ICCJ. Decizia nr. 3177/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3177/2004
Dosar nr. 5723/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 648 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat, printre alţii, inculpatul M.V. la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, pentru două infracţiuni, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi pentru două infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen., precum şi pentru două infracţiuni prevăzute de art. 291 C. pen., pentru toate, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.
Totodată, inculpatul a fost obligat, în solidar, cu ceilalţi inculpaţi, condamnaţi în aceeaşi cauză, la despăgubiri civile, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei sus-menţionate.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În perioada 1994 – 1997, inculpatul, însoţit de alţi inculpaţi, dintre cei condamnaţi în aceeaşi cauză, s-a prezentat sub nume şi calităţi mincinoase, la mai multe societăţi comerciale, pe care le-a indus în eroare prezentând file C.E.C. drept valabile sau ordine de plată falsificate în schimbul cărora a obţinut diverse mărfuri (deşeuri de aluminiu, bitum, oţel, materiale de construcţii, ţigări, geamuri), cauzând acestor societăţi mari prejudicii, reprezentând contravaloarea acestor mărfuri, deoarece filele C.E.C. sau ordinele de plată s-au dovedit că sunt fără acoperire sau falsificate.
În concret, prin infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., inculpatul M.V. (împreună cu ceilalţi) a cauzat următoarele prejudicii:
- 624.665 lei, părţii civile SC S. SA (la 25 ianuarie 1994);
- 21.249.000 lei, părţii civile SC S. SA (la 30 septembrie 1996);
- 27.284.845 lei, părţii civile SC O.I.I. SRL (la 29 septembrie 196);
- 21.850.535 lei, părţii civile SC Z.C.I. SRL (la 9 aprilie 1997);
- 38.616.173 lei, părţii civile SC G. SA Boldeşti (la 22 iulie 1997.
De asemenea, prin infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen., inculpatul (împreună cu alţi inculpaţi, condamnaţi în aceeaşi cauză), a cauzat un prejudiciu în valoare de 66.562.797 lei, părţii civile SC R. SA (la 4 aprilie 1997).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 701/ A din 20 noiembrie 2003, admiţând apelul inculpatului M.V. a desfiinţat, în parte sentinţa şi a procedat după cum urmează:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), săvârşită la 25 ianuarie 1994, reţinând că a intervenit prescripţia răspunderii penale (pct. 1 din rechizitoriu);
- în baza art. 334 C. proc. pen, a schimbat încadrarea juridică a faptelor de la pct. 4 şi 5 din rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi l-a condamnat pe inculpat la 12 ani închisoare;
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de la pct. 9 din rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi l-a condamnat pe inculpat la 13 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 13 ani închisoare.
Totodată, a fost înlăturată obligarea, în solidar, a inculpatului, la plata despăgubirilor civile de 7.179.828 lei către SC P.V. SA şi de 353.603.048 lei către R.A.T.R. F.Ţ. Timişoara.
Prin recursul declarat în scris şi susţinut oral, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat, în principal, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru următoarele motive:
- judecarea cauzei la instanţa de fond şi condamnarea s-a făcut în lipsa inculpatului;
- lipseşte cercetarea judecătorească.
În subsidiar, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunile de la punctele 2 şi 3 din rechizitoriu, întrucât a intervenit oricum prescripţia răspunderii penale.
Procurorul de şedinţă a solicitat admiterea recursului inculpatului, dar numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate de instanţa de apel care trebuiau reduse spre minimul special, ca urmare a schimbării încadrării juridice, pentru unele fapte, motivându-se că au fost nesocotite dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., prin menţinerea pedepselor de 12 ani şi, respectiv, 13 ani închisoare.
La ultimul cuvânt, inculpatul arată că a fost condamnat fără ca instanţa de fond să fi efectuat cercetarea judecătorească prevăzută de lege, în sensul că 44 de martori nu au fost citaţi şi ascultaţi de către instanţă.
Recursul inculpatului este fondat.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Din economia acestui text de lege, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai drept temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti, probele strânse în cursul urmăririi penale, invocate în rechizitoriu, trebuie verificate de către instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute de art. 289 şi art. 290 C. proc. pen., adică în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu.
Or, din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că prioritar celorlalte temeiuri de casare invocate de inculpat, trebuie reţinut cel privitor la încălcarea de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 287, art. 289 şi art. 290 C. proc. pen., prin omisiunea de a nu fi citat, ascultat şi verificat cei 44 de martori, invocaţi în rechizitoriu, ca suport al trimiterii în judecată a inculpatului, pentru infracţiunile imputate.
Această omisiune echivalează cu lipsa întregii cercetări judecătoreşti, prin încălcarea dispoziţiilor textelor de lege mai sus-menţionate, încălcare care impune casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru a efectua cercetarea judecătorească, în condiţiile legii.
Analizarea celorlalte motive de casare invocate apare inutilă, în raport de lipsa cercetării judecătoreşti, astfel că, urmează să se admită recursul inculpatului, să fie casate hotărârile pronunţate şi să se trimită cauza spre rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Se va menţine starea de arest a inculpatului M.V., apreciindu-se că această măsură este necesară în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru aflarea adevărului în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 701 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 648 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3174/2004. Penal. Recuzare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 318/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
