ICCJ. Decizia nr. 3174/2004. Penal. Recuzare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3174/2004

Dosar nr. 3218/2004

Şedinţa publică din 10 iunie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 19 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins cererile de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Prahova, formulate de inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C.

Totodată, în baza art. 160b alin. (3) şi art. 52 alin. (6) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată împotriva ambilor inculpaţi.

S-a reţinut că inculpaţii nu au respectat prevederile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., în sensul că nu au indicat concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător al tribunalului.

Pe de altă parte, s-a reţinut că nu au încetat temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive, motiv pentru care această măsură a fost menţinută.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, avocatul desemnat din oficiu lăsând soluţia la aprecierea Curţii.

Recursurile sunt nefondate.

Într-adevăr, în cererile de recuzare, formulate oral, inculpaţii nu au indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător recuzat, încălcând astfel condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (5) C. proc. pen. Pe lângă acest aspect, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, tot justificat, că nu au încetat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, motiv pentru care au menţinut această măsură.

Ca atare, recursurile inculpaţilor vor fi respinse, aceştia urmând să fie obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C. împotriva încheierii din 19 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3005/2004.

Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3174/2004. Penal. Recuzare. Recurs