ICCJ. Decizia nr. 4749/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4749/2004
Dosar nr. 683/2004
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 453 din 7 mai 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.N., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 350 alin. (2) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 25 iunie 2002 până la data punerii efectiv în libertate.
Conform art. 17, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat 12 pastile de mitrazepam şi 0,7 gr. de heroină amestecată cu cafeină depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii seria B nr. 601290 din 16 septembrie 2002.
A dispus restituirea către inculpat a sumei de 3.100.000 lei consemnată la C.E.C. Agenţia Victoria, conform recipisei nr. 42.30.01/02/406/00762 din 26 iunie 2002, jurnal poziţie 59005-105909.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
S-a reţinut prin actul de sesizare că, în seara zilei de 24 iunie 2002, organele de poliţie l-au depistat pe numitul S.A. pe str. Viitorului având asupra sa o doză cu heroină despre care sus-numitul a declarat că a cumpărat-o de la inculpat, care locuieşte pe aceeaşi stradă la. S.A. a afirmat că a primit doza în schimbul unui telefon NOKIA pe care îl dăduse inculpatului în urmă cu câteva zile, cu condiţia ca acesta să-i furnizeze droguri în mai multe zile.
În momentul depistării S.A. era însoţit de C.D. şi L.M. care au declarat că anterior au încercat şi ele să cumpere droguri de la inculpat pe datorie, dar acesta le-a refuzat. Cele două au afirmat că au cumpărat însă în repetate rânduri droguri de la inculpat, iar martora L.M. a susţinut că a cumpărat droguri de la I.B.M. zisă J.
În aceeaşi seară, continuând activitatea de supraveghere a străzii Viitorului, organele de poliţie l-au depistat pe numitul G.G. asupra căruia au găsit o doză cu heroină, despre care învinuitul a afirmat că a cumpărat-o, cu puţin timp înainte, de la inculpatul R.N., deţinând-o în vederea consumului propriu. Învinuitul G.G. a declarat că a mai cumpărat droguri de la R.N. cu altă ocazie. În momentul depistării învinuitului de către lucrătorii de poliţie, acesta era însoţit de martorul Z.I., asupra căruia nu au fost găsite droguri, dar care a declarat că a fost de faţă când G.G. a cumpărat heroină de la inculpat şi că fiind consumator de droguri în urmă cu 5 luni îşi procura drogurile tot de la R.N.
În baza celor constatate, în jurul orei 0,30, organele de poliţie s-au deplasat pe str. Viitorului, unde în faţa imobilului au fost depistaţi inculpatul şi numita I.B.M. În prezenţa martorilor M.G. şi R.I., organele de poliţie au pătruns în holul imobilului în care locuieşte inculpatul ca şi numita I.B.M., în apartamente diferite, iar pe pervazul unei ferestre au fost găsite 19 punguţe din celofan alb cu albastru ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej. Atât inculpatul, cât şi I.B.M. au negat că punguţele le aparţin.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică probele ridicate de la S.A. şi G.G. ca şi cele ridicate de la inculpat, conţin aceeaşi compoziţie, respectiv heroină cu cofeină.
Asupra numitului S.A. au fost găsite 23 de comprimate cu inscripţia N.I., constatându-se că este vorba despre comprimate de nitrazepan despre care sus-numitul a declarat că sunt medicamente ce i-au fost prescrise în cadrul unui tratament de dezintoxicare.
Cu ocazia desfăşurării activităţii de depistare a inculpatului, au fost reţinuţi şi martorii M.R. şi G.C. care au declarat că au cumpărat de mai multe ori droguri de la inculpat fiind consumatori de heroină.
Actul de sesizare s-a întemeiat pe declaraţiile martorilor care au susţinut că au cumpărat droguri de la inculpat şi concubina acestuia şi pe procesul verbal de percheziţie în care s-a consemnat că în holul blocului în care locuiesc cei doi s-au găsit 19 punguţe ce conţin heroină amestecată cu cafeină.
În faţa instanţei cu excepţia martorilor asistenţi M.G. şi R.I., toţi ceilalţi 6 martori din acte au revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale afirmând că au fost ameninţaţi sau bătuţi, astfel încât nu îşi menţin aceste declaraţii, afirmând că nu au cumpărat droguri de la inculpat şi chiar că nu l-au cunoscut pe R.N. până la începerea cercetărilor.
Martorii C.D., Z.I., M.R., L.M., S.A. şi G.C. au susţinut că au fost ameninţaţi că vor fi arestaţi, deoarece erau cunoscuţi ca şi consumatori de droguri, fiind depistaţi având asupra lor droguri sau însoţeau persoane asupra cărora s-au găsit substanţe stupefiante.
Martorii nu au formulat plângeri pentru cercetare abuzivă însă C.D. a declarat că a fost de faţă când ceilalţi martori erau ameninţaţi să declare că au cumpărat droguri de la R.N., sau scriau după dictare asemenea declaraţii.
Conform art. 62 C. proc. pen. „în vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe".
Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face, de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate".
Rezultă pe de o parte că legea conferă o valoare egală tuturor mijloacelor de probă, iar pe de altă parte că nu se face o diferenţiere sub aspectul importanţei sau greutăţii, între probele administrate în cursul urmăririi penale şi cele administrate în faţa instanţei.
Din acest punct de vedere tribunalul nu apreciază că declaraţiile date în faţa instanţei sunt singurele ce urmează a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei sau că aceste declaraţii sunt cele ce corespund realităţii, înlăturând astfel declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Examinând însă întreg ansamblul probator, faţă de schimbarea fermă a depoziţiilor amatorilor şi lipsa altor probe care să dovedească vinovăţia inculpatului, tribunalul constată că declaraţiile martorilor nu mai susţin acuzarea, deoarece nu mai pot dovedi cu certitudine că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat. Există astfel, un puternic dubiu, ce profită inculpatului.
Conform art. 1 C. proc. pen., scopul penal este şi acela ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Pe de altă parte conform art. 66 C. proc. pen., beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante în varianta vânzării şi deţinerii de droguri în vederea traficului.
Vânzarea drogurilor nu a fost dovedită pentru ca în afara declaraţiilor date de martori nu mai există o altă probă, eventual înregistrări video, audio, fotografii sau dovada prinderii în flagrant a inculpatului în timpul desfăşurării unei asemenea activităţi.
Nu s-a dovedit nici deţinerea drogurilor în scopul vânzării. În urma percheziţiei efectuate nu au fost găsite droguri în locuinţa inculpatului şi nu s-a dovedit că heroina găsită în holul blocului aparţinea inculpatului.
În acest sens, trebuie reţinută şi declaraţia martorei M.G. care a afirmat că este vecină de bloc cu inculpatul din 1977 şi R.N. nu este cunoscut ca traficant de droguri.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru greşita achitare a inculpatului.
Motivându-şi apelul, parchetul a învederat că martorii şi-au schimbat în faza cercetării judecătoreşti declaraţiile în mod nejustificat şi pe lângă această eroare de apreciere a probelor, instanţa nu a luat în considerare declaraţia martorului G.G., dată la urmărirea penală şi neaudiat la cercetarea judecătorească.
S-a mai criticat greşita aplicare a prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., în lipsa condamnării.
Prin Decizia penală nr. 675 din 11 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că schimbarea atitudinii martorilor de nerecunoaştere a celor declarate în faza de urmărire penală şi faptul că cele două categorii de declaraţii şi celelalte probe administrate în cauză, nu se coroborează, nu pot duce la dovedirea săvârşirii faptei penale de care inculpatul este acuzat.
Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale, Curtea a apreciat că nu contravine dispoziţiilor art. 111 pct. 3 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita achitare a inculpatului R.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Verificând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Inculpatul R.N. a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Probatoriul administrat în cauză, în faza de urmărire penală, a cuprins declaraţiile a nouă martori, declaraţiile inculpatului şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
Instanţa de fond, în cadrul cercetării judecătoreşti, a audiat martorii din rechizitoriu, cu excepţia martorului G.G. care nu a fost găsit la adresa indicată în actele dosarului.
Toţi martorii audiaţi de instanţă şi-au schimbat declaraţiile date în faza de urmărire penală, în sensul că nu au cumpărat droguri de la inculpat sau nu-l cunosc pe acesta ca fiind traficant de droguri.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond nu a insistat în audierea martorului G.G., unul din cei doi martori ce au fost găsiţi cu droguri asupra lor, martor ce ar fi putut, prin declaraţia sa, să probeze sau să infirme activitatea infracţională a inculpatului.
Instanţa de fond a primit la dosarul cauzei o adresă a Poliţiei sector 2 Bucureşti şi două procese verbale întocmite de lucrători ai poliţiei, acte din care rezultă că martorul G.G. nu locuieşte la adresa indicată de instanţă.
Cu toate că era unul din martorii „cheie" ai dosarului, la termenul din 10 decembrie 2002, procurorul arată că nu insistă în audierea acestui martor.
Instanţa a luat act de propunerea parchetului şi după acest termen nu a mai fost citat.
Pe lângă faptul că instanţa nu a depus diligenţe în audierea martorului (nu a fost cerută adresa acestuia la D.E.I.P.), aceasta nu a făcut nici aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la citirea depoziţiei dată de martorul G.G. în cursul urmăririi penale.
Din aceste considerente, Curtea apreciază că se impunea audierea martorului G.G. de către instanţa de fond, declaraţia acestuia fiind esenţială în soluţionarea corectă a cauzei, cu respectarea normelor de procedură penală.
Pentru aceste motive, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa hotărârile atacate şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 675 din 11 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul R.N.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 453 din 7 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4748/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4750/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
