ICCJ. Decizia nr. 3484/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3484/2004
Dosar nr. 2727/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 263 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins cererea condamnatului V.V. de întrerupere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 178 din 15 martie 2001 a aceluiaşi tribunal reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 259 din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva acestei decizii condamnatul V.V. a declarat recurs, reiterând cererea iniţială de amânare a executării pedepsei pentru motive familiale.
Recursul declarat nu este fondat.
Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă într-adevăr că soţia condamnatului, muncitoare necalificată realizează venituri modeste şi locuieşte într-o casă, a cărei construcţie nu este finalizată, însă aceste condiţii precare de existenţă sunt de durată şi nu pot fi îmbunătăţite de condamnat într-un termen scurt, de 3 luni cât i s-ar putea întrerupe executarea pedepsei.
În consecinţă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 259 din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3483/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3496/2004. Penal. Art. 174 , 175 c.pen. Recurs → |
---|