ICCJ. Decizia nr. 4777/2004. Penal. întrerupere executare pedeapă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4777/2004
Dosar nr. 3875/2004
Şedinţa publică din 24 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 februarie 2004, condamnatul T.F., deţinut în Penitenciarul Rahova în executarea pedepsei închisorii aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 347 din 7 aprilie 2003, definitivă, a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii.
În motivarea plângerii, condamnatul a arătat că este cap de familie, are doi copii minori rămaşi în îngrijirea soţiei sale, care este bolnavă şi nu realizează venituri. Totodată, acesta a mai arătat că locuinţa este deteriorată, necesitând reparaţii, iar cheltuielile de întreţinere nu sunt achitate la zi.
În cauză a fost administrată proba cu anchetă socială la domiciliul condamnatului, din care a rezultat că acesta a avut o relaţie de concubinaj, din care au rezultat doi copii, concubina V.G. locuind doar sporadic la domiciliul acestuia, str. Duzilor, cu privire la care condamnatul este titularul unui contract de închiriere.
Prin sentinţa penală nr. 482 din 8 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, cererea condamnatului, reţinând că motivele invocate în susţinerea acesteia nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 348 din 11 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii instanţei de executare, apreciind că hotărârea atacată este temeinică şi legală, prima instanţă stabilind judicios că nici unul din motivele invocate în susţinerea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii, nu constituie împrejurări speciale în sensul legii procesuale penale şi nu reclamă prezenţa acestuia la domiciliu.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. şi fără a formula critici susceptibile a fi încadrate într-unul dintre acestea.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, condamnatul a reiterat motivele cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, examinând cauza prin prisma criticilor formulate în şedinţă publică de către condamnat, se constată că instanţele au stabilit judicios cu privire la neîndeplinirea condiţiilor art. 455, cu referire la art. 453 C. proc. pen.
Este în acest sens de reţinut că pentru asigurarea, concomitent, a scopului procesului penal şi a scopului pedepsei aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare şi executarea pedepsei apar ca fiind condiţii obligatorii.
Ca atare, întreruperea executării pedepsei închisorii poate fi acordată, exclusiv, în acele situaţii în care instanţa investită cu cererea constată incidenţa unuia din cazurile limitativ prevăzute de legea procesuală penală şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat.
Or, nu corespunde cerinţelor art. 453 lit. c) C. proc. pen., cu referire la caracterul vremelnic al situaţiei şi posibilitatea înlăturării consecinţelor grave ale acesteia, starea locuinţei închiriate invocată de condamnat şi nici faptul că are doi copii minori, rezultaţi din concubinaj, care locuiesc sporadic la locuinţa acestuia, constatate prin ancheta socială.
Se constată că le lipseşte stărilor menţionate, în condiţiile continuării executării pedepsei închisorii aplicate prin hotărâre definitivă, atât legătura de cauzalitate, cât şi posibilitatea schimbării acesteia, ambele având caracter de anterioritate în raport cu aplicarea pedepsei în executarea căreia condamnatul se află.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, condamnatul T.F. va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 438 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4774/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4786/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
