ICCJ. Decizia nr. 316/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 316/2004
Dosar nr. 4618/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 65 din 23 ianuarie 2003 a condamnat pe inculpaţii:
- M.G. la 6 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. ultim, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) şi c), art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod;
- M.V.V. şi
- P.D. la câte 4 ani şi 10 luni închisoare şi câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
- R.C. la 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. a), art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Instanţa a menţinut şi a prelungit starea de arest a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile şi a dedus din pedepsele aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 ianuarie 2000 la zi pentru inculpaţii M.G., P.D. şi R.C., iar pentru inculpatul M.V.V., durata arestării preventive de la 24 mai 2000, la zi, obligându-i totodată, la plata, în solidar, a despăgubirilor civile, precum şi la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că, în noaptea de 23 ianuarie 2000, inculpaţii au aplicat victimei B.F. lovituri cu pumnii şi picioarele, în zone vitale, după care, văzând-o în stare de inconştienţă au abandonat-o în apropierea staţiei C.F.R. Leţcani, pe timp de noapte şi în condiţii de temperatură scăzută şi ca urmare, aceasta a decedat.
În sarcina inculpatului M.G. s-a reţinut, pe lângă activitatea similară desfăşurată cu ceilalţi inculpaţi şi împreună cu aceştia, că în mod intempestiv, a luat hotărârea să dezbrace victima de haina pe care o purta, dându-i, în schimb, pufoaica sa veche, acţiune pe care a realizat-o, independent de ceilalţi inculpaţi.
Din raportul de constatare medico-legală de necropsie rezultă că B.F. a suferit, prin loviri active, fractura a trei coaste, fractura piramidei nazale şi prezenţa a numeroase plăgi contuze şi escoriaţii. Moartea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii instalată pe fondul leziunilor suferite şi a expunerii organismului la temperaturi scăzute, care s-au constituit într-un complex tanato-generator.
În condiţii normale, dacă s-ar fi intervenit la timp, leziunile ar fi necesitat pentru vindecare, între 14-25 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii M.G., P.D. şi M.V.V.
În apelul parchetului, soluţia primei instanţe a fost criticată pentru nelegalitate, în sensul că s-a făcut prin hotărâre prelungirea stării de arest a inculpaţilor şi pentru netemeinicie, în sensul că s-a reţinut nejustificat starea de provocare, iar pedepsele aplicate au fost greşit individualizate, în raport de gravitatea faptelor comise. În cursul soluţionării apelului, procurorul a completat motivele de casare, cu critica privind greşita încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, situaţia de fapt circumscriindu-se infracţiunii de omor calificat.
În apelurile inculpaţilor s-a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea aspră.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 341 din 16 septembrie 2003 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a desfiinţat, în parte, pe latură penală, sentinţa atacată şi rejudecând în fond, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:
Pentru inculpatul M.G., din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. ultim, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) şi g), cu aplicarea art. 13 şi a art. 33 lit. a) C. pen. şi în baza acestor din urmă texte de lege şi cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedepsele de 10 ani închisoare şi respectiv, de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
Pentru inculpaţii M.V.V., P.D. şi R.C., din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi în baza acestor din urmă texte de lege, şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod, a condamnat pe inculpaţi la câte 10 ani închisoare.
A aplicat tuturor inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.G., P.D. şi M.V.V., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, arestarea preventivă de după data de 23 ianuarie 2003.
A menţinut şi prelungit starea de arest preventiv a inculpaţilor pe o durată de câte 30 de zile, începând cu data de 27 septembrie 2003.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt conformă cu probele administrate, dar a apreciat greşit că aceasta se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi respectiv, tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, în realitate, activitatea infracţională a inculpaţilor realizând elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi infracţiunii de furt calificat (această din urmă faptă, fiind comisă numai de inculpatul M.G.).
Instanţa de control judiciar a mai reţinut că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că victima a avut o conduită ilicită care a determinat o tulburare puternică sau emoţie sub imperiul căreia au săvârşit faptele inculpaţii, reţinându-se astfel, nejustificat starea de provocare.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, faţă de momentul când a intervenit intenţia inculpatului M.G. de a lua haina victimei, în sarcina acestuia trebuia să se reţină, infracţiunea de furt calificat şi nu aceea de tâlhărie.
Critica adusă de procuror cu privire la prelungirea stării de arest a inculpaţilor prin dispozitivul hotărârii, nu a fost primită, apreciindu-se că nu contravine dispoziţiilor legale.
La stabilirea pedepselor, conform cu noua încadrare juridică a faptelor, instanţa de apel a apreciat conduita generală bună a inculpaţilor, comportarea procesuală corectă şi achiesarea lor la reparaţiile civile, reţinând în favoarea acestora circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 C. pen., şi le-a aplicat pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Pentru aceleaşi considerente, apelurile inculpaţilor prin care solicitau reducerea pedepselor, au fost respinse.
În termen legal, Decizia penală a fost atacată cu recurs de către inculpatul R.C., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi solicitând menţinerea soluţiei dată de prima instanţă.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi încadrarea juridică a acesteia rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţa de apel, astfel că solicitarea acestuia de a se reţine în sarcina sa comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi nu aceea de omor calificat, nu poate fi primită.
Prin art. 174 C. pen., care incriminează infracţiunea de omor, nu sunt indicate modalităţile de săvârşire a activităţii de ucidere, esenţial fiind ca între acţiune şi rezultat să existe raport de cauzalitate.
Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat şi acceptarea posibilităţii producerii lui.
Or, tocmai intenţia de a ucide sub forma intenţiei directe sau indirecte, dedusă, între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viaţa victimei, din zona corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate, este aceea care deosebeşte infracţiunea de omor, de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În speţă, producerea morţii victimei nu este doar urmarea unei acţiuni praeterintenţionate.
Împrejurarea că inculpatul, împreună cu alţi trei coinculpaţi, au aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele, în majoritate în zone vitale, îndeosebi asupra capului şi toracelui, cu o intensitate deosebită, producându-i leziuni şi văzând-o în stare de inconştienţă au abandonat-o, pe timp de noapte şi în condiţii de temperatură scăzută, fără posibilitatea de ajutor medical, intervenind decesul, evidenţiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunii sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În atare situaţie, fapta inculpatului fiind săvârşită cu intenţie indirectă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
De asemenea, cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al acţiunilor inculpatului, dar şi a datelor referitoare la persoana sa, fără antecedente penale, conduita generală bună a inculpatului, instanţa de control judiciar a făcut o corectă şi justă aplicare a criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen. şi prin urmare, nu se impune o modificare a pedepsei aplicate de instanţa de apel, în sensul de a fi redusă.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cazurile de recurs invocate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul R.C., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 ianuarie 2000, la 20 ianuarie 2004 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 341 din 16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 ianuarie 2000, la 20 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3169/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
|---|
