ICCJ. Decizia nr. 2124/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2124
Dosar nr.2059/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de inculpatul N.T., a completului de judecată compus din 3 judecători care la termenul din 14 aprilie 2004, aveau de judecat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 247 din 1 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, susţinând că cei 3 judecători s-au pronunţat asupra vinovăţiei inculpatului, prin respingerea probelor cu acte solicitate, caz de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul declarat nu este fondat.
Din cuprinsul încheierii recurate, rezultă că instanţa compusă din cei 3 judecători a respins cererea inculpatului formulată prin apărător,pentru a se solicita un bilet de ieşire din spital şi o foaie de observaţie, considerând-o ca inutilă, nepertinentă şi neconcludentă, aceste acte existând la dosar.
Rezultă că cei 3 judecători nu şi-au exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, în sensul cazului de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., invocată astfel, că se va respinge ca nefondat recursul declarat şi a fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat,recursuldeclarat de inculpatul N.T. împotriva încheierii din14 aprilie2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. 920/2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumeide 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 aprilie2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2123/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2125/2004. Penal → |
---|