ICCJ. Decizia nr. 3654/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3654/2004
Dosar nr. 2732/2004
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 11 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., achitarea inculpatului L.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
A aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 2.000.000 lei.
Inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului municipiului Mediaş 300.000 lei cheltuieli spitalizare şi la 2.400.000 lei despăgubiri judiciare către stat.
A fost respinsă cererea părţii vătămate F.C. de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 23 mai 2003, în timp ce inculpatul L.A., inspector principal la P. Copşa Mică, se afla în localul V.V. din localitate, la bar, a fost acostat de partea vătămată F.C.N., aceasta din urmă reproşându-i că i-a întocmit un proces - verbal de contravenţie şi mai înainte un dosar penal mamei sale, aducându-i insulte şi ameninţări, după care i-a aplicat o lovitură puternică în nas, producându-i fractura piramidei nazale.
Inculpatul, urmare loviturii primite, s-a dezechilibrat şi, la rândul lui, i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu palmele din lateral la urechi şi o lovitură cu capul în faţă.
Părţile au fost despărţite de intervenţia patronului localului şi a unor consumatori.
Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4–5 zile îngrijiri medicale, iar inculpatul leziuni care au necesitat pentru vindecare 14–16 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că, în împrejurările date, s-a apărat de partea vătămată, persoană recalcitrantă, violentă, care are mai multe condamnări, consemnată în cazierul judiciar, aflat la dosar.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit actul de violenţă după ce a fost insultat, ameninţat şi lovit de partea vătămată, astfel că, faţă de aceste împrejurări, precum şi de urmarea minimă produsă, de conduita anterioară a făptuitorului, care nu are antecedente penale, în contrast cu aceea a părţii vătămate, cu comportarea sinceră în cursul procesului, fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii.
Împotriva acestei hotărâri partea vătămată a declarat recurs, solicitând să se constate că greşit s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, impunându-se condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor cerute.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul părţii vătămate, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., nu este fondat.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate de instanţă şi îndeosebi din declaraţiile administratorului localului, M.S.E., martorului M.P., care l-a însoţit pe inculpat în local şi martorului M.D.D., care se coroborează cu certificatele medico – legale eliberate părţilor.
Declaraţiile altor martori, de ex. L.H.D., L.V.V. şi P.A.M., potrivit cărora partea vătămată nu l-a lovit pe inculpat iar leziunile acestuia s-ar fi datorat autoaccidentării, au fost înlăturate justificat, necoroborându-se cu celelalte probe, între care nici cu concluziile din reexaminarea medico – legală şi care exclud din alt mecanism de producere a leziunilor la piramida nazală a inculpatului decât prin lovire directă cu corp dur.
În raport de criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., de stabilire în concret a gradului de pericol social, instanţa a făcut o temeinică apreciere atunci când a constatat că fapta, în împrejurările date, cu urmarea produsă, săvârşită de inculpatul L.A., cu conduita anterioară bună şi comportare sinceră în cursul procesului, nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii.
Respingerea cererii părţii vătămate de acordare a despăgubirilor morale este, de asemenea, temeinic motivată, nedovedindu-se realitatea ştirbirii integrităţii morale şi a prestigiului acesteia.
Susţinerile reprezentantului parchetului, de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea efectuării urmăririi penale, motivat de modificările aduse Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi abrogării art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, toate prin Legea nr. 281/2003, nu pot fi primite, întrucât potrivit art. 9 pct. 3 din această din urmă lege, cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi vor continua să fie judecate de instanţele competente. Ori potrivit art. 11 din Legea nr. 281/2003, dispoziţiile care privesc şi competenţa efectuării urmăririi penale în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţişti intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, în timp ce partea vătămată a formulat plângerea la instanţă la 22 iulie 2003.
Faţă de cele ce preced, recursul părţii vătămate urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată F.N.C. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul L.A.
Obligă pe recurentă să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3640/2004. Penal. Contop.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3656/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
