit, pe care l-a folosit în împrejurări în care a primejduit viaţa altor persoane şi cu ajutorul căruia a ameninţat-o pe partea vătămată M.M., pentru a putea păstra un sac de porumb, pe care l-a sustras, apoi a tulburat ordinea şi liniştea publică în staţia C.F.R. B., aducând injurii şi ameninţări la adresa trecătorilor, iar în final, a distrus cu o piatră, un geam al staţiei C.F.R., în valoare de 598.858 lei.
În urma administrării probelor, Tribunalul Suceava a reţinut că inculpatul nu a folosit ameninţarea cu cuţitul, pentru a păstra bunul sustras şi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. e) şi f) C. pen., text în baza căruia prin sentinţa penală nr. 268 din 10 septembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul T.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 321 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 3 luni închisoare, în baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat că toate pedepsele sunt graţiate.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Suceava care, prin Decizia penală nr. 1/2004 a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de furt calificat în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. b) C. pen., dar a menţinut pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74şi art. 76 C. pen., prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante reale. S-a dispus ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate şi s-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, cerând în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei de sustragere, din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin reducerea ei în raport de valoarea redusă a prejudiciului.
Recursul este nefondat.
Tâlhăria este o infracţiune complexă, din structura ei făcând parte atât furtul, care este componenta principală, cât şi actele de violenţă şi ameninţare, care constituie componenta adiacentă.
În consecinţă, fapta inculpatului care, pentru a deposeda victima de sacul cu ştiuleţi de porumb, în gară, după ce a aruncat din tren sacul pe peron, a exercitat violenţe psihice asupra fiului părţii vătămate, care l-a atenţionat că este sacul său, ameninţându-l cu un cuţit, prin înfrângerea rezistenţei acestuia, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Prima instanţă a reţinut greşit că inculpatul nu a folosit violenţa în cazul sustragerii unui sac cu ştiuleţi de porumb, greşeală corectată de curtea de apel, prin Decizia criticată.
Astfel, partea vătămată a relatat în prima plângere că inculpatul a ameninţat-o cu un obiect, pe care îl avea în mână, probabil un cuţit, iar fiul părţii vătămate, martorul B.C., a declarat că l-a ameninţat pe inculpat atunci când a observat că a pus mâna pe unul din sacii care-i aparţineau, moment în care acesta l-a ameninţat cu un cuţit, ţipând că îl taie. Un alt martor, S.L. a precizat că inculpatul a fugit după fiul părţii vătămate, având asupra lui un cuţit, iar martorul N.M. a relatat aceeaşi ameninţare cu cuţitul venind din partea inculpatului, după ce acesta a aruncat din tren un sac cu ştiuleţi de porumb.
Martorii Z.V. şi F.C. au declarat că se putea observa uşor că sacul sustras conţinea ştiuleţi de porumb, întrucât rafia din care era confecţionat, era transparentă.
Fără să coroboreze toate aceste probe, prima instanţă a pus temei, nejustificat, numai pe declaraţiile făcute în faţa sa de către partea vătămată care a adăugat că, probabil inculpatul a confundat sacul cu porumb cu altul care-i aparţinea.
Corect şi judicios, instanţa de apel l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. b) C. pen., astfel cum a fost caracterizată fapta şi în rechizitoriul, prin care a fost sesizată instanţa de judecată.
La stabilirea pedepsei s-au recunoscut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante reale, în raport de valoarea prejudiciului, 80.00 lei, şi de faptul că acesta a fost acoperit, prin restituirea bunului sustras, făcându-se aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Curtea de apel a dat suficientă eficienţă dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., aplicând pedeapsa de 3 ani închisoare, coborând pedeapsa sub limita minimă de 7 ani închisoare, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. b) C. pen. Această pedeapsă este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului, dar şi la prevenţia generală împotriva unor fapte similare.
Aşa fiind, sub cele două aspecte, recursul inculpatului este nefondat.
Verificând hotărârea atacată în raport de celelalte motive ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea reţine că aceasta este legală şi temeinică.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursul declarat în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A., împotriva deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1726/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1731/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
