ICCJ. Decizia nr. 4248/2004. Penal. 268,28 lit.a c.pen.ant. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4248/2004
Dosar nr. 4056/2004
Şedinţa publică din 25 august 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 848 din 16 aprilie 1962, Tribunalul Popular al Raionului Craiova a condamnat pe inculpatul M.N. la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 26828 lit. a) alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 80 pct. 3 din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea a 37 monede de aur, reţinându-se că în perioada 1940 - 1961, contrar dispoziţiilor legale, inculpatul a deţinut 37 monede de aur.
Tribunalul Regional Oltenia prin Decizia penală nr. 1960 din 9 mai 1962 a respins recursul declarat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare potrivit art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea 1 pct. 3 C. proc. pen., considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Potrivit art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, nerespectarea obligaţiilor legale privind predarea, cedarea sau declararea mijloacelor de plată străine, a metalelor preţioase ori efectuarea de operaţii cu acestea în alte condiţii decât cele prevăzute prin lege, se pedepsea cu închisoare corecţională de la unu la 6 ani.
Or, aceste dispoziţii incriminatoare, adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la data adoptării şi aplicării acelor acte normative, cât şi cu D.U.D.O.
Astfel, prin art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944, s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.
De asemenea, prin art. 8 şi 9 din Constituţia adoptată în anul 1948 s-a stipulat că „proprietatea particulară, agonisită prin muncă şi economisire, se bucură de o protecţie specială", iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu o justă despăgubire.
Prin art. 12 din Constituţia din 1952 s-a prevăzut că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
În sfârşit, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Aşadar, în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale, aşa cum ele au evoluat în timp şi de forţa juridică a principiului consfinţit de normele de drept internaţional, se constată că dispoziţiile art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, erau menite să lipsească pe cetăţeanul român de proprietatea sa în mod abuziv, fiind astfel neconstituţionale în raport cu însăşi legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate, cât şi la data condamnării inculpatului.
În aceste condiţii, şi măsura de siguranţă a confiscării speciale a celor 37 monede, considerate ca fiind deţinute contrar legii şi prevăzută de art. 80 alin. (1) pct. 3 C. pen. anterior, are acelaşi caracter vădit nelegal, în cauză.
În atare situaţie, art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, ce a preluat dispoziţiile incriminatoare din Legea nr. 284/1947 contravine principiilor şi normelor legii fundamentale şi avea un caracter neconstituţional, cum a statuat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 1456 din 3 decembrie 2001.
În speţă, din copiile hotărârilor judecătoreşti anexate rezultă că inculpatul, în anul 1940, a moştenit de la unchiul său 37 monede din aur pe care le-a ascuns şi, în acest mod, a refuzat să le predea autorităţilor în termenele prevăzute de lege.
În consecinţă, având în vedere prevederile constituţionale şi internaţionale invocate, este evident că dispoziţiile art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, încălcau dreptul de proprietate, situaţie inacceptabilă într-o ordine juridică firească, motiv pentru care nu poate produce efectele pentru care a fost edictat.
Astfel, dispoziţiile art. 26828 lit. a) C. pen. anterior, sunt similare cu dispoziţiile art. 2, 5, 14 din Legea nr. 284/1947 fiind esenţialmente neconstituţionale, faptei săvârşite de inculpat lipsindu-i o trăsătură esenţială, aceea de a fi prevăzută de o lege penală.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 4141 C. proc. pen., va admite recursul în anulare şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 848 din 16 aprilie 1962 al Tribunalului Popular al Raionului Craiova şi deciziei penale nr. 1960 din 9 mai 1962 a Tribunalului Regional Oltenia, privind pe inculpatul M.N.
Casează hotărârile sus-menţionate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul M.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26828 lit. a) C. pen. anterior.
Înlătură măsura de siguranţă a confiscării monedelor din aur.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4242/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4250/2004. Penal. 268,28 alin1 c. pen. ant.... → |
|---|
