ICCJ. Decizia nr. 2463/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2463/2004

Dosar nr. 2345/2004

Şedinţa publică din 6 mai 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 18 martie 2004 în dosarul nr. 764/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.A. şi C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 177 din 9 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I a penală, a condamnat pe inculpaţii:

- P.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod;

- C.M. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. Conform art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată acestui din urmă inculpat prin sentinţa penală nr. 2056 din 16 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul C.M. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească 4.000.000 lei despăgubiri civile părţii civile A.M. şi 4.000.000 lei părţii civile G.I.R., cu acelaşi titlu.

S-a reţinut că faptele comise de inculpaţi şi modalitatea de săvârşire a acestora constituie un element ce conduce la concluzia că, lăsaţi în libertate, aceştia prezintă un pericol pentru societate. Totodată, actele dosarului fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 148 şi art. 143 C. proc. pen., astfel că menţinerea stării de arest se impune.

Împotriva încheierii menţionate, inculpatul C.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

La termenul din 6 mai 2004, fixat pentru judecarea recursului, inculpatul nu a invocat nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., arătând că lasă soluţia la aprecierea instanţei.

Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 38510 alin. (2) din acelaşi cod, se constată următoarele:

Potrivit art. 23 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, „în faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate".

Corespunzător principiului statuat prin legea fundamentală, legea procesuală penală prin art. 160b C. proc. pen., a stabilit că „în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive".

Sesizată cu soluţionarea căii de atac exercitate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe, la termenul din 18 martie 2004, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi constatând că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii, cu referire la art. 148 şi art. 143 C. proc. pen., a dispus, în sensul menţinerii acesteia.

Astfel, probele sau indiciile temeinice privind săvârşirea unei fapte penale, la care face referire art. 143 C. proc. pen., au fost apreciate ca existente în raport de probele dosarului şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, aşa încât condiţia privind constatarea că temeiurile care au determinat arestarea subzistă şi că acestea, cu referire la pericolul social concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaţilor, impun în continuare privarea de libertate este îndeplinită.

Ca atare, cum temeiurile care au determinat arestarea nu au încetat, în mod judicios s-a dispus în sensul menţinerii măsurii preventive, încheierea atacată nefiind supusă nici unui caz de casare.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii de şedinţă din 18 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 764/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, va fi respins, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul menţionat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 764/2004.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2463/2004. Penal. încheiere. Recurs