ICCJ. Decizia nr. 3672/2004. Penal. Legea nr.243/2002/. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3672/2004
Dosar nr. 2744/2004
Şedinţa publică din 1 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Arad, prin sentinţa nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a condamnat pe inculpatul P.G., la 10 luni închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 70 pct. 1 din O.U. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 şi la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru ambele reţinându-se dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.
Fiecare din aceste pedepse au fost contopite cu cea de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, stabilindu-se de fiecare dată pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse rezultante, inculpatul urmând să execute 2 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, deci în total 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată a fost computată durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 la 27 iulie 1999.
S-a reţinut că la data de 23 iulie 1999, inculpatul P.G., împreună cu alte trei persoane, condamnate prin aceiaşi sentinţă, a încercat să treacă, în mod fraudulos frontiera de stat a României cu Ungaria, prin zona localităţii Nădlac judeţul Arad, fiind prinşi de lucrătorii poliţiei de frontieră.
La 27 iulie 1999, cu ocazia audierilor efectuate inculpatul şi-a atribuit o identitate falsă.
Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerând că sentinţa respectivă nu este legală, a declarat recurs în anulare pentru următoarele motive:
Judecata a avut loc fără participarea inculpatului, cu toate că prezenţa lui era obligatorie, potrivit legii.
Deşi apărarea era obligatorie, inculpatul a fost judecat fără să fie asistat de apărător.
Instanţa a omis să compute din pedeapsa aplicată anterior, potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., perioada executată.
Pentru aceste motive, procurorul de şedinţă a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea sentinţei nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a Judecătoriei Arad şi rejudecarea cauzei în sensul celor menţionate.
Recursul în anulare este fondat.
Având în vedere motivele invocate în recursul în anulare, se constată următoarele:
Potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., în cazul recidivei prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, conform art. 34 şi art. 35 C. pen.
În baza art. 291 alin. ultim C. proc. pen., deţinuţii sunt citaţi la fiecare termen.
În temeiul art. 314 C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.
Totodată, art. 171 alin. (2) C. proc. pen., prevede că asistenţa juridică este obligatorie, printre altele, când învinuitul sau inculpatul este arestat, chiar în altă cauză.
Art. 294 C. proc. pen., stipulează că în cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie, preşedintele instanţei odată cu fixarea termenului de judecată ia măsuri pentru asigurarea apărării.
Analizând sentinţa atacată cu recurs în anulare în lumina textelor menţionate mai sus, se constată că, hotărârea respectivă a fost pronunţată cu încălcarea legii.
Astfel, prin sentinţa nr. 515 din 10 martie 1998, Judecătoria Buzău a condamnat pe inculpatul P.G. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Totodată, a fost revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de 439 zile închisoare, neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare la cât a fost condamnat prin sentinţa nr. 1655 din 26 septembrie 1995 a Judecătoriei Buzău, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în acea cauză (sentinţa nr. 515/1998), urmând ca inculpatul să execute în total 2 ani închisoare.
Tribunalul Buzău, prin Decizia nr. 319 din 2 iunie 1998 definitivă, prin Decizia nr. 802 din 3 septembrie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti, a redus pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la un an şi 6 luni închisoare, a contopit restul neexecutat de 439 de zile închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute un an şi 6 luni închisoare.
În executarea acestei pedepse, el a fost arestat la data de 2 decembrie 2001 şi liberat condiţionat la 4 decembrie 2002, având un rest neexecutat de 179 zile închisoare.
Cu ocazia soluţionării dosarului în care s-a pronunţat sentinţa nr. 2027 din 2 octombrie 2002, deşi inculpatul era arestat în executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia nr. 802 din 3 septembrie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti, instanţa nu i-a asigurat apărare din oficiu prin ne desemnarea unui avocat şi l-a citat la domiciliu, aşa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii respective.
Mai mult, deşi s-a reţinut corect că faptele deduse judecării au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, din eroare instanţa a avut în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, deşi cuantumul acesteia a fost redus la un şi 6 luni închisoare, ca urmare a admiterii apelului.
Totodată, aplicând dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen., instanţa în mod greşit a contopit fiecare din pedepsele de 10 luni închisoare şi respectiv un an şi 6 luni închisoare, aplicate în cauză cu pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare, neţinând seama că fusese redusă, rezultând 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare.
Pe baza actelor din dosar, instanţa trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în sensul să contopească pedepsele de 10 luni şi respectiv de un an şi 6 luni închisoare stabilite în cauză, în cea de un an şi 6 luni închisoare, după care în baza art. 39 alin. (1) C. pen., să contopească această pedeapsă cu cea de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 515 din 10 martie 1998 a Judecătoriei Buzău, modificată prin Decizia nr. 319 din 2 iunie 1998 a Tribunalului Buzău, inculpatul urmând să execute în total un an şi 6 luni închisoare, care se putea spori cu până la 7 ani închisoare.
Pe de altă parte, inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei anterioare de la 2 decembrie 2001, la 4 decembrie 2002, iar infracţiunile deduse judecăţii au fost comise înainte de începerea executării acestei pedepse şi anume la 23 şi 27 iunie 1999.
Pentru aceste motive, din pedeapsa rezultantă în prezenta cauză, instanţa trebuia să compute atât reţinerea cât şi arestarea preventivă de la 23 la 27 iulie 1999, precum şi perioada 2 decembrie 2001, 2 octombrie 2002, data pronunţării sentinţei nr. 2027 din 2 octombrie 2002.
Condamnatul P.G., a formulat o contestaţie la executare, solicitând computarea perioadei executate din pedeapsa anterioară, însă Judecătoria Focşani prin sentinţa nr. 658 din 14 martie 2003 a respins-o ca nefondată, cu motivarea că aspectele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ şi expres, prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Din adresa nr. 349 din 9 ianuarie 2003 Direcţia Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul Focşani, rezultă că pedeapsa urmează să fie executată în perioada 20 decembrie 2002, 14 iunie 2005.
Faţă de această situaţie, recursul în anulare urmează să fie admis, deoarece hotărârea nu este legală, întrucât judecata a avut loc fără participarea inculpatului şi a apărătorului, deşi primul era arestat şi apărarea era obligatorie, iar aplicarea art. 39 alin. (1) C. pen. a fost greşită, casată sentinţa atacată şi cauza trimisă pentru rejudecare la Judecătoria Arad sub aspectele menţionate mai sus.
Urmează ca mandatul de executare a pedepsei nr. 2698 din 1 noiembrie 2002, emis de Judecătoria Arad, să fie anulat şi inculpatul pus în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 2027 din 2 octombrie 2002 a Judecătoriei Arad, privind pe inculpatul P.G.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Arad.
Anulează formele de executare a pedepsei, şi anume mandatul de executare nr. 2698 din 1 noiembrie 2002, emis de Judecătoria Arad şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3668/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3674/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
