ICCJ. Decizia nr. 3170/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3170/2004

Dosar nr. 2363/2004

Şedinţa publică din 9 iunie 2004

Asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului Militar Iaşi din 17 octombrie 2003, s-a pus în mişcare acţiunea penală în dosarul nr. 221/P/2003 şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I., militar angajat cu contract la UM. 0900 Iaşi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 192/2002, constând în aceea că, la 29 septembrie 2003, în afara exerciţiului atribuţiilor de serviciu a condus pe B-dul Păcurari din Iaşi, autoturismul Dacia 1310, având o îmbibaţie alcoolică de 1,85 gr. %o.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Militar Iaşi sesizat cu judecarea la 29 octombrie 2003.

Prin sentinţa penală nr. 3 din 16 ianuarie 2004, Tribunalul Militar Iaşi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi cu motivarea că la 1 iulie 2003 art. 26 C. proc. pen., s-a modificat şi potrivit legii, faptele comise de militari, care nu au legătură cu serviciul militar sunt de competenţa instanţei civile.

În cauză, s-a reţinut că fapta militarului trimis în judecată nu are legătură cu serviciul.

Prin sentinţa penală nr. 1432 din 23 martie 2004, Judecătoria Iaşi, la rândul ei şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Militar Iaşi şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. S-a motivat că, potrivit art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003, competenţa de soluţionare revine instanţei militare.

Într-adevăr, potrivit art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, tribunalul militar judecă în primă instanţă infracţiunile comise în legătură cu îndatoririle de serviciu comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe.

Legea nr. 281/2003 conţine la art. IX pct. 4 dispoziţii tranzitorii potrivit cărora „cauzele aflate în curs de judecată la instanţele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa instanţelor civile, vor continua să fie judecate de instanţele militare potrivit legii anterioare". Conform prevederilor art. XI pct. 2 din Legea nr. 281/2003 dispoziţiile legii au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.

Cum, la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003, cauza se afla în curs de judecată la Tribunalul Militar Iaşi, acesta este competent potrivit art. IX pct. 4 să o soluţioneze.

Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 43 C. proc. pen., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul B.I., în favoarea Tribunalului Militar Iaşi.

Trimite dosarul acestei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3170/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea competenţei