ICCJ. Decizia nr. 3949/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3949/2004
Dosar nr. 3273/2004
Şedinţa publică din 13 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, a condamnat pe inculpatul M.M. zis B. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., înlăturându-se aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus timpul arestării preventive cu începere de la 31 august la 3 decembrie 2003.
Prin aceiaşi sentinţă au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi inculpaţii A.V.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi G.G.F. minor, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpaţii, au fost obligaţi, în solidar, inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A. la 3.800.000 lei despăgubiri civile, către partea civilă P.N.
S-a reţinut, în esenţă, pe baza probelor administrate că, la data de 24 august 2004, pe timp de noapte, inculpaţii au deposedat prin violenţă, pe partea vătămată P.N., care se deplasa spre locuinţa sa, de un portmoneu în care se afla suma de 3.800.000 lei şi actele de identitate.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 164/ A din 5 mai 2004, a admis apelul declarat de procuror şi a desfiinţat sentinţa numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului M.M. şi a omisiunii aplicării art. 39 C. pen., în ce-l priveşte pe acest inculpat.
Astfel, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului M.M. de la 9 ani şi 6 luni închisoare şi în temeiul art. 39 alin. (1) C. pen., a contopit în această pedeapsă, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 134/2001 a Judecătoriei Haţeg, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, a constatat că inculpatul a început executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 134/2001 a Judecătoriei Haţeg, la data de 10 septembrie 2003.
Au fost respinse apelurile inculpaţilor, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai inculpatul M.M., susţinând, în principal, că activitatea sa infracţională s-a rezumat numai la lovirea victimei, portmoneul acesteia fiind sustras de minorul C.M.A. În consecinţă, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Prin cel de al doilea motiv de casare, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei pe motiv că este prea severă în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat.
Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.
Critica privind participarea inculpatului M.M. la comiterea infracţiunii de tâlhărie (constând în deposedarea prin violenţă a victimei de suma de 3.800.000 lei şi de actele de identitate) a fost formulată pentru prima dată în recurs, inculpatul rezumându-se a solicita în calea de atac a apelului numai reducerea pedepsei.
Din declaraţiile coinculpaţilor rezultă însă că aceştia au luat hotărârea de a deposeda victima, prin violenţă, de banii pe care îi avea asupra sa încă înainte de plecarea ei din barul „Cardinal" situat în localitatea Petrila. Astfel, inculpaţii au urmărit victima, minorul C.M.A. a acostat-o pe stradă, inculpatul M.M. a lovit-o cu pumnii, doborând-o la pământ, timp în care ceilalţi doi inculpaţi au deposedat-o de portmoneu.
De altfel, această stare de fapt a fost recunoscută şi de inculpatul M.M. în timpul urmăririi penale, cu ocazia confruntării sale cu inculpatul minor G.G.F.
Toate aceste declaraţii ale inculpaţilor se coroborează atât cu declaraţiile părţii vătămate P.N., cât şi cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inculpatul M.M. recunoscând cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezenţa avocatului desemnat din oficiu, participarea sa la comiterea infracţiunii.
Nici critica privind modul de individualizare a pedepsei nu este întemeiată.
Pe lângă faptul că inculpatul M.M. a săvârşit o infracţiune cu un ridicat grad de pericol social, el se află în stare de recidivă postcondamnatorie şi a angrenat în săvârşirea infracţiunii şi doi făptuitori minori, aspecte ce agravează răspunderea sa penală.
Ca atare, având în vedere aceste aspecte, cât şi multiplele condamnări anterioare suferite de inculpatul M.M. pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie, instanţele au aplicat acestuia o pedeapsă bine individualizată în raport de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, din pedeapsa aplicată urmând a se deduce la zi timpul arestării preventive.
Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care se va include şi onorariul avocatului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 164/ A din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 31 august 2003 la 13 iulie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3948/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3951/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
