ICCJ. Decizia nr. 4250/2004. Penal. 268,28 alin1 c. pen. ant. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4250/2004
Dosar nr. 4058/2004
Şedinţa publică din 25 august 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162 din 13 februarie 1964, Tribunalul Popular al Raionului Nicolae Bălcescu, în baza art. 26828 alin. (1) C. pen., în vigoare la acea dată, a condamnat pe inculpata I.P.S.D. la 2 ani închisoare corecţională.
În baza art. 80 şi art. 25 C. pen. (anterior), s-a dispus confiscarea monedelor şi a bijuteriilor menţionate în procesele verbale întocmite la 14 noiembrie 1963 şi predate la B.R.P.R. în folosul statului.
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 14 noiembrie 1963 în imobilul din oraşul Buzău, în care inculpata locuise împreună cu soţul său A.I. în perioada anilor 1946 - 1949, s-a găsit, în urma săpăturilor efectuate în pământ, un borcan de sticlă ce conţinea 88 monede de aur şi mai multe bijuterii din aur.
Inculpata a susţinut că a aflat de existenţa lor în anul 1950 la vorbitorul avut cu soţul său deţinut, dar i-a fost teamă să anunţe autorităţile, depunând însă la data de 21 octombrie 1963 un autodenunţ în care anunţa autorităţile.
Prin Decizia penală nr. 1101 din 28 aprilie 1964, Tribunalul Capitalei Colegiul I Penal, a admis recursul declarat de inculpata I.S.P.D., a casat, în parte, sentinţa menţionată şi, rejudecând în fond, a redus pedeapsa la 6 luni închisoare, dispunând suspendarea executării acestei pedepse, conform art. 65 C. pen. (anterior). Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., motivul constituindu-l lipsa caracterului penal al faptei inculpatei.
S-a susţinut că dispoziţiile penale în baza cărora a fost condamnată inculpata se aflau în contradicţie cu art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923, precum şi cu cele ale art. 12 din Constituţia din 1952 care apărau dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă şi dreptul de moştenire. Prin urmare deţinerea, în aceste condiţii, a unor bunuri proprietate personală, fie cumpărate fie moştenite, nu constituie o faptă penală, iar bunurile nu pot fi confiscate legal.
Recursul în anulare este fondat, pentru următoarele argumente:
Înalta Curte constată că fapta intimatei inculpate de a avea cunoştinţă (din anul 1950) de existenţa unor obiecte din aur (monede şi bijuterii de familie, îngropate de soţul său A.I. în pământul imobilului în care nu mai locuiau de 14 ani) nu se încadrează în dispoziţiile art. 26828 pct. 1 C. pen. anterior, pentru că, pe de o parte, acestea nu se aflau în posesia efectivă a inculpatei, deci nu erau deţinute, iar pe de altă parte, chiar deţinerea bijuteriilor de familie şi a monedelor de aur era permisă, ele provenind fie din veniturile obţinute prin muncă, fie din moştenire de familie. Dreptul de proprietate personală asupra unor asemenea bunuri era garantat chiar prin Constituţiile din 1948 şi din 1952, acuzarea nedovedind că bunurile ar proveni din activităţi ilicite.
Totodată, Înalta Curte observă că bunurile nu puteau fi confiscate, fapta inculpatei neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi, rejudecând cauza, va dispune achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 26828 pct. 1 C. pen. anterior, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. pen., fapta inculpatei nefiind prevăzută de legea penală, şi deci nefiind infracţiune.
Ca urmare va fi înlăturată pedeapsa complementară a confiscării averii, dispusă prin aceleaşi hotărâri ce vor fi casate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 162 din 13 februarie 1964 a Tribunalului Popular al Raionului Nicolae Bălcescu şi a deciziei penale nr. 1101 din 28 aprilie 1964 a Tribunalului Capitalei – Colegiul I Penal, privind pe inculpata I.P.S.D.
Casează hotărârile sus-menţionate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpata I.P.S.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26828 alin. (1) C. pen. anterior.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2004. Penal. 268,28 lit.a c.pen.ant.... | ICCJ. Decizia nr. 4252/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
