ICCJ. Decizia nr. 3594/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3594/2004
Dosar nr. 2802/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 489 din 7 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 975/2004, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul I.N.G., ca nefondată.
A fost obligat contestatorul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200.000 lei, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 975/19 februarie 2004, condamnatul I.N.G. a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., explicitatea sentinţei penale nr. 791 din 13 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4330/2001, în sensul stabilirii exacte a vinovăţiei sale prin reaprecierea tuturor datelor cauzei, cu consecinţa reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată, de 10 ani închisoare.
În cauză, s-a dispus ataşarea sentinţei penale contestate.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivul invocat şi dispoziţiile legale aplicate, instanţa a constatat nefondată contestaţia la executare promovată de condamnat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Potrivit art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale rămase definitive, poate fi primită atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare.
Invocând aceste dispoziţii legale, condamnatul a solicitat însă, reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată prin hotărârea de condamnare, arătând că vinovăţia în săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, nu a fost „lămurită" în raport de toate circumstanţele cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul I.N.G., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul respingerii greşite a contestaţiei la executare întemeiată pe greşita individualizare a pedepsei aplicată de instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 337 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul I.N.G., fără a-l motiva, iar la data soluţionării recursului, în ultimul cuvânt, a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
Examinând, din oficiu, sub toate aspectele, recursul declarat, în raport de actele dosarului, Curtea constată că este nefondat din următoarele motive:
Condamnatul a solicitat reducerea pedepsei aplicată prin hotărârea de condamnare arătând că vinovăţia sa nu a fost lămurită în raport de datele şi situaţiile din cauză.
Motivul invocat de condamnat, şi anume că pedeapsa aplicată este prea mare, nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.N.G. împotriva deciziei penale nr. 337 din 3 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3593/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3606/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|