ICCJ. Decizia nr. 4748/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4748/2004
Dosar nr. 5437/2003
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 217 din 12 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul penal nr. 1093/2003 a fost condamnat inculpatul P.I.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă T.E.G., domiciliată în Mioveni şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să-i plătească 170.000.000 lei despăgubiri civile (150.000.000 lei despăgubiri materiale + 20.000.000 lei despăgubiri morale), pentru suma de 80.000.000 lei în solidar cu părţile responsabile civilmente SC A. SA, sucursala Piteşti şi SC V. SRL, comuna Vultureşti, judeţul Argeş, iar pentru suma de 90.000.000 lei numai în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Vultureşti, jud. Argeş.
A fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 500.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă T.E.G., reprezentând onorariul de avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 25 iunie 2001 partea vătămată T.E.G. s-a deplasat cu microbuzul aparţinând SC M.A. SRL Curtea de Argeş, condus de inculpatul P.I.C., din oraşul Mioveni în Municipiul Piteşti pentru a participa la stagiul de practică din cadrul Liceului Economic, a cărei elevă era.
La staţia „Maternităţii" din Piteşti, toţi călătorii, cu excepţia părţii vătămate, au coborât, inculpatul propunându-i acesteia să o transporte până la sediul unităţii de învăţământ.
Propunerea a fost acceptată de către partea vătămată, dar P.I.C. s-a îndreptat cu autovehiculul pe care-l conducea spre Stadionul Nicolae Dobrin, motivându-i că este necesară alimentarea cu carburanţi a maşinii, la una din staţiile PECO din zonă.
În aceste împrejurări, dându-şi seama de intenţia inculpatului, partea vătămată i-a solicitat ferm, să oprească microbuzul pentru a coborî, dar a fost refuzată.
Inculpatul i-a propus, de această dată, să meargă cu el la un local pentru a „se combina".
Întrucât în perioada imediat următoare partea vătămată a reiterat inculpatului rugămintea de a opri microbuzul pentru a coborî, dar acesta a nesocotit-o, pentru a evita situaţia în care ar fi fost obligată să întreţină cu cel în cauză raporturi sexuale, victima a luat hotărârea de a părăsi autovehiculul.
În momentul în care P.I.C. a virat dreapta, părăsind şoseaua principală şi îndreptându-se din str. Stadionului către zona marginală a municipiului, partea vătămată a deschis uşa glisantă a maşinii şi a sărit.
Urmare acestui fapt, ea a suferit leziuni traumatice vindecabile în circa 80 zile de îngrijiri medicale.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul şi rolul educativ al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat a pedepsei.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatul P.I.C., partea civilă T.E.G. şi partea responsabilă civilmente SC A. SA, sucursala Argeş.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul greşitei încadrări juridice, apreciind că cea corectă este în prevederile art. 184 alin. (4) C. pen. şi art. 38 alin. (2) lit. b) din Decretul nr. 328/1966.
Partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul laturii civile, în sensul că daunele morale au fost acordate într-un cuantum prea mic, iar pe de altă parte, se impune acordarea unei prestaţii periodice.
Partea responsabilă civilmente nu a motivat în scris apelul său şi nici nu s-a prezentat la termenul fixat pentru dezbateri.
Examinându-se hotărârea atacată în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371, art. 372 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti a constatat că apelul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul se cunoştea cu partea vătămată de 2 ani de zile, aceasta din urmă făcând zilnic naveta pe traseul Mioveni – Piteşti, traseu pe care inculpatul conducea microbuzul.
Dat fiind că se cunoşteau destul de bine, partea vătămată a aşteptat maşina condusă de inculpat, pentru a veni la Piteşti (declaraţia martorului B.S. şi procesul-verbal).
Fiind ziua de naştere a inculpatului, acesta a dorit să facă cinste părţii vătămate, spunând acesteia să meargă „să bea un suc şi să se combine", fără să facă alte referiri, şi să precizeze unde să meargă.
În declaraţia dată la instanţă, partea vătămată a afirmat că a fost alegerea sa să nu coboare împreună cu ceilalţi pasageri în staţia de destinaţie, preferând să meargă cu inculpatul, care trebuia să alimenteze microbuzul cu benzină.
S-a mai reţinut că, faţă de traseul pe care era obligat inculpatul să meargă este greu de crezut susţinerea părţii vătămate că a cerut inculpatului să oprească microbuzul pentru a coborî, atâta timp cât microbuzul îşi urma traseul normal şi pe care partea vătămată îl cunoştea pentru că venea zilnic la şcoală cu microbuzul şi chiar dacă pe acest tronson de traseu, când partea vătămată se afla numai cu inculpatul în microbuz, acesta i-a propus să „se combine cu el" nu poate constitui o presiune, care să o determine la gestul făcut.
În declaraţiile sale, partea vătămată nu a afirmat nici un moment că inculpatul ar fi făcut un singur gest de agresare fizică sau verbală, de altfel neputând fi vorba de agresare fizică, pentru că distanţa dintre cele două scaune pe care stăteau era de circa un m., iar inculpatul conducea microbuzul, având mâinile ocupate cu manevrele respective.
S-a constatat, deci, că nu există acte materiale comise de inculpat care să pună în evidenţă intenţia de viol şi care să justifice gestul părţii vătămate de a sări din microbuz în timpul mersului şi implicit nici intenţia indirectă a inculpatului în comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, chiar dacă partea vătămată a precizat la urmărirea penală că inculpatul nu a ameninţat-o şi nici alte discuţii contradictorii nu a purtat cu ea.
În raport de cele arătate, Curtea a reţinut că încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat este în dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., deoarece din culpă a încălcat punctele 16 şi 17 ale articolului 44 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, respectiv trebuia să nu se angajeze în discuţii ce i-ar putea distrage atenţia de la conducerea atentă a autovehiculului şi trebuia să se asigure că în timpul mersului uşile nu trebuie să fie deschise şi în dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. b) din Decretul nr. 328/1966 (aşa cum a fost trimis în judecată), motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Pentru faptele săvârşite, inculpatul a fost condamnat, avându-se în vedere la individualizare gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârşite şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi a avut o comportare corespunzătoare anterior săvârşirii faptelor.
Totodată, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 7.338.000 lei către Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, conform art. 188 din Legea nr. 3/1978.
În ce priveşte apelurile declarate de partea civilă şi partea responsabilă civilmente, s-a constatat că sunt nefondate, reţinându-se că prima instanţă a apreciat corect că suportând mediul spitalicesc şi fiind privată de o viaţă normală corespunzătoare vârstei, părţii vătămate i s-a cauzat o suferinţă psihică ce presupune o compensaţie sub forma unor daune morale în cuantum de 20.000.000 lei, şi că tot corespunzător a apreciat prima instanţă şi cuantumul despăgubirilor materiale la 150.000.000 lei, nefiind cazul a se majora nici despăgubirile materiale nici daunele morale.
Pe de altă parte, faţă de concluziile raportului de expertiză medico-legală s-a apreciat că nu se impune acordarea unei prestaţii periodice în beneficiul victimei, deoarece aceasta are păstrată capacitatea de muncă, iar deficienţa globală uşoară pe care o prezintă nu se încadrează în vreun grad de invaliditate şi că obligarea în solidar a părţii responsabile civilmente cu inculpatul până la concurenţa sumei de 80.000.000 lei, s-a făcut potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din HG nr. 1194 din 29 noiembrie 2000.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 246/2003, s-a admis apelul formulat de inculpatul P.I.C. în sensul considerentelor.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, inculpatul P.I.C., partea civilă T.E.G. şi partea responsabilă civilmente SC A., sucursala Piteşti.
Parchetul şi inculpatul au solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002.
Partea civilă I.G.E. a solicitat majorarea daunelor morale acordate şi obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice.
Partea responsabilă civilmente a solicitat înlăturarea obligării sale în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă T.E.G.
Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prima dispoziţiilor art. 3859 pct. 16 şi ale alin. (2) ale aceluiaşi articol constată că recursurile sunt fondate, cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 şi la soluţionarea laturii civile a cauzei.
Astfel, luând în discuţie recursurile declarate de Parchet şi inculpat, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Legii de graţiere nr. 543/2002, pentru pedepsele de 3 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. şi respectiv un an pentru infracţiunea prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. b) din Decretul nr. 328/1966, sens în care se va dispune descontopirea acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2000, atrăgând atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din lege.
Cât priveşte recursul părţii civile I.G.E., acesta este fondat numai sub aspectul criticii privind cuantumul stabilit pentru daunele morale.
S-a reţinut corect de către instanţe că datorită mediului spitalicesc în care a fost obligată să stea partea civilă a fost privată de o viaţă normală corespunzătoare vârstei, cauzându-i acesteia o suferinţă psihică, dar orientându-se la suma de 20 milioane lei daune morale, nu s-a realizat „o justă compensaţie" astfel cum tot instanţele motivează.
Este adevărat că durerea fizică şi sufletească nu poate fi probată pentru evaluarea dimensiunii acesteia pentru a fi evaluată în bani, însă având în vedere numărul mare de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea vătămată în vederea refacerii, tânără, în vârstă de 18 ani, perioadă în care ambientul psihic şi social a suferit modificări, se poate aprecia că un cuantum mai mare a despăgubirilor morale poate satisface cerinţele unei juste compensaţii.
O prestaţie periodică însă nu se justifică atâta timp cât din raportul de expertiză medico-legală, nu rezultă că partea vătămată ar fi pierdut capacitatea de muncă.
Cât priveşte recursul părţii responsabile civilmente, prin care critică greşita obligare în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea vătămată, acesta este fondat, întrucât nu s-a făcut dovada că deţinătorul autovehiculului avea asigurare, obligaţie de răspundere civilă emisă de SC A., sucursala Piteşti, valabilă la data accidentului, inculpatul având răspundere juridică proprie, pentru care este chemat să răspundă conform art. 998 şi art. 1000 C. civ., şi comitentul său SC V.C. SRL Vultureşti.
Aşadar, urmează a se înlătura obligarea în solidar a părţii responsabile civilmente SC A., sucursala Piteşti la plata în solidar cu inculpatul a despăgubirilor civile către partea vătămată.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul în sensul considerentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, inculpatul P.I.C., partea civilă T.E.G. şi partea responsabilă civilmente SC A., sucursala Piteşti împotriva deciziei penale nr. 246 din 30 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 217 din 12 iunie 2003 a Tribunalului Argeş, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 şi la soluţionarea laturii civile a cauzei.
Înlătură dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de:
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.;
- un an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 38 alin. (2) lit. b) din Decretul nr. 328/1966.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiate integral şi condiţionat pedepsele de 3 ani închisoare şi de un an închisoare aplicate inculpatului în cauză.
Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Înlătură obligarea părţii responsabile civilmente SC A., sucursala Piteşti la plata în solidar cu inculpatul P.I.C., a despăgubirilor civile către partea civilă T.E.G.
Majorează cuantumul daunelor morale acordate de la 20.000.000 lei, la 50.000.000 lei, urmând ca inculpatul să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL despăgubiri civile în sumă totală de 200.000.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4747/2004. Penal. Art.215 alin.2,3 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4749/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
