ICCJ. Decizia nr. 4765/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4765/2004
Dosar nr. 5046/2004
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 521/ R din 30 august 2004, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.Ş.R. şi L.Z. până la 29 septembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de inculpaţi împotriva tuturor judecătorilor Tribunalului Harghita şi ca nefondată cererea de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul Mureş.
Totodată, a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea prin care inculpaţii au recuzat întregul colectiv de judecători ai Curţii de Apel Târgu Mureş.
Prin încheierea nr. 199 din 6 septembrie 2004, pronunţată în Camera de Consiliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, cererea inculpaţilor de recuzare a tuturor judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş.
Împotriva celorlalte dispoziţii din încheiere, inculpatul Z.L. a formulat recursul de faţă, avocatul desemnat din oficiu lăsând soluţia la aprecierea Curţii.
Recursul este nefondat.
În mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus în temeiul art. 52 alin. (5) C. proc. pen., înainte de a se pronunţa asupra recuzării – prelungirea arestării preventive a inculpatului recurent cu încă 30 de zile.
Pe de altă parte, faţă de faptul că inculpatul nu a indicat în cererea de recuzare niciunul din motivele de incompatibilitate prevăzute în art. 46 şi urm. C. proc. pen., justificat Curtea de Apel Târgu Mureş a respins şi cererile de recuzare formulate de inculpat împotriva tuturor judecătorilor de la tribunal.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.Z. împotriva încheierii nr. 521 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş, pronunţată în dosarul nr. 785/2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4758/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 4770/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
---|