ICCJ. Decizia nr. 3480/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3480/2004
Dosar nr. 2505/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 183 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea condamnatului T.M., de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 134 din 13 februarie 2002 a aceluiaşi tribunal, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 297 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva acestei decizii, condamnatul T.M. a declarat recurs, reiterând cererea iniţială de întrerupere a executării pedepsei pentru motive de familie.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă că recurentul nu a locuit la adresa indicată, unde domiciliază sora sa şi deci, nu a avut vreo contribuţie la întreţinerea familiei acesteia cum pretinde.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., corect i s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
În consecinţă, urmează a se respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 348/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3481/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
---|