ICCJ. Decizia nr. 366/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 366/2004
Dosar nr. 3420/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 10 iulie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, plângerea promovată de petenta B.S., împotriva Ordonanţei nr. 71/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 4.000.000 lei.
A fost obligată petenta să plătească statului suma de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
La data de 18 martie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi plângerea formulată de petenta B.S. împotriva Ordonanţei nr. 71/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în cuantum de 4.000.000 lei.
În motivarea plângerii, petenta a susţinut că soluţia pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, precum şi cea a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin care i-a fost respinsă plângerea promovată împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală sunt nelegale, deoarece incriminarea prevederilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), are ca subiect activ „un funcţionar public" sau „alt funcţionar", iar notarul public, deşi desfăşoară o activitate de interes public, nu este funcţionar public şi nici funcţionar. A mai arătat că notarul public nu se află în nici un raport de subordonare cu vreo entitate juridică la care să fie încadrat în muncă, el fiind liber profesionist, autonom, nu se supune decât regulilor deontologice ale profesiei sale, nefiind subordonat ierarhic.
De asemenea, petenta a mai susţinut că notarul public, în activitatea sa nu poate fi tras la răspundere pentru nici o infracţiune de serviciu, deoarece o atare infracţiune presupune ca situaţie premisă, existenţa unui serviciu, în cadrul căruia funcţionarul îşi exercită atribuţiile. Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii cu privire la care a fost cercetată datorită lipsei calităţii de subiect activ, în sensul cerinţelor legii penale, petenta a arătat că soluţia corectă era de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Petenta a mai susţinut că nici latura subiectivă a infracţiunii specificate nu este realizată, deoarece în momentul autentificării contractului de vânzare – cumpărare nr. 7047/2002 pe baza cărţii de identitate ce i-a fost prezentată, i s-a creat convingerea că vânzătoarea este adevăratul proprietar. Fiind vorba de inducerea sa în eroare prin prezentarea unui act de identitate contrafăcut, petenta a susţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 51 C. pen., referitoare la eroarea de fapt care înlătură caracterul penal al faptei.
S-a solicitat reaprecierea materialului probator administrat, admiterea plângerii, promovate şi scoaterea sa de sub urmărire penală, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) sau art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Prima instanţă, a reţinut că din actele şi lucrările dosarului, rezultă că soluţia dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi este legală şi temeinică şi urmează să fie menţinută.
În motivarea hotărârii s-a arătat că potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii anume, încât rezultă că înscrisul întocmit şi autentificat de un birou notarial este un înscris oficial, în sensul legii penale, iar notarul are calitatea de funcţionar, potrivit dispoziţiilor art. 147 C. pen.
Pe cale de consecinţă, condiţia ca subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), să fie „funcţionarul" este îndeplinită şi în cazul notarului public.
În ce priveşte susţinerea petentei referitoare la faptul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că, titlul de proprietate trebuia prezentat de proprietar în original, iar acesta, încălcându-şi aceste obligaţii, a trecut la tehnoredactarea contractului de vânzare - cumpărare a unui apartament, cu toate că pretinsa proprietară i-a prezentat doar copii xerox după titlul de proprietate şi cartea sa de identitate, care era contrafăcută, înlesnind astfel numitei B.A.P. să vândă apartamentul proprietatea verişoarei sale B.O.C.
În considerente s-a mai arătat că, dacă petenta ar fi stăruit ca pretinsa proprietară să prezinte contractul în original, respectiv titlul său de proprietate, actul nu s-ar fi încheiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara B.S., criticând-o sub următoarele aspecte:
- s-a reţinut greşit de instanţă şi de organul de urmărire penală că în cauză ar exista o faptă de abuz în serviciu.
- s-a apreciat în mod eronat că notarul public ar avea calitatea de „funcţionar", în sensul art. 147 C. pen.
- s-a reţinut greşit că s-ar fi tehnoredactat contractul de vânzare cumpărare, cu toate că pretinsa proprietară a prezentat doar copii xerox, când de fapt, aceasta a prezentat un act de identitate care avea toate aparenţele unui original, care ulterior, s-a dovedit a fi fost falsificat şi o copie legalizată după titlul de proprietate, acte care împreună cu extrasul de carte funciară făceau dovada identităţii între proprietar şi cel care dorea să înstrăineze.
- sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta reţinută nu a fost săvârşită cu intenţie, deoarece notarul nu putea să prevadă că pretinsul proprietar care a prezentat un act de identitate ce corespundea înfăţişării fizice cu poza din act şi al cărui nume corespundea cu cel al proprietarului din titlul de proprietate şi extrasul de carte funciară, nu este în realitate adevăratul proprietar şi prin aceasta să prejudicieze pe adevăratul proprietar.
Instanţa a dat o interpretare eronată probelor dosarelor şi în consecinţă, a apreciat greşit că în cauză nu se poate invoca eroarea de fapt atâta timp cât s-au îndeplinit în mod superficial şi defectuos atribuţiile de serviciu, deşi notarul, ca orice persoană poate fi indus în eroare printr-un fals privind identitatea.
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 246 C. proc. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se înţelege fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Prevederile art. 145 C. pen., precizează termenul de „public" prin aceasta înţelegându-se tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Pe de altă parte art. 147 C. pen., lămureşte înţelesul temeiurilor de „funcţionar public" şi „funcţionar", arătând că, prin „funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., iar prin „funcţionar" se înţelege oricare dintre aceste persoane, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele arătate.
Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a stabilit înţelesul termenului „public" şi în raport de ceea ce se referă la „serviciile de interes public".
Or, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii anume.
În consecinţă, înscrisul întocmit şi autentificat de un birou notarial este un înscris oficial, în sensul legii penale, iar notarul public are calitatea de funcţionar, potrivit dispoziţiilor art. 147 C. pen.
Aşa fiind, condiţia ca subiectul activ al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), să fie „funcţionar" este îndeplinită şi în cazul notarului public.
În ce priveşte critica formulată de petentă referitoare la faptul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este nefondată.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că la data de 12 decembrie 2000 petenta B.S. a întocmit şi autentificat contractul de vânzare – cumpărare nr. 7047 din 12 decembrie 2000 îndeplinindu-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu.
Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995 în cazul actelor de transmisiuni sau constituire de drepturi reale imobiliare, notarul public va verifica situaţia proprietăţii şi sarcinile bunurilor, pretinzând înstrăinătorului prezentarea titlurilor de proprietate şi a altor documente administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 lit. a) din Legea nr. 36/1995, părţile participante la actul notarial se identifică prin acte de identitate sau legitimaţii oficiale, prevăzute cu semnătură, ştampilă şi fotografia posesorului.
Contrar dispoziţiilor legale sus–menţionate, petenta a procedat la tehnoredactarea contractului de vânzare – cumpărare a unui apartament cu toate că pretinsa proprietară i-a prezentat doar copii xerox după titlul de proprietate şi cartea ei de identitate, care era contrafăcută, înlesnind astfel numitei B.A.P. să vândă apartamentul proprietatea verişoarei sale B.O.C.
Aşadar, dacă petenta i-ar fi solicitat pretinsei proprietare să prezinte contractul în original, respectiv titlul său de proprietate, actul nu s-ar fi încheiat.
Or, prin această faptă, au fost lezate interesele legale ale adevăratului proprietar, aşa încât, se constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Cum din materialul probator administrat în cauză, rezultă că petenta şi-a îndeplinit în mod superficial şi defectuos atribuţiile de serviciu care-i reveneau, astfel că aceasta nu poate invoca în apărarea sa eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Pe cale de consecinţă, se constată că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei B.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, dată prin Ordonanţa nr. 71/P/2002 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi menţinută de prima instanţă este temeinică şi legală, neexistând temeiuri pentru achitarea petentei, în sensul în care a solicitat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiţionara B.S. să fie respins, ca nefondat.
În temeiurile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară urmează să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.S. împotriva sentinţei penale nr. 8 din 10 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurenta petiţionară la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3657/2004. Penal. Cerere susp.-art.412... | ICCJ. Decizia nr. 3663/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
