ICCJ. Decizia nr. 412/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 412/2004

Dosar nr. 2565/2003

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 331 din 2 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, a respins cererea formulată de condamnata G.F., prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 149 din 14 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 324/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.

S-a reţinut, din referatul de anchetă socială efectuată în cauză, că motivul invocat de petentă, că are în întreţinere trei copii minori, iar familia sa trăieşte în condiţii grele, nu este întemeiat şi că nu există nici o „împrejurare specială" care să impună întreruperea executării pedepsei, în baza art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 253 din 9 mai 2003 a respins, ca nefondat, apelul condamnatei.

Petenta a declarat recurs.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, care să impună întreruperea executării pedepsei, conform art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Drept urmare, recursul condamnatei G.F. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnata G.F. împotriva deciziei nr. 253 din 9 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurentă să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 412/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs