ICCJ. Decizia nr. 2435/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2435/2004
Dosar nr. 1453/2004
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163 din 6 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul I.R., în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 28 mai 2003 la zi.
Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţilor de 1,490 gr. plus 1,260 gr. heroină, iar în baza art. 17 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a dispus confiscarea sumei de 8.200.000 lei ridicată de la inculpat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că în baza denunţului formulat la 28 mai 2003 de N.I., arestat în dosarul nr. 711/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în aceeaşi zi s-a făcut o percheziţie la domiciliul inculpatului I.R. din str. Gimalău găsindu-se asupra sus-numitului în buzunarul pantalonilor 34 punguţe cu heroină şi suma de 8.200.000 lei. De asemenea, sub pat s-au mai găsit 5 punguţe conţinând aceeaşi substanţă, aruncate de inculpat în momentul pătrunderii organelor poliţiei în încăpere.
În a doua cameră a fost identificată martora C.M., sora inculpatului care avea în buzunar 13 punguţe cu heroină, date spre păstrare de fratele său R.I.
Înainte de pătrunderea în curtea imobilului, în zonă a fost identificată martora A.V. care cumpărase două punguţe cu heroină de la R.I., plătindu-i acestuia suma de 400.000 lei.
S-a stabilit că inculpatul a vândut heroină şi a deţinut o asemenea substanţă în scopul vânzării şi că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de percheziţie, a declaraţiilor martorilor D.I., A.V. şi C.M., a denunţului făcut de N.I., a raportului de constatare ştiinţifică probe coroborate cu recunoaşterile inculpatului.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară general bună a inculpatului şi atitudinea sinceră din timpul procesului penal instanţa a recunoscut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante conform art. 74 lit. c) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul legal potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, prin Decizia penală nr. 146 din 1 martie 2004, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondată solicitarea de reducere a pedepsei aplicate.
Astfel s-a apreciat că sancţiunea este conformă cu pericolul social grav al faptei şi că la individualizarea pedepsei a fost avută în vedere persoana inculpatului, în favoarea căruia au fost recunoscute circumstanţe atenuante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.R. în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 au aplicat acestuia o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani închisoare, situată sub minimul legal, având în vedere dispoziţiile art. 74 lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
Astfel, în mod corect la recunoaşterea circumstanţelor atenuante s-a ţinut seama de lipsa antecedentelor penale, de conduita anterioară general bună şi de atitudinea sinceră din timpul procesului.
Totodată, au fost avute în vedere conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi cantitatea de drog de mare risc găsită asupra inculpatului cunoscut ca o persoană ce se ocupa cu vânzarea acestor stupefiante.
Se mai constată că pedeapsa aplicată este de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Deoarece au fost respectate dispoziţiile legale arătate şi nu există temeiuri de reducere a pedepsei aplicate, critica formulată în sensul greşitei individualizări a sancţiunii nu poate fi primită.
Întrucât motivul de recurs invocat este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatului cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce arestarea preventivă de la 28 mai 2003 la 5 mai 2004 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.R. împotriva deciziei penale nr. 146/ A din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 mai 2003la 5 mai 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2434/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2449/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
---|