ICCJ. Decizia nr. 3606/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3606/2004
Dosar nr. 1737/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63 din 20 ianuarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3751/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.C. la 3 ani închisoare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate aplicate, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 2319/2001 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti şi s-a adăugat restul rămas de executat de 503 zile la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 4 ani, 4 luni şi 18 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 3 iulie 2003 la 20 ianuarie 2004.
S-a constatat că partea vătămată J.F. nu s-a constituit parte civilă, bunul fiind recuperat.
A fost obligat inculpatul la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că la 3 iulie 2003, în timp ce partea vătămată J.F. se afla în zona pasajului Obor şi vorbea la telefonul mobil, o persoană necunoscută i-a smuls telefonul, în valoare de 5.000.000 lei.
În momentul în care s-a întors să vadă cine este, a observat un individ de 20-23 de ani, de 1,60 – 1,70 m înălţime, astenic, brunet, îmbrăcat într-un maiou de culoare albastră cu dungi roşii, şort albastru în carouri, care fugea în direcţia str. Chiristifiilor.
În urma cercetării efectuate a fost identificat autorul faptei în persoana inculpatului Z.C., iar în urma percheziţiei corporale sumare efectuate asupra acestuia, în prezenţa martorului asistent D.M., în buzunarul stâng al şortului a fost găsit telefonul mobil, ce a fost recunoscut de partea vătămată ca fiind al său. Din telefon lipsea cartela SIM, despre care inculpatul a declarat că a aruncat-o în zona intrării la SC A. SA.
Procedând la conducerea în teren a inculpatului, organele de poliţie au găsit cartela SIM în zona indicată de inculpat, dar aceasta era distrusă prin îndoire.
Întrucât bunul sustras a fost predat părţii vătămate, aceasta a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Fapta inculpatului Z.C., de a smulge prin violenţă părţii vătămate J.F. un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În cauză nu s-a putut reţine săvârşirea infracţiunii de furt, întrucât inculpatul a smuls din mâna părţii vătămate telefonul, producând asupra acesteia o violenţă psihică, aşa cum a reieşit din declaraţia acesteia: „fiind surprinsă şi şocată iniţial nu am putut reacţiona".
Întrucât textul art. 211 C. pen., face referire la „furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări" fără a face distincţia între violenţele fizice şi cele psihice, instanţa a reţinut în încadrarea juridică infracţiunea de tâlhărie.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, atitudinea sinceră a acestuia, care în faţa instanţei a recunoscut şi regretat fapta, împrejurarea că este tânăr (22 de ani), precum şi aspectul că este recidivist, săvârşind infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie.
Instanţa a avut în vedere la individualizarea pedepsei, circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., aplicând pentru fapta săvârşită o pedeapsă sub minimul special, în concordanţă cu dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen., dispunând executarea acesteia în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Tribunalul a constatat că prin sentinţa penală nr. 2319 din 5 septembrie 2001, definitivă prin Decizia penală nr. 200 din 13 februarie 2002, inculpatul Z.C. a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Z.C.
Apelul parchetului a vizat în primul rând nelegalitatea sentinţei, sub aspectul greşitei calculări a restului rămas de executat în urma revocării graţierii condiţionate.
De asemenea, a fost criticată sentinţa şi pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, prin reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante.
Inculpatul în apelul său a invocat, de asemenea, netemeinicia sentinţei, doar în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea mare.
Prin Decizia penală nr. 182 din 15 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de parchet desfiinţând în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A constatat că restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2319/2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti era de un an, 4 luni şi 15 zile şi, potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002, a revocat beneficiul graţierii condiţionate şi a dispus ca inculpatul să execute 6 ani, 4 luni şi 15 zile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul inculpatului, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.C. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi menţinerea hotărârii de fond.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei în baza probatoriului administrat în cauză.
Instanţa de apel, pe situaţia de fapt, a procedat la o nouă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în sensul majorării acesteia, ca o consecinţă, a înlăturării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
De asemenea, în mod corect s-a stabilit că restul de pedeapsă rămas neexecutat este de un an, 4 luni şi 15 zile.
Curtea apreciază că instanţa de control judiciar a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, în raport de dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Modul de săvârşire a infracţiunii, gradul de pericol social al faptei şi persoana inculpatului, cunoscut cu multiple condamnări, sunt aspecte ce conduc la legalitatea deciziei atacate.
Aşa încât, în cauză nu sunt temeiuri care să justifice reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului şi reducerea pedepsei aplicate acestuia, considerente faţă de care recursul formulat apare ca fiind nefondat.
În consecinţă, urmează, ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca atare.
În baza art. 192 C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.C., împotriva deciziei penale nr. 182 din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 iulie 2003 la 29 iunie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3594/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3609/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
