ICCJ. Decizia nr. 3189/2004. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 3189 din 10 iunie 2004
Prin sentinţa penală nr. 469 din 11 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bacău, inculpatul C.F. a fost condamnat, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1) alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.;
- corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) teza 1 şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 21 octombrie 2003 până la pronunţarea hotărârii.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a luat act că partea vătămată C.A., prin reprezentantul său legal, nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Începând din luna aprilie – mai 2000, inculpatul, profitând de autoritatea pe care o avea în familie şi de faptul că fiica sa minoră C.A. era în neputinţă de a-şi exprima voinţa, datorită vârstei fragede pe care o avea (născută la 11 mai 1993), a întreţinut cu aceasta acte sexuale şi cu caracter obscen.
Astfel, în mod repetat, în perioada mai 2000 – octombrie 2003, inculpatul a obligat-o pe fiica sa să suporte acte sexuale orale, atât la domiciliul comun cât şi cu ocazia deplasărilor cu maşina pe care inculpatul (întreprinzător particular) le făcea pentru aprovizionare.
Totodată, inculpatul a obligat-o pe minoră să se dezbrace în faţa sa, i-a atins cu mâna şi gura zona genitală şi anală, a încercat să o penetreze vaginal şi anal, folosind în acest scop substanţe lubrifiante, dar nu a reuşit din cauza dezvoltării somatice inerente unui copil de 7-10 ani.
Mama minorei, respectiv, soţia inculpatului, şi-a dat seama de comportamentul aberant al soţului său faţă de minoră, dar a fost terorizată prin diverse ameninţări să nu reclame cele ce se întâmplă în familie şi abia în ziua de 16 octombrie 2003 a formulat o reclamaţie la poliţie. Prin Decizia penală nr. 38 din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins apelul inculpatului ca nefondat, a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus arestarea preventivă, în continuare, de la data sentinţei, la zi.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs inculpatul şi partea civilă C.L., soţia inculpatului.
Inculpatul a reiterat motivul invocat la apel, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1) alin. (3), teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen. şi reducerea pedepsei.
Criticile sunt nefondate.
Se constată că instanţele de judecată au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport cu probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică a faptei este, de asemenea, corectă.
Ceea ce deosebeşte în principal infracţiunea de viol, de aceea de act sexual cu un minor, este faptul că la prima infracţiune actul sexual se realizează prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, cerinţe care nu sunt necesare la aceea de act sexual cu un minor.
În cauză, faţă de vârsta victimei (născută la 11 mai 1993), nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi, în legătură cu ceea ce semnifică, biologic şi moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoştinţă.
Deci, nu se poate reţine că minora şi-a exprimat în mod liber voinţa, consimţind la practicarea unor acte sexuale.
În consecinţă, fapta inculpatului reţinută ca infracţiune de viol constituie, într-adevăr, această infracţiune, iar nu infracţiunea de raport sexual cu un minor, cum greşit a susţinut inculpatul.
De asemenea, actele cu caracter obscen săvârşite asupra minorei, au fost încadrate corect în infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202, alin. (1) teza I şi alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Totodată, se constată că s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa fiind proporţională cu pericolul social ridicat al faptei şi al persoanei inculpatului, astfel că se impune a fi menţinută în cuantumul fixat, ea fiind necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Neconstatându-se nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul inculpatului este nefondat, urmând a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, se va computa din durata pedepsei, timpul arestării preventive, de la 21 octombrie 2003 la data prezentei decizii.
Recursul declarat de partea civilă C.L. este inadmisibil, deoarece conform art. 3851 alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., care pot declara recurs, nu au folosit calea apelului.
Or, în cauză, partea civilă C.L. nu a folosit calea apelului.
Recursul acesteia fiind deci inadmisibil, urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Ambii inculpaţi, au fost obligaţi să plătească statului câte 1.200.000 lei, cheltuieli judiciare, avansate de stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5465/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 697/2004. Penal → |
|---|
