ICCJ. Decizia nr. 4007/2004. Penal. Art.20, 174 pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4007/2004
Dosar nr. 3412/2004
Şedinţa publică din 27 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25 din 10 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosar nr. 8257/2003, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., condamnarea inculpatului L.G., la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 6 octombrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit starea de arest.
S-a admis în parte cererea părţii civile T.P. şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri civile şi 50.000.000 lei daune morale.
S-a reţinut că partea vătămată T.P. a achitat despăgubirile civile în sumă de 1.098.000 lei, către Spitalul orăşenesc Balş.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.587.125 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată şi a sumei de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că partea vătămată T.P. este cumnat cu inculpatul L.G., iar între familiile celor doi, în ultimii 5 ani, au avut loc numeroase conflicte, certuri, precum şi acte de violenţă, care au întreţinut o atmosferă de duşmănie.
În ziua de 7 septembrie 2003, în timp ce se afla la domiciliul său, partea vătămată a observat că inculpatul a introdus animalele în tarlaua sa cultivată cu porumb.
Partea vătămată s-a deplasat în punctul în care era inculpatul şi l-a rugat să părăsească sola cultivată cu porumb, deoarece animalele îi distrug recolta.
Inculpatul s-a înarmat în domiciliul său cu o bară metalică din fier forjat, s-a deplasat la locul unde se afla partea vătămată şi, fără să mai poarte vreo discuţie cu aceasta, i-a aplicat o lovitură în cap, producându-i o plagă fronto-parietală dreapta de 7 cm.
S-a menţionat faptul că partea vătămată are o infirmitate fizică permanentă, având mâna dreaptă amputată.
Inculpatul a încercat apoi să lovească din nou partea vătămată în cap, însă aceasta a intuit direcţia în care urma să primească lovitura şi a barat-o cu mâna stângă, astfel că L.G. a lovit-o cu bara peste mână, provocându-i o fractură cominutivă 1/3 distală cubitus stâng.
După această lovitură inculpatul i-a mai aplicat însă o lovitură în zona hemitoracelui drept, după care victima s-a prăbuşit la sol.
După acest incident inculpatul a părăsit locul faptei, deplasându-se la domiciliul său, iar partea vătămată a fost transportată la Spitalul orăşenesc Balş, unde a fost internată în perioada 7-10 septembrie 2003.
În urma agresiunii s-a reţinut că partea vătămată a prezentat 3 leziuni corporale la nivelul hemitoracelui şi antebraţului stâng, care au fost produse prin lovire cu un corp contondent şi care au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunea de pe antebraţul stâng este specifică leziunilor de autoapărare.
Faţă de apărarea inculpatului, care în esenţă a susţinut că partea vătămată l-a atacat cu un cuţit şi atunci a lovit-o peste mână pentru a scăpa cuţitul jos, precum şi faţă de concluziile actelor medico-legale, instanţa de fond a constatat că nu poate fi reţinută infracţiunea, prevăzută de art. 181 C. pen. şi că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, pentru care a fost trimis în judecată.
S-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie prevăzând moartea victimei ca rezultat posibil al activităţii sale, a folosit un corp contondent apt să producă moartea (bară metalică) şi i-a aplicat în mod repetat lovituri, cu mare intensitate, într-o zonă vitală. S-a arătat că, în acest context, menţiunea din raportul de constatare medico-legală în sensul că leziunile produse nu i-au pus în primejdie viaţa, nu are influenţă asupra încadrării juridice a faptei, decisivă într-o asemenea situaţie fiind poziţia subiectivă, cu care a acţionat autorul.
S-a reţinut că lipsa rezultatului letal nu s-a datorat modului în care a acţionat inculpatul ci intervenţiei soţiei părţii vătămate, precum şi barării loviturilor care se îndreptau către corpul părţii vătămate, de către acesta, cu mâna, fapt ce i-a produs o fractură cominutivă 1/3 distală cubitus stâng, leziune specifică autoapărării.
Pe latură civilă s-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50 milioane lei despăgubiri civile şi 150 milioane lei daune morale, precum şi la plata unei prestaţii periodice corespunzătoare infirmităţii produse.
Fiind supus unei expertize medico-legale, s-a stabilit că partea vătămată are capacitatea de muncă păstrată.
În ceea ce priveşte despăgubirile civile s-a reţinut că, în mod incontestabil, partea vătămată, având în vedere şi infirmitatea celeilalte mâini, amputate, a fost ajutată în gospodărie în cele 50-55 de zile de îngrijiri medicale, pentru efectuarea treburilor gospodăreşti, inclusiv cu cheltuieli pentru hrană şi întreţinere, de membrii familiei sale, astfel că cererea a fost constatată ca neîntemeiată în parte în limita sumei de 10 milioane lei.
Tot în parte a fost considerată întemeiată şi cererea, privind acordarea de daune morale ca urmare a prejudiciului fizic şi psihic determinat prin infracţiunea comisă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul L.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei şi a solicitat schimbarea calificării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., bazându-se pe concluziile actelor medico-legale, din care rezultă că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în pericol.
A mai solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat constatând că în mod corect prima instanţă a menţinut încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor, aşa cum s-a reţinut şi prin actul de inculpare.
S-a argumentat în sensul că independent de faptul că leziunile produse nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, instrumentul folosit, zona vizată şi intensitatea loviturii pledează pentru existenţa intenţiei specifice infracţiunii de omor, lipsa rezultatului letal datorându-se unor factori exteriori voinţei inculpatului.
Referitor la cererea inculpatului de a se reţine în favoarea sa scuza provocării, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu există probe care să susţină această apărare, în sensul că partea vătămată l-ar fi atacat cu un cuţit.
Dimpotrivă, actul medico-legal concluzionează că leziunea existentă pe mâna părţii vătămate este o leziune de autoapărare, în opinia instanţei fiind exclusă posibilitatea ca mâna acestuia să se fi aflat în poziţie orizontală.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reţinut că despăgubirile acordate au fost dovedite şi pe deplin justificate, ca de altfel şi daunele morale.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă motivele din apel şi a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi în subsidiar reindividualizarea pedepsei pe care o consideră prea mare faţă de împrejurările în care s-a comis fapta şi de persoana sa.
Criticile recurentului au vizat şi despăgubirile acordate părţii vătămate, pe care inculpatul le apreciază ca fiind exagerate şi a căror reducere o solicită.
Recursul nu este întemeiat.
Primul motiv de recurs îşi găseşte temeiul, în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Faptul că inculpatul a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri, de mare intensitate, cu o bară metalică din fier forjat, care este un obiect apt să producă leziuni letale, în regiunea capului, care este o zonă vitală, impune concluzia că cel puţin a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii decesului, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat.
Această poziţie subiectivă faţă de rezultatul posibil al faptei, realizează forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, care este proprie infracţiunii de omor.
În consecinţă, încadrarea juridică în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., este corectă.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul prevăzut de art. 52 C. pen., şi că nu există nici un temei pentru reducerea acesteia.
Referitor la latura civilă se constată că, în raport de probele administrate în cauză, instanţele au stabilit corect cuantumul despăgubirilor acordate şi a daunelor morale.
Examinând cauza şi din oficiu se reţine că nu există nici un motiv de casare, care să poată fi luat în considerare în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel că recursul va fi respins ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G., împotriva deciziei penale nr. 221 din 6 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 octombrie 2003, până la 27 iulie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3865/2004. Penal. Art.239 alin.3 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 4029/2004. Penal. Art.257,255 c. pen. Recurs → |
|---|
