ICCJ. Decizia nr. 2146/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2146/2004
Dosar nr. 5814/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 35/P/2003 din 26 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitele P.L., T.V.C., F.C., M.T., P.G. şi M.C., în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
S-a reţinut că numitul D.V. a formulat plângere penală împotriva persoanelor sus-numite, judecători în cadrul Judecătoriei Alba Iulia şi, respectiv, Tribunalul Alba, pentru faptul că, fiind parte în dosare civile, fond şi apel, magistraţii au comis împotriva sa abuzuri, constând în neadministrarea unor probe solicitate ori interpretarea greşită şi chiar tendenţioasă a altora, astfel încât au pronunţat hotărâri care au favorizat partea adversă.
Examinând hotărârile, procurorul a concluzionat că nu poate fi reţinută în sarcina magistraţilor săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, întrucât hotărârile acestora sunt supuse căilor de atac la instanţele superioare, care au menţinut, în final, soluţia criticată, nerezultând elemente de rea credinţă din partea judecătorilor.
Prin rezoluţia nr. 17355/3227/2003 din 21 aprilie 2003 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a respins, plângerea petiţionarului împotriva soluţiei de urmărire adoptată în cauză, constatând că aceasta este legală şi temeinică.
Împotriva acestor soluţii, petiţionarul D.V. a formulat plângere la Judecătoria Alba Iulia, a cărei soluţionare a fost declinată prin sentinţa penală nr. 824 din 1 septembrie 2003 la Curtea de Apel Alba-Iulia.
Prin sentinţa penală nr. 17 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 6667/2003 a respins, ca nefondată plângerea, constatând că din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii că cei 6 magistraţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu ori că şi le-ar fi îndeplinit în mod defectuos.
Sentinţa penală sus-menţionată a fost atacată de către D.V. cu recurs cu recurs, solicitând casarea şi, pe fond, desfiinţarea rezoluţiei de urmărire şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de magistraţi.
Recurentul a susţinut prin motivele scrise că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia nu era competent să efectueze acte de urmărire penală faţă de magistraţii de la tribunal, aceasta revenind Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, pe fond, trebuia să se constate că soluţiile în judecata în primă instanţă şi în apel sunt vădit nelegale, urmare abuzurilor magistraţilor.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 209 alin. (4), cu referire la art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale se efectuează în mod obligatoriu de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel competent teritorial, aşa încât este neîntemeiată critica formulată de recurent sub aspectul competenţei materiale.
În cauză nu a fost reţinut şi nici nu există vreun indiciu că judecătorii reclamaţi ar fi fost interesaţi sau că ar fi comis vreo infracţiune ori că au fost de rea credinţă cu prilejul participării la judecarea cauzelor în care era parte recurentul.
Motivul de nelegalitate a hotărârilor, invocat de recurent, respectiv luarea în considerare a unui înscris întocmit de şeful postului local de poliţie, J.M., care a determinat întreruperea cursului prescripţiei, înscris considerat fals, poate constituit totodată cazul de revizuire a hotărârilor prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. pen.
Pentru verificarea temeiniciei şi legalităţii hotărârilor judecătoreşti, legea a prevăzut căile de atac şi instanţele competente să exercite controlul judiciar.
Nerezultând, aşadar, că judecătorii şi-au îndeplinit defectuos şi cu rea credinţă atribuţiile de serviciu şi nici că ar fi comis vreo altă infracţiune, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi, de urmare, recursul petiţionarului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.V. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent să plătească statului 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2136/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2164/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
