ICCJ. Decizia nr. 298/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 298/2004
Dosar nr. 3250/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153 din 10 aprilie 2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat, printre alţii, inculpatul M.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 5 februarie 2001.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul N.G.C. la aceeaşi pedeapsă pentru săvârşirea aceleaşi infracţiuni de furt calificat.
Totodată, în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 7.139.265 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC P. SA Bucureşti şi la 227.568.235 lei cu acelaşi titlu către partea civilă SC E. SA – S.D.F.E. Piteşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii M.D. şi N.G.C., în baza unei înţelegeri prealabile şi în temeiul aceleaşi rezoluţii infracţionale au tăiat şi sustras împreună, în perioada mai – august 2000, conductori electrici aparţinând SC E. SA, sucursala Argeş şi S.N.P. P. SA Petroservice Ciureşti de la reţeaua electrică situată pe raza comunei Popeşti, satul Râca. Pentru a intra în posesia conductorilor electrici, inculpatul N.G.C. se urca pe stâlp şi cu ajutorul unui patent special tăia cablurile dintre stâlpi, iar inculpatul M.D. strângea cablurile şi le ducea la căruţa cu care cei doi se deplasau.
Ulterior, cablurile erau tăiate, depozitate în saci şi transportate cu autoturismul Dacia, proprietatea inculpatului M.D., la centrul de colectare SC D. SRL Piteşti, iar banii obţinuţi erau împărţiţi egal.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale de cercetare la locul faptei, de reconstituire, de prezentare pentru recunoaştere, de confruntare, schiţei locului săvârşirii infracţiunii, adreselor părţilor civile, depoziţiilor martorilor C.D., S.N., N.V. şi I.I., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 181/ A din 8 iulie 2003, a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat în parte sentinţa pronunţată şi în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, în art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text în baza căruia a condamnat pe fiecare inculpat la câte 3 ani închisoare.
Sub aspectul laturii civile, au fost reduse despăgubirile la care au fost obligaţi inculpaţii către partea civilă SC E. SA – S.D.F.E.F. Piteşti de la 227.568.235 lei la 106.084.300 lei.
Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, că activitatea infracţională a inculpaţilor s-a derulat în perioada mai – august 2000, dată la care erau incidente prevederile Codului penal înainte de modificarea prin OUG nr. 207/2000, intrată în vigoare în noiembrie 2000 când s-a adăugat alin. (3) la art. 209 C. pen., vizând agravarea pedepsei pentru sustragerea anumitor categorii de bunuri, printre care şi cele vizând componente ale reţelelor electrice.
În aceea ce priveşte prejudiciul cauzat părţii civile SC E. SA instanţa de apel a înlăturat din cuantumul pagubei pretinse, contribuţiile la fondurile speciale ale statului, C.A.S., fond şomaj, fond asigurări sănătate, cheltuieli generale ale unităţii, cheltuieli indirecte ale subunităţii, profitul, T.V.A., deoarece acestea nu au o legătură directă de cauzalitate cu activitatea infracţională.
Împotriva acestei decizii inculpatul M.D. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 867 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a stabilit o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpat, iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La stabilirea cuantumului sancţiunii şi a modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere atât pericolul social concret al infracţiunii comise cât şi persoana făptuitorului.
Pericolul social al acestei infracţiuni este determinat de modalitatea în care a fost săvârşită, de perioada relativ mare în care s-a derulat activitatea infracţională (iulie – august 2000), de prejudiciu cauzat părţilor civile şi mai ales de consecinţele acestei fapte (comisă în condiţiile agravantei prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) în urma cărora reţeaua electrică ce deservea mai multe localităţi de pe raza comunei Popeşti, judeţul Argeş, inclusiv derivaţia care alimentează cu energie sonde de extracţie petrol, a fost indisponibilă.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele aflate în dosar, rezultă că acesta a negat în mod constant infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, în pofida faptului că vinovăţia sa a fost evidenţiată de toate celelalte mijloace de probă, inclusiv de declaraţiile coinculpatului N.G.C.
Ţinând seama de elementele de circumstanţiere arătate (gravitatea faptei, împrejurările în care infracţiunea a fost comisă, conduita făptuitorului) în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 81 şi art. 867 C. pen., scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea sancţiunii în regim de privare de libertate.
Pe de altă parte, cererea inculpatului de a i se reduce pedeapsa sub minimul prevăzut de textul sancţionator, prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante, nu poate fi primită atâta vreme cât prejudiciul cauzat părţii civile nu a fost acoperit, inculpatul nu a depus stăruinţă pentru acoperirea pagubei şi a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Împrejurările indicate de inculpat pentru a justifica acordarea unor circumstanţe atenuante (lipsa antecedentelor penale şi faptul că nu are o familie organizată) au fost analizate de instanţa de control judiciar, motiv pentru care s-a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege.
În raport de considerentele arătate, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 181/ A din 8 iulie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2978/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2985/2004. Penal. Art.246 c.pen. Recurs → |
|---|
