ICCJ. Decizia nr. 299/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.299/2004
Dosar nr. 2106/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 332 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Alba, a fost condamnat inculpatul M.I.A. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
S-a aplicat art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 2 martie până la 20 martie 2001.
În baza art. 257 alin. (2) coroborat cu art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.000 dolari S.U.A.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În luna aprilie 1999, martorul C.G.P. a cumpărat de la numita F.M., mama inculpatului M.I.A., imobilul situat administrativ în Alba Iulia.
Cu această ocazie, l-a cunoscut pe inculpat, păstrând legătura cu acesta, deoarece a lăsat pe inculpat să-şi desfăşoare activitate în imobil.
Aproximativ în lunile iulie-august 2000, inculpatul i-a propus martorului C.G.P. obţinerea unui credit nerambursabil pentru SC C. SRL Alba Iulia, unde martorul C.G.P. era administrator. Cei doi au discutat de mai multe ori această posibilitate de a obţine fonduri, în prezenţa martorului S.N.C. Inculpatul dându-l pe acesta de exemplu şi afirmând că societatea acestuia S.B. SRL, la care este administrator, a beneficiat, în urma eforturilor şi relaţiilor sale, de un credit nerambursabil de 62.500 euro.
Inculpatul i-a spus martorului C.G.P. că prin influenţa pe care o are asupra funcţionarilor cu putere de decizie la A.D.C. Alba Iulia şi a relaţiilor sale politice, îi va putea obţine şi lui fonduri comunitare nerambursabile în cuantum de 62.500 euro, cu condiţia ca, martorul să-i înmâneze suma de 2000 dolari S.U.A., despre care spunea că-i este necesară pentru a-i înmâna acelor funcţionari, care vor face ca proiectul depus de martor să fie aprobat.
Inculpatul i-a mai spus martorului C.G.P. că îl va ajuta la întocmirea documentelor necesare, dar este nevoie ca martorul să vândă imobilul, către SC C. SRL, unde era administrator, pentru ca pe baza acelui imobil, să facă documentaţia necesară.
Pentru a-l convinge pe martorul C.G.P. asupra faptului că are influenţă necesară obţinerii fondurilor, inculpatul a afirmat că tot în urma eforturilor şi influenţei sale, martorul S.N.C., a obţinut fondurile nerambursabile.
Prezent la aceste discuţii, a fost de mai multe ori şi martorul S.N.C., care a auzit discuţiile.
Convins de faptul că inculpatul are influenţa necesară obţinerii fondurilor, martorul C.G.P. a fost de acord să-i dea inculpatului suma de 2000 dolari S.U.A., pentru acest scop, cu atât mai mult cu cât inculpatul, personal, s-a ocupat de întocmirea documentaţiei necesare cererii de finanţare.
Termenul limită de depunere a cererii de finanţare era data de 15 septembrie 200, orele 12,00.
La această dată, martorul C.G.P. şi-a trecut imobilul pe SC C. SRL, pe care o administra şi s-a deplasat la sediul B.P. din Alba Iulia, unde se afla inculpatul pentru a-i înmâna actele care urmau să fie ataşate documentaţiei. La întocmirea documentaţiei, inculpatul a fost ajutat de martorul P.L.I. şi numitul F.T.
Cu această ocazie, inculpatul i-a spus martorului C.G.P. să-i aducă suma de 2000 dolari S.U.A., pe care trebuie să o dea funcţionarilor cu putere de decizie în aprobarea cererii de finanţare.
Martorul s-a deplasat la domiciliu şi a luat suma de 2000 dolari S.U.A., plecând cu maşina spre B.P., unde se afla inculpatul. Pe drum martorul C.G.P. s-a întâlnit cu martorul D.D., care l-a rugat să-l ducă cu maşina în cartierul Cetate. Martorul C.G.P. a fost de acord cu condiţia ca acesta să-l aştepte până se întâlneşte cu cineva în faţa B.P. Ajuns la destinaţie, martorul C.G.P. l-a chemat pe inculpat afară şi i-a înmânat suma de 2000 dolari S.U.A., pe care i-a dat-o în prezenţa martorului D.D., aflat la aproximativ 3 m lângă maşina martorului C.G.P.. Inculpatul l-a asigurat încă o dată că problema obţinerii fondurilor este ca şi rezolvată şi că imediat se va duce să ducă banii, pentru a fi sigur de aceasta. Această discuţie a fost auzită de martorul D.D., care l-a şi întrebat pe C.G.P., după ce au plecat, de ce i-a dat banii inculpatului. C.G.P. i-a relatat lui D.D. că inculpatul i-a promis că prin influenţa pe care o are asupra funcţionarilor A.D.C. de S.N.C. Centru şi în schimbul unei sume date, îi va obţine fonduri comunitare nerambursabile.
Ulterior, la începutul lunii decembrie 2000, martorul C.G.P. a fost înştiinţat de către A.D.C., că cererea SC C. SRL, nu a fost selecţionată.
În aceste condiţii, martorul C.G.P. i-a cerut banii înapoi inculpatului. Acesta i-a spus că nu ştie ce s-a întâmplat şi de ce cererea nu a fost selecţionată, deoarece el a dat plicul cui trebuia şi a promis că-i va înapoia banii martorului când va avea. Aceste discuţii au avut loc de mai multe ori şi în prezenţa martorului S.N.C.
Din ansamblul probator administrat în cauză, denunţul şi declaraţiile date de numitul C.G.P., atât în calitate de denunţător cât şi în calitate de martor, declaraţiile martorilor S.N.C. şi D.D., rezultă că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a fost respins ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 132/ A din 8 aprilie 2003.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate precum şi a sentinţei penale nr. 332/2002 şi, rejudecând, să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând inexistenţa faptei ce i se impută şi înlăturându-se măsura confiscării sumei de 2000 dolari S.U.A.
În susţinerea recursului său, inculpatul a arătat că singurele probe ce ar susţine vinovăţia sa, sunt declaraţiile denunţătorului C.G.P. şi ale martorului D.D., dar şi între acestea sunt numeroase contradicţii, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, le face necredibile.
Inculpatul recurent, reluând apărările de la fond şi din apel, a susţinut că punctul de plecare al aşa zisei infracţiuni l-ar constitui un împrumut contractat de inculpat de la denunţător, garantat cu apartamentul mamei sale.
Prin contradicţiile existente în susţinerile martorilor acuzării, în speţă, nu sunt probe certe care să-i dovedească vinovăţia. De altfel, pentru a-i menţine condamnarea, instanţa de apel nu face nici o menţiune cu privire la probele administrate de inculpat, cu martorii propuşi în apărare.
În concluzie, prin recursul său, inculpatul a susţinut că, în dosar, nu sunt probe de vinovăţie şi a solicitat achitarea.
Recursul este nefondat.
Susţinerile inculpatului că nu a cerut martorului C.G.P. suma de 2000 dolari S.U.A., pentru a o da angajaţilor A.D.C. Alba Iulia, în vederea obţinerii creditului, sunt nesincere, făcute de circumstanţă, fiind infirmate de declaraţiile martorilor C.G.P., S.N.C. şi D.D.
Declaraţiile martorilor P.L.I. şi M.I.A. propuşi de inculpat în apărare, nu sunt de natură a înlătura existenţa infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, pe baza probelor ce-i atestă convingător, vinovăţia.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpatul M.I.A. ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând astfel hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.A., împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2987/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2990/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
