ICCJ. Decizia nr. 2121/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2121/2004
Dosar nr. 2167/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Prin sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti au fost condamnaţi printre alţii inculpaţii plt. maj. (r) I.F. şi civil L.G. la pedepsele rezultante de câte 6 ani închisoare şi câte 2 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) şi c) C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 26, raportat la art. 289 alin. (1), art. 26, raportat al art. 291, art. 215 alin. (1) şi (2), art. 26, raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea pentru toate infracţiunile şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar inculpatul I.F. şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 286 alin. (1), art. 287 alin. (1) şi art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
Sub aspectul laturii civile, tribunalul a admis acţiunile părţilor civile R.A.T. Bucureşti, S.C. M. SA Bucureşti, C.P. a municipiului Bucureşti, Primăria sectorului 5 Bucureşti şi C.A.S.B. şi a obligat pe alţi inculpaţi (condamnaţi în cauză, beneficiari ai unor foloase încasate ilegal ca urmare a participării la comiterea infracţiunilor) să le plătească individual diferite sume cu titlu de despăgubiri, respingând în acelaşi sens, cererile părţilor civile de obligare în solidar şi a celor doi inculpaţi menţionaţi, precum şi a părţilor responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei – Direcţia instanţelor militare, pentru inculpatul I.F. şi a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – D.G.M.S.S. Bucureşti, pentru inculpatul L.G.
S-a reţinut în fapt că inculpatul I.F. şi-a desfăşurat activitatea ca plt. maj., ajutor la biroul arhivă, anexă la Tribunalul Militar Bucureşti subordonat Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Justiţiei până la 15 iunie 2000 când, prin Ordin al şefului D.M.R.U.M.A.N. a fost trecut în rezervă.
În arhiva respectivă exista şi un fond documentar al persoanelor persecutate pe motive politice, după anul 1945, inclusiv cele strămutate într-o altă localitate, situaţii reglementate prin Decretul Lege nr. 118/1990, prin care se acordau acestor persoane unele drepturi cu titlu reparatoriu (vechime în muncă, plata unor indemnizaţii, scutire de impozite şi taxe locale, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, transport urban gratuit, înlesniri de călătorie pe calea ferată, auto şi fluvial, tratament în staţiuni blaneo climaterice, credite avantajoase şi altele).
Inculpatul avea ca atribuţiuni de serviciu, înregistrarea cererilor acestor beneficiari la biroul arhivă şi după verificările făcute la fondul documentar, să întocmească în dublu exemplar adeverinţe doveditoare a situaţiei de persoane persecutate politic sau strămutate pe care să le prezinte şefului biroului arhivă, care să ateste pe exemplarul II situaţia juridică a petiţionarului, după care adeverinţele urmau a fi semnate de director, director adjunct ori inspectori generali judecătoreşti din cadrul D.I.M.M.J.
Începând cu luna ianuarie 1999, inculpatul, prevalându-se de atribuţiile de serviciu ce le avea, a luat contact direct cu petiţionarii sau intermediarii acestora şi în schimbul unor sume de bani le-a eliberat adeverinţe fictive de personal strămutat în anii 1940 – 1960 în altă localitate. Adeverinţele erau semnate de inculpat în locul persoanelor abilitate pe care aplica o ştampilă a arhivei, după ce cu o folie îngustă de scoth acoperea impresiunea B.A., astfel încât se reproducea celelalte menţiuni ale ştampilei („România, Ministerul de Justiţie – D.I.M."). Apoi, pe locul mascat de folia de scoth, inculpatul executa o semnătură.
Inculpatul L.G., fiind absolvent al Facultăţii de Drept, a fost încadrat la D.G.M.S.S. Bucureşti în funcţia de şef Birou control legislaţia muncii şi, începând cu data de 16 aprilie 1998, prin Decizia nr. 54 a Directorului General al D.G.M.S.S., a fost numit şi membru în Comisia pentru acordarea unor Drepturi persoanelor persecutate pe motive politice sau strămutate conform Decretului-Lege nr. 118/1990.
În acest sens, inculpatul L.G. avea sarcina de serviciu de a redacta şi semna încheierile de şedinţă prin care se lua hotărârea acordării unor drepturi persoanei solicitante, precum şi de a redacta decizii pe care să le prezinte conducerii direcţiei pentru semnare.
În cursul anului 1999, inculpatul L.G. l-a cunoscut pe inculpatul I.F. şi s-au înţeles să coopereze la săvârşirea unor fapte penale în schimbul primirii unor foloase băneşti.
În acest sens, inculpatul L.G., după ce primea adeverinţele fictive de persoane strămutate, de la inculpatul I.F., proceda la tehnoredactarea pe formulare tipizate sau procesarea pe calculator a deciziei în care se atesta persoana persecutată politic şi de strămutare într-o altă localitate pe care, în cele mai multe cazuri le-a semnat în fals prin xerografierea semnăturii directorului direcţiei, eliberând astfel, în perioada 1999 – 2000 câteva mii de astfel de acte oficiale fictive.
Pentru eliberarea adeverinţelor false inculpatul I.F. a primit drept mită suma de 18.000.000 lei de la beneficiari, iar inculpatul L.G., pentru întocmirea actelor fictive suma de 800.000 lei.
S-a reţinut că inculpaţii au cauzat o pagubă în valoare de 475.252.017 lei (33.428.014 lei R.A.T. Bucureşti reprezentând c/valoarea legitimaţiilor de călătorie eliberate inculpaţilor beneficiari, 260.638.057 lei C.P. municipiului Bucureşti, reprezentând sumele încasate cu titlu de pensii, 11.382.740 lei R.A.T. Bucureşti, 5.749.920 lei SC M. Sa Bucureşti şi 153.905.875 lei C.A.S.B.).
2. Prin sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti inculpaţii I.F. şi L.G., au fost condamnaţi pentru alte acte materiale ale aceloraşi infracţiuni unice continuate, la pedepse rezultate de câte 7 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., a menţinut starea de arest a acestora şi a dedus din pedepse durata arestării preventive de la 21 februarie 2001 la zi pentru inculpatul I.F. şi de la 16 februarie 2001 la zi pentru inculpatul L.G.
A mai fost condamnată, printre alţii şi inculpata C.E. la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1), art. 255 alin. (1), art. 26, raportat la art. 289 alin. (1), art. 26, raportat la art. 291 şi art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea pentru toate infracţiunile şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi s-a dedus durata arestării preventive de la 21 februarie la 25 februarie 2001.
S-a reţinut că inculpata C.E., a traficat influenţa sa pe lângă inculpaţii I.F. şi L.G., dând primului drept mită suma de 40.000.000 lei şi secundului 5.000.000 lei pentru întocmirea actelor false, înlesnind obţinerea prin înşelăciune a unor drepturi necuvenite de către persoanele beneficiare, în sumă de 235.926.997 lei şi respectiv 233.676.725 lei.
Sub aspectul laturii civile s-au admis acţiunile civile exercitate de părţile civile SC M. SA Bucureşti, C.P. Bucureşti, Primăria municipiului Craiova, R.A.T. Craiova, Primăria sectorului 2 Bucureşti, C.A.S. Bucureşti, C.P. Craiova, Primăria oraş Filiaşi şi R. Craiova şi au fost obligaţi inculpaţii I.F. şi L.G., în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi D.G.M.S.S. Bucureşti la plata despăgubirilor civile (6.255.753 lei, 271.069.167 lei, 1.003.258 lei, 5.183.000 lei, 3.033.816 lei, 34.115.776 lei, 231.377.810 lei, 943.199 lei şi respectiv 540.000 lei).
În solidar cu inculpaţii menţionaţi, a fost obligată printre alţii şi inculpata C.E. până la concurenţa anumitor sume.
S-a antrenat răspunderea părţilor responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului Justiţiei pentru inculpatul I.F., reţinându-se greşita alegere ca prepus a acestuia, cât şi în controlul şi supravegherea sa, precum şi a D.G.M.S.S. a municipiului Bucureşti pentru aceeaşi culpă în ce-l priveşte pe inculpatul L.G.
Prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel, după ce a reunit cele două cauze prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2003 a admis apelul declarat împotriva sentinţei nr. 181 din 26 martie 2002 de partea civilă R.A.T.B. şi apelurile declarate împotriva sentinţei nr. 201 din 10 decembrie 2002, de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, de partea civilă R.A.T. Bucureşti, de inculpaţii I.F., L.G., C.E. şi alţi 5 inculpaţi şi de părţile responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale şi D.G.M.S.S. Bucureşti.
A extins efectele apelului părţii civile R.A.T. Bucureşti cu privire şi la alte părţi civile şi a efectelor apelului părţilor responsabile civilmente cu privire şi la partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei; a desfiinţat sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002, în sensul că a antrenat şi răspunderea solidară a inculpaţilor I.F. şi L.G., alături de ceilalţi inculpaţi, iar sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 cu privire la soluţionarea laturii penale referitor, printre altele şi la inculpata C.E. căreia i s-au redus unele pedepse, stabilindu-i astfel o pedeapsă rezultată de 4 ani închisoare iar cu privire la soluţionarea laturii civile, a respins (pct. 7 din dispozitiv) ca nefondate acţiunile exercitate de părţile civile împotriva părţilor responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi D.G.M.S.S. a municipiului Bucureşti.
De asemenea, printre altele, a respins, ca tardiv, apelul declarat de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 201 din 10 decembrie 2002 şi a obligat-o la 1.750.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut, printre altele că, părţile responsabile civilmente sus-arătate, nu răspund civil pentru faptele prepuşilor lor, inculpaţii I.F. şi L.G., întrucât inculpaţii nu au comis faptele penale prejudiciabile în exerciţiul funcţiilor ce li s-au încredinţat, ci în afara atribuţiilor de serviciu şi programului de serviciu.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, inculpata C.E., părţile civile SC T.M.B. M. SA Bucureşti, C.P. municipiului Bucureşti, R.A.T. Bucureşti şi părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale şi D.G.M.S.S.M. Bucureşti.
Ulterior, partea civilă R.A.T. Bucureşti şi partea responsabilă civilmente D.G.M.S.S.M. Bucureşti şi au retras recursurile declarate, luându-se act în acest sens, prin Încheierea nr. 3812 din 17 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
În recursul declarat, inculpata C.E., prin apărătorul său, a susţinut că nu s-a avut în vedere că a înlesnit prin faptele sale, cauzarea unor prejudicii totalizând aproximativ 150.000.000 lei cât s-a indicat în ordonanţa de instituire a sechestrului asigurator, solicitând în raport de acest prejudiciu, vârsta sa de 55 ani şi afecţiunile de care suferă, reducerea pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante conform art. 74 şi art. 76 C. pen. şi suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării acesteia, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Părţile civile SC T.M.B. M. SA Bucureşti şi C.P. a municipiului Bucureşti printr-un motiv comun de recurs, au solicitat menţinerea sentinţei nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti prin care s-a antrenat şi răspunderea în dezdăunare a părţilor responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi D.G.M.S.S.M. Bucureşti alături de inculpaţii I.F. şi, respectiv L.G., apreciind ca greşite sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi Decizia instanţei de apel prin care s-au respins cererile lor de obligare la despăgubiri a acestor părţi responsabile civilmente, în solidar cu cei doi inculpaţi, prepuşi ai lor, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17/1 şi 18 C. proc. pen.
Partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, a susţinut că fără temei i s-a respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinţei nr. 201 din 10 decembrie 2002, întrucât apelul l-a declarat în termenul prevăzut de lege, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., sentinţa fiindu-i comunicată la 7 martie 2003, iar apelul l-a declarat la 17 martie 2003.
Partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale a solicitat desfiinţarea deciziei atacate, în sensul de a se decide că nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, între ea şi inculpat neexistând raport de prepuşenie, temei de casare indicat a fi art. 3859 pct. 9 şi 171 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţii C.E. şi partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale nu sunt fondate, iar recursurile declarate de părţile civile S.C. T.M.B. M. SA Bucureşti şi C.P. a municipiului Bucureşti, precum şi de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei sunt fondate pentru considerentele şi în limitele ce vor fi arătate în continuare.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarelor rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale comise.
Niciunul dintre inculpaţi, printre care şi beneficiari ai unor drepturi prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, nu contestă caracterul fictiv al adeverinţelor de persoane strămutate şi al deciziilor de acordare a acestor foloase.
Pe de altă parte, foloasele încasate ilegal de beneficiarii actelor false eliberate de inculpaţii I.F. şi L.G. şi deci de prejudiciile suferite de părţile civile care au făcut plăţile respective, nedatorate, au fost calculate în raport de sumele achitate cu titlu de pensii pentru vechime în muncă pentru perioada pretins a fi strămutaţi din localitatea de domiciliu, indemnizaţiile încasate necuvenit, impozitele şi taxele locale de care au fost scutiţi, c/valoarea asistenţei medicale şi a medicamentelor gratuite de care au beneficiat, a biletelor de călătorie gratuite, a tratamentului în staţiuni balneo climaterice şi altele.
Prin urmare, susţinerea inculpatei C.E., că prejudiciile cauzate nu ar fi fost corect calculate, nu este întemeiată, iar împrejurarea că în ordonanţa şi procesul verbal de instituire a sechestrului asigurator s-ar fi indicat o valoare a pagubei mai mică, este lipsită de relevanţă juridică sub aspectul examinat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatei recurente C.E. este de observat că aceasta a fost redusă de instanţa de apel la un cuantum aproape de limita minimă prevăzută de lege, deşi a săvârşit o multitudine de infracţiuni şi de acte componente, continuate ale aceloraşi infracţiuni pentru un număr de 51 + 26 beneficiari cu consecinţa producerii unor pagube importante părţilor civile, astfel că pedeapsa stabilită, la un cuantum mult redus faţă de gradul de pericol social sporit al infracţiunilor comise este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni.
Prin urmare, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.E. şi a fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
Urmează a fi respins, de asemenea şi, recursul declarat de partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, întrucât prin Decizia instanţei de apel, recurate, sus-menţionate, s-au respins cererile părţilor civile de a fi antrenată şi răspunderea sa, în solidar cu inculpatul I.F., în calitate de parte responsabiă civilmente.
Prin urmare, se constată că această recurentă se află în eroare, întrucât solicită a fi exonerată de răspundere ca parte responsabilă civilmente, deşi instanţa de apel a reţinut că nu răspunde în această calitate şi a desfiinţat, sub acest aspect, sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi a înlăturat astfel dispoziţia de obligare la despăgubiri în solidar cu inculpatul I.F., fostul său angajat.
Referitor la recursul declarat de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, se constată că este fondat.
Instanţa de apel a respins ca tardiv, apelul declarat de aceasta împotriva sentinţei nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti reţinând că, întrucât a lipsit atât la judecare, cât şi la pronunţare, i s-a comunicat sentinţa la 6 februarie 2003 şi a declarat recurs la 17 martie 2003, deci peste termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
Se constată însă, că dovada de comunicare prezintă modificări, în sensul că la rubrica luna, iniţial s-a scris cu pix „03" deci luna martie, cifră care a fost modificată prin îngroşare în „02" deci luna februarie. Această dovadă a fost înaintată Curţii Militare de Apel de Tribunalul Militar Teritorial cu adresa din 14 martie 2003.
Prin urmare, dovada de comunicare aflându-se la dispoziţia Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nu putea fi modificată, în ce priveşte data de către vreun salariat al Ministerului Justiţiei şi pe de altă parte, dacă data de 6 februarie 2003 ar fi reală, nu se explică de ce a fost înaintată la peste o lună, la 14 martie 2003, instanţei de apel.
Aşadar, existând suspiciuni de modificare a datei de comunicare, neimputabile apelantei, fără temei s-a respins apelul acesteia ca tardiv.
În consecinţă, urmează a se admite recursul declarat şi a înlătura dispoziţia de obligare la plata sumei de 1.790.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Referitor la recursurile declarate de părţile civile SC T.M.B. M. SA Bucureşti şi C.P. a municipiului Bucureşti, acestea sunt fondate numai în legătură cu antrenarea răspunderii părţilor responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.G.M.S.S. Bucureşti şi numai în ce priveşte sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
În ce priveşte sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti se constată că angajarea răspunderii ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Justiţiei şi a D.G.M.S.S. Bucureşti s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 16 C. proc. pen. Potrivit acestui text, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei penale până la citirea actului de sesizare.
Se constată că în dosarul nr. 361/2002 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti în care s-a pronunţat sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002, persoanele responsabile civilmente menţionate nu au fost introduse în cauză nici înainte de citirea actului de sesizare (Rechizitoriu) la termenul de judecată din 14 ianuarie 2002 şi nici ulterior, ca părţi responsabile civilmente.
Dealtfel, la termenul din 14 ianuarie 2002 când s-a citit actul de sesizare, procedura de citare cu Ministerul Justiţiei nu era îndeplinită, iar Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale care fusese citat ca parte responsabilă civilmente a solicitat citarea în această calitate a D.G.M.S.S.M. Bucureşti, a cărui angajat a fost inculpatul L.G., ministerul neavând calitatea procesuală.
În sfârşit, la termenul următor din 25 februarie 2002, s-a dispus a nu mai fi citat Ministerul Justiţiei, întrucât nu a fost introdus în cauză ca parte civilmente responsabilă şi s-a constatat că nu are nici o calitate procesuală.
Prin urmare, cele două persoane responsabile civilmente, nelegal au fost obligate ca părţi responsabile civilmente să răspundă civil în solidar cu inculpaţii I.F. şi, respectiv L.G., faţă de părţile civile.
În consecinţă, Decizia instanţei de apel, de exonerare a răspunderii civile a acestora va fi menţinută în legătură cu sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002.
Totodată, în legătură cu aceeaşi sentinţă, va fi menţinută dispoziţia instanţei de apel de exonerare de răspundere şi a părţii responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale pentru faptele cauzatoare de prejudicii săvârşite de inculpatul plt. maj. I.F.
După cum s-a mai arătat, inculpatul plt. maj. I.F. şi-a desfăşurat activitatea în calitate de ajutor în biroul arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, subordonat Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Justiţiei până la 15 iunie 2000 când, a solicitat trecerea în rezervă.
Personalul arhivei, inclusiv, inculpatul avea ca atribuţiuni de serviciu să înregistreze cererile petiţionarilor în registrul de intrare ieşire al biroului arhivă, să evalueze situaţia prin studiul dosarului de la fondul de documentare al persoanelor persecutate şi a celor strămutate într-o altă localitate şi în măsura în care se încadrau în prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, să redacteze, în dublu exemplar adeverinţe doveditoare a situaţiei, cu numărul de înregistrare aferent.
După redactare, întregul material era prezentat şefului biroului arhivă care semna pentru confirmarea realităţii datelor înserate pe exemplarul 2 al adeverinţei, iar după semnarea lor de către director, director adjunct ori inspectori generali judecătoreşti din cadrul Direcţiei instanţelor militare, se aplica ştampila şi se expediau beneficiarilor.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 54 din 9 iulie 1993, astfel cum a fost republicată „organizarea şi funcţionarea compartimentelor auxiliare ale instanţelor şi parchetelor militare, atribuţiilor acestora, precum şi răspunderea disciplinară a personalului compartimentelor respective se stabilesc prin Regulament aprobat de ministrul justiţiei".
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) din O.U. nr. 74/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, în vigoare la data comiterii faptelor din cauză, Direcţia Instanţelor Militare şi Secţia Parchetelor Militare se subordonează Ministerului Apărării Naţionale numai în ceea ce priveşte aspectele militare, iar potrivit art. 4 alin. (3) din O.U. nr. 14 din 26 ianuarie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, care a abrogat O.U. nr. 74/2000, Direcţia Instanţelor Militare şi Secţia Parchetelor Militare se subordonează ministrului apărării naţionale numai în ceea ce priveşte aspectele stabilite prin ordin comun al ministrului apărării naţionale, ministrul justiţiei şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În sfârşit, potrivit art. 11 alin. (1) din HG nr. 736 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei ca şi dispoziţiile din hotărârile anterioare privind organizarea şi funcţionarea acestui minister, în vigoare la data comiterii faptelor (nr. 65/1997 şi nr. 212/2001), atribuţiile şi responsabilităţile compartimentelor din structura organizatorică a Ministerului Justiţiei se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, în Anexa 1, Direcţia Instanţelor Militare fiind prevăzută ca o structură aflată în coordonarea profesională a Ministerului Justiţiei şi finanţată doar de la bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
Din cele ce preced, rezultă că, inculpatul plt. maj. I.F. era subordonat profesional conducerii Tribunalului militar Bucureşti şi îşi exercita atribuţiile de serviciu la Arhiva acestei instanţe, astfel cum erau stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a compartimentelor auxiliare ale instanţelor militare şi a fişei postului.
Prin urmare, inculpatul se subordona Ministerului Apărării Naţionale, doar din punct de vedere militar şi al retribuţiei, iar îndrumarea, supravegherea şi controlul activităţii erau exercitate de Direcţia Instanţelor Militare.
Potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
În temeiul acestei reglementări, răspunderea comitenţilor este angajată pentru daunele cauzate de prepus când acesta îşi realizează atribuţiile derivând din funcţia încredinţată, conform indicaţiilor date de comitent, în limitele funcţiei şi în interesul comitentului.
Răspunderea prepusului intervine şi în cazul în care săvârşeşte o faptă cauzatoare de daune prin realizarea atribuţiilor într-un mod necorespunzător indicaţiilor primite ori prin depăşirea lor abuzivă.
Cum îndrumarea, supravegherea şi controlul activităţii desfăşurate de inculpat era în competenţa Direcţiei instanţelor militare din cadrul Ministerului Justiţiei, pentru faptele cauzatoare de prejudicii, comise de inculpatul prepus, în exercitarea funcţiei încredinţate, răspunde Ministerul Justiţiei şi nu Ministerul Apărării Naţionale, cum greşit a reţinut instanţa militară de fond prin sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002.
Motivarea instanţei de apel care a înlăturat răspunderea tuturor părţilor responsabile civilmente, pe motiv că inculpaţii prepuşi au comis faptele în afara atribuţiilor de serviciu, în timpul liber, este greşită, aceştia neputând comite faptele dacă nu li s-ar fi încredinţat funcţiile respective şi este lipsită de relevanţă împrejurarea că ar fi întocmit acte false în afara programului de serviciu.
Prin urmare, greşit s-a reţinut răspunderea ca parte responsabilă civilmente a Ministerului Apărării Naţionale prin sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002, astfel că nici cererea părţilor civile recurente de obligare a acesteia în solidar cu inculpatul I.F. nu este întemeiată.
Aceleaşi motive avute în vedere la antrenarea răspunderii Ministerului Justiţiei, pentru fapta prepusului său, sunt valabile şi în ceea ce o priveşte pe partea responsabilă civilmente D.G.M.S.S.M. Bucureşti pentru faptele comise de prepusul său, inculpatul L.G., în funcţia încredinţată, astfel că recursurile declarate de părţile civile menţionate sunt fondate şi cu privire la această parte responsabilă civilmente.
Pentru considerentele ce preced se vor admite recursurile declarate de părţile civile SC T.M.B. M. SA Bucureşti şi C.P. a municipiului Bucureşti, precum şi de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei şi se va casa Decizia atacată, sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 şi sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi se va decide, în sensul arătat şi potrivit dispozitivului de mai jos.
Totodată, se vor respinge recursurile declarate de inculpata C.E. şi de partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale şi a fi obligate la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părţile civile SC T.M.B. M. SA Bucureşti şi C.P. a municipiului Bucureşti, precum şi de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei împotriva deciziei nr. 29 din 24 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 şi sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, numai cu privire la soluţionarea laturii civile privind pe părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale şi D.G.M.S.S.M. Bucureşti.
Modifică dispoziţia din Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 (pct. 7) de respingere a acţiunilor civile, exercitate de părţile civile împotriva părţilor responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale şi D.G.M.S.S.M. Bucureşti, în sensul că:
1.- Înlătură din sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 361/2002, dispoziţia de obligare la despăgubiri civile a părţilor responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apărării Naţionale, în solidar cu inculpatul plt. maj. rez. I.F. şi a părţii responsabile civilmente D.G.M.S.S.M. Bucureşti, în solidar cu inculpatul L.G.
2.- Obligă pe partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei la despăgubiri în solidar cu inculpatul plt. maj. rez. I.F. şi a părţii responsabile civilmente D.G.M.S.S.M. Bucureşti, în solidar cu inculpatul L.G., către părţile civile şi în cuantumurile menţionate în sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 186/2002, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 ( la pct. I) a Curţii Militare de Apel.
3.- Înlătură dispoziţia de respingere, ca tardiv, a apelului declarat de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi de obligare la 1.750.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata C.E. şi partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta inculpată C.E. şi partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi P.E., R.I., S.V., P.D., B.M., M.A., L.G., I.F., C.M., P.G., P.I. şi E.F., în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2101/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2123/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
