ICCJ. Decizia nr. 4236/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4236/2004
Dosar nr. 4334/2004
Şedinţa publică din 25 august 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 470 din 31 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.V. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1), raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar pe inculpata J.D., pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind interzise şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi respectiv art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că inculpatul C.V., în calitate de membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a Primăriei municipiului Bucureşti, a pretins de la denunţătorul S.B., pentru a îndeplini un act potrivit sarcinilor de serviciu ce-i reveneau, respectiv, de a soluţiona cu celeritate notificarea formulată de A.P. necesară eliberării comunicării solicitate de denunţător.
În ce priveşte pe inculpata J.D., se reţine că aceasta a înlesnit primirea de către inculpatul-funcţionar, a respectivei sume de bani, în baza înţelegerii prealabile, în scopul sus-arătat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel P.N.A. şi inculpaţii.
P.N.A. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi anume:
- neaplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., pentru inculpata J.D. (consilier juridic la SC S.L. SA al cărei administrator era chiar denunţătorul S.B.;
- omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la suma de bani ce constituie obiectul infracţiunii, astfel potrivit art. 6/1 pct. 4 din Legea nr. 78/2000 să se constate restituirea sumei de 150 milioane lei;
- greşita individualizare a pedepselor.
Inculpata J.D. a cerut schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de luare de mită în complicitate la infracţiunea de dare de mită, neexistând o înţelegere prealabilă între inculpaţi, iar inculpatul C.V., trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru completarea probatoriului, deoarece a fost condamnat pentru altă infracţiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată şi fără a fi pusă în discuţie.
Probele administrate sunt contradictorii, activitatea de mituire fiind inutilă atâta timp cât putea fi accesat site-ul Primăriei municipiului Bucureşti şi se afla situaţia imobilului, iar pe de altă parte, rezoluţia din dosar a fost semnată de S.A.
În sfârşit că, potrivit convorbirilor dintre inculpat şi denunţător, membrii comisiei au declarat că nu-i mai trebuie celelalte semnături şi că asupra lor nu s-au exercitat nici un fel de influenţe, şi ca atare, se impune achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există; fapta nefiind dovedită prin probatorii certe şi indubitabile, astfel că, acestea sunt în favoarea sa conform principiului „in dubio pro reo".
Prin Decizia penală nr. 494/ A din 29 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, analizând sentinţa penală prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, a admis apelul P.N.A., a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând cauza în baza art. 61 pct. 4 din Legea nr. 78/2000 a constatat că suma de 150 milioane lei a fost restituită denunţătorului S.B.; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii şi s-au respins, ca nefondate apelurile inculpaţilor.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de control judiciar au declarat recurs inculpaţii:
- C.V., a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând motivele de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.;
- erori grave de fapt care au influenţat pronunţarea în hotărârea de condamnare;
- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanţele au ignorat probele esenţiale administrate în cauză, înscrisurile oficiale ale Primăriei municipiului Bucureşti – D.R.U.; declaraţia martorului N.R.; condiţiile aşa-zisului flagrant; caracterul contradictoriu al declaraţiei denunţătorului;
- art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., instanţele au pronunţat hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu;
- art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., greşit s-a reţinut că inculpatul şi-a exprimat opinia, iar Decizia a aparţinut membrilor comisiei şi nu s-a dovedit că dosarul a fost repartizat lui N.R.;
- art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., rechizitoriul şi instanţele au reţinut o infracţiune de drept comun săvârşită la o dată imposibilă.
- în sfârşit, inutilitatea comiterii infracţiunii de mituire, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita individualizare şi nu în ultimul rând, nulitatea declaraţiei fiului inculpatului C.V. şi a tuturor înregistrărilor audio şi video, solicitând achitarea, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a), fapta nu există.
Inculpata J.D. a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor şi invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 17 C. proc. pen., să se dispună achitarea, pe de o parte, pentru că inculpata l-a contactat pe C.V. la cererea denunţătorului, deci trebuie audiată ca martoră şi în mod greşit instanţele nu au pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, în complicitate la infracţiunea de dare de mită.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de control judiciar este legală şi temeinică atât sub aspectul situaţiei de fapt, al încadrării juridice, precum şi al vinovăţiei inculpaţilor.
În cauză au fost administrate suficiente probatorii atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de judecată încât, sub acest aspect, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Susţinerea că inculpaţii au fost condamnaţi pentru altă infracţiune decât cea pentru care au fost trimişi în judecată, iar instanţa nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor, nu poate fi reţinută, atâta timp cât cu ocazia dezbaterilor în fond apărătorul ales al inculpatei J.D. a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, iar procurorul a concluzionat, în sensul respingerii acestei cereri ca nefondată.
Faţă de probele administrate, precum şi de prevederile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rezultă că nu au fost încălcate prevederile art. 334 C. proc. pen.; considerente pentru care acest motiv de recurs este neîntemeiat şi va fi înlăturat ca atare. Martorii audiaţi în cauză (S.B., R.I., S.A., M.C., M.D., C.M., N.R., C.M.D. şi A.P.), şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, cu unele nuanţări dar care nu sunt de natură a influenţa cu nimic asupra stării de fapt reţinută prin rechizitoriu.
Se constată că denunţătorul a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal, descriind cu lux de amănunte desfăşurarea evenimentelor de la depunerea cererii la Primărie în noiembrie 2002 apoi în luna iunie - iulie 2003 până la discuţiile cu inspectorul R.N. în luna septembrie şi ulterior cu inculpata J.D. care i-a promis că-l poate ajuta (în schimbul sumei de bani), întrucât îl cunoaşte pe inculpatul C.V. (care i-a solicitat în schimbul serviciului suma de 5000 dolari S.U.A.).
De altfel, denunţătorul a precizat că a sunat la Primărie în perioada de 15 - 20 septembrie 2003, pentru a afla de ce dosarul său se află la inculpatul C.V. şi cine este acesta, şi ulterior, a discutat cu inculpata J.D. şi martorul R.N., context în care inculpata J.D. care îl cunoştea pe inculpatul C.V. s-a oferit să-l ajute, ocazie cu care a aflat cine este şi ce funcţie ocupă inculpatul.
Pretinderea sumei de 5000 dolari S.U.A. este indubitabilă, indiferent de nuanţările invocate atâta timp cât din declaraţiile date în faţa instanţei inculpata J.D. precizează că suma respectivă i-a fost pretinsă de inculpatul C.V., ba mai mult cu precizarea că „dacă nu-i va primi de la S.A., are posibilitatea de a o lua de la fostul proprietar".
Nici apărarea inculpatului că nu-l cunoaşte pe denunţător, nu este relevantă, atâta timp cât din declaraţiile inculpatei rezultă că inculpatul nu a dorit întâlnirea cu acesta, ci numai primirea banilor. De altfel, în acelaşi sens a declarat şi denunţătorul.
Implicarea inculpatului C.V. în rezolvarea cu celeritate a cererii denunţătorului condiţionată de remiterea sumei de bani rezultă şi din activităţile întreprinse în calitatea sa de membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a se vedea declaraţia martorei C.M., potrivit căreia, aceasta trebuia să întocmească referatul cu propunerea de respingere a notificării depusă de fostul proprietar, înscriindu-şi rezoluţia pe coperta dosarului.
Referitor la declaraţia martorului C.M., se constată că aceasta a fost luată conform dispoziţiilor art. 467 C. proc. pen., martorul fiind de acord să depună declaraţie, fiind asistat şi de apărător ales, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 C. pen.
Cât priveşte apărarea potrivit căreia nu există motivaţia mituirii intră în contradicţie cu interesul manifestat de inculpat şi infirmă afirmaţia şi susţinerea inutilităţii" unui astfel de demers, declaraţia martorului N.R. „am aflat de la colegi că dir. adj. C.V. cere dosarul, mi-a comunicat S.M. că dosarul se află la Dl. C.V., i l-am dat personal în anticamera biroului său" în care sens relatează şi martora C.M.
Prin urmare este de netăgăduit că inculpatul C.V. în virtutea funcţiei, urma a se implica în rezolvarea cu celeritate a cererii denunţătorului în schimbul remiterii sumei pretinse astfel cum s-a dovedit cu convorbirile telefonice între cei doi inculpaţi privitoare la sumă, mod de remitere şi chiar reproşuri adresate inculpatei faţă de amânarea remiterii banilor.
Ca atare, în condiţiile în care probele administrate în cauză, cu referire specială la convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi, au dovedit acţiunea de pretindere a sumei de bani, în scopul îndeplinirii unui act de serviciu, vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, încât apărările formulate sunt neîntemeiate.
Nici apărarea făcută de inculpata J.D. care în principal cere schimbarea încadrării juridice în complicitate la infracţiunea de dare de mită, nu este întemeiată.
Înţelegerea frauduloasă dintre cei doi inculpaţi rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice (astfel la 8 octombrie 2003 inculpatul C.V. şi-a manifestat nemulţumirea de întârzierea cu o zi pentru predarea sumei de către denunţător), declaraţiile denunţătorului şi celelalte probatorii administrate în cauză.
Faţă de toate considerentele sus-arătate, Curtea constată că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi şi pe cale de consecinţă, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de aceştia, şi se va deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi J.D. împotriva deciziei penale nr. 494/ A din 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 9 octombrie 2003, la 25 august 2004.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4231/2004. Penal. Art. 20, 174, 175 c.p.... | ICCJ. Decizia nr. 4238/2004. Penal. Art.art.78 alin1 O U G... → |
|---|
