ICCJ. Decizia nr. 4750/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4750/2004
Dosar nr. 694/2004
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 683 din 2 decembrie 2003, Tribunalul Constanţa a condamnat, printre alţii, pe inculpatul J.C. la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) C. pen.
S-au respins, ca nefondate pretenţiile formulate de partea civilă S.N.P. P. SA, sucursala Petrotrans Ploieşti, constatându-se că prejudiciul provocat acesteia prin infracţiune a fost acoperit integral.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 11 iunie 1999, inculpatul J.C. împreună cu altă persoană (coinculpatul B.D.) au fost surprinşi de paznici în timp ce sustrăgeau benzină din conducta P. Ploieşti, la domiciliul acestora descoperindu-se apoi cantitatea de 660 litri benzină provenită din furt.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 8/ P din 16 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul J.C. solicita redozarea pedepsei, în raport de circumstanţele sale personale.
Împotriva menţionatei hotărâri, acelaşi inculpat a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 21 şi 14 C. proc. pen., susţinând, în principal casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecarea apelului s-a făcut în lipsa acestuia fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită, iar în subsidiar, redozarea pedepsei cu aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.
Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri atacate, rezultă, fără dubiu, că la data de 11 iunie 1999, cei doi inculpaţi au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau benzina din conducta P. Ploieşti, provocând un prejudiciu în valoare de 5.214.000 lei.
Referitor la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei, cât şi a modalităţii de executare avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 56 C. pen., respectiv gradul sporit de pericol social al infracţiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta, cât şi persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Nici cel de-al doilea motiv de casare invocat nu este întemeiat, din actele dosarului rezultând că judecarea apelului în lipsa inculpatului s-a datorat culpei acestuia din urmă, care, contrar prevederilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., nu a încunoştiinţat instanţa că este plecat în Spania, situaţie în care, în mod corect, a fost citat la adresa de domiciliu indicată în toate actele dosarului.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul J.C., nefiind întemeiat, urmează a fi respins, ca atare, conform art. 3859 pct. 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.C. împotriva deciziei penale nr. 8 din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4749/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4752/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
---|