ICCJ. Decizia nr. 3639/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3639/2004
Dosar nr. 2653/2004
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28 din 11 februarie 2004, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul B.D.I.
Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400.000 lei fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 337 din 17 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul penal nr. 4979/2003, contestatorul B.D.I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., faptă comisă la 11 decembrie 1995.
Întrucât inculpatul fusese condamnat anterior pentru alte infracţiuni concurente, s-a făcut aplicarea art. 36 C. pen., contopindu-se toate pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 4 ani închisoare, în total 9 ani închisoare.
S-a constatat că această pedeapsă a fost executată parţial, inculpatul fiind liberat condiţionat la data de 31 octombrie 2000, cu un rest rămas neexecutat de 1631 zile.
Contestatorul a fost condamnat pentru comiterea, în concurs real, a cinci infracţiuni de furt calificat, la pedepse de câte 5 ani închisoare şi, întrucât faptele erau săvârşite în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1631 zile s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen.
S-a constatat că aceste fapte sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 924/2002 a Judecătoriei Suceava, sentinţa penală nr. 165/2003 a Judecătoriei Bacău, sentinţa penală nr. 257/2003 a Judecătoriei Paşcani şi sentinţa penală nr. 1180/2003 a Judecătoriei Arad, astfel că în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen., contopindu-se aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata deja executată de la 1 februarie 2002, la zi.
Prin cererea formulată, contestatorul B.D.I. a solicitat deducerea perioadei executate din pedeapsă, de la 20 aprilie 1996 la 31 octombrie 2000.
Instanţa de fond a constatat că această perioadă executată a fost avută în vedere în cazul primei aplicări a dispoziţiilor art. 36 C. pen. şi a fost deja dedusă.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 114 din 19 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia şi deducerea perioadei executate cuprinse între 20 aprilie 1994 şi 31 octombrie 2000.
Recursul este nefondat.
Din fişa de cazier judiciar a contestatorului, copiile hotărârilor judecătoreşti de condamnare a acestuia şi extrasele mandatelor de executare a pedepselor aplicate rezultă că perioada executată prin privare de libertate de către B.D.I., cuprinsă între 20 aprilie 1994 şi 31 octombrie 2000 a fost dedusă în mod legal şi temeinic.
Cum această computare nu poate opera de două ori şi cum cererea petiţionarului a fost rezolvată de instanţa de fond, Judecătoria Iaşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu sunt întrunite prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi urmează să respingă recursul ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.D.I. împotriva deciziei penale nr. 114 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3638/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3640/2004. Penal. Contop.ped. Recurs → |
---|