ICCJ. Decizia nr. 4774/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4774/2004
Dosar nr. 2157/2004
Şedinţa publică din 24 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 25 iulie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul D.G. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208, art. 209 lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen. şi la 3 ani şi 6 luni şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 14 din Decretul nr. 466/1969, cu referire la art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc 62.350.841 lei despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 5 august 2000 din Farmacia, aflată în incinta Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc, s-a sustras mai multe medicamente, cu conţinut de substanţe toxice şi stupefiante, evaluate la suma de 62.350.380 lei.
Faptele au fost sesizate Poliţiei municipiului Miercurea Ciuc în ziua de luni 7 august 2000, când au şi fost descoperite.
Urmare a sesizării în aceeaşi zi s-a efectuat cercetarea locului faptei, în magazia pentru tablete a farmaciei, respectiv în camera nr. 41, fiind identificate pe 3 cutii cu ANALGIN un număr de 4 fragmente de urme papilare, care au fost relevate cu pulbere magnetică de culoare neagră şi apoi ridicate cu bandă adezivă transparentă.
Nefiind identificat autorul furtului, cauza a fost înregistrată la poliţie cu „autor necunoscut".
La data de 21 mai 2002 D.G., aflându-se în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare în Penitenciarul Baia Mare, a scris personal „o declaraţie", în faţa organului de poliţie, prin care arăta că împreună cu complicele său este autorul furtului comis în oraşul Miercurea Ciuc la farmacia Spitalului Judeţean, urmând ca ulterior să dea detalii.
În urma autodenunţului, organele de poliţie au luat măsura efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice dactiloscopice a amprentelor digitale ale inculpatului, comparativ cu urma ridicată la faţa locului în ziua de 7 august 2000, Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, prin raportul întocmit, concluzionând că urma papilară în litigiu, descoperită şi relevată pe suprafaţa unei cutii de medicamente ANALGIN, din magazia de tablete a Farmaciei, cu ocazia cercetării locului faptei, a furtului comis în perioada 05 – 07 august 2000, a fost creată de relieful papilar al degetului inelar de la mâna stângă a lui D.G.
Inculpatul la urmărirea penală, cât şi în instanţa de judecată, nu a mai recunoscut fapta de furt, susţinând că prin Miercurea Ciuc a fost doar în trecere, că despre acel furt a luat cunoştinţă în detenţie, scopul autodenunţului fiind de a se răzbuna pe fosta concubină, care l-a părăsit după ce a fost arestat.
În dovedirea nevinovăţiei, inculpatul a solicitat audierea ca martoră a concubinei şi efectuarea unei contraexpertize dactiloscopice.
Dispunându-se efectuarea expertizei de către Institutul de Criminalistică al I.G.P., din comunicarea acestuia nr. 144032 din 20 noiembrie 2002 rezultă că raportul de constatare, efectuat de Serviciul Criminalistic Harghita, în cauză, este bine întocmit şi concluzia este corect formulată, indicându-se că cererea inculpatului trebuie adresată Laboratorului de Expertiză Criminalistică interjudeţean din subordinea Ministerului de Justiţie.
Inculpatul, între timp, eliberându-se condiţionat, nu s-a mai prezentat la instanţa de fond, plecând în Spania şi nu a depus dovada plăţii expertizei de către Laboratorul interjudeţean de Expertiză Criminalistică Cluj, manifestând dezinteres faţă de cauză.
În aceste împrejurări, instanţa a revenit asupra acestei probe, cât şi asupra probei cu ascultarea ca martoră a fostei sale concubine, deoarece aceasta nu s-a prezentat la repetatele citaţii.
Instanţa a înlăturat şi apărarea formulată de inculpat că la data producerii furtului s-ar fi aflat în Bucureşti, încercând să dovedească aceasta cu „Nota de plată" a cazării, în ziua de 6 august 2000, la Hotelul C. din Bucureşti.
S-a motivat că această cazare se referă la ziua următoare comiterii faptei (sâmbătă 5 august 2000).
Instanţa a considerat că, inculpatul D.G. este autorul infracţiunilor de furt calificat şi deţinere ilegală de produse farmaceutice care conţin substanţe stupefiante şi toxice din categoria drogurilor, prevăzute în anexa la Legea nr. 143/2000 (atropină, opium pulvis, cocaină pulbere, morfină hidroclorică şi fentanil).
Apelul declarat de către apărătorul inculpatului a fost admis de către Curtea de Apel Tg. Mureş, care prin Decizia penală nr. 196/ A din 3 decembrie 2003 a dispus restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.
S-a motivat că din procesul verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile paznicului şi a celorlalte trei urme papilare pot fi identificaţi cu certitudine autorii (sau autorul) furtului, iar cu ocazia refacerii urmăririi penale se poate determina şi persoana (persoanele) de la care inculpatul D.G. a aflat în Penitenciarul Baia Mare despre furtul respectiv, persoane care cunoscând despre această faptă pot fi autori, complici sau martori.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, cu motivarea că probele cerute de inculpat în faţa instanţei de judecată au fost admise de către aceasta, însă el nu a depus nici o diligenţă pentru valorificarea lor, manifestând dezinteres faţă de cauză, în final solicitându-se casarea hotărârii instanţei de apel şi să se dispună trimiterea cauzei pentru continuarea cercetării judecătoreşti la Curtea de Apel Tg. Mureş.
Recursul parchetului este neîntemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 287 C. proc. pen., instanţa de judecată trebuie să-şi exercite atribuţiile în mod activ, în vederea aflării adevărului, urmând să-şi formeze convingerea pe baza probelor administrate.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevăd că dreptul de apărare este garantat inculpatului în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
Examinând actele dosarului, se constată că, atât organele de urmărire penală, cât şi prima instanţă, nu s-au conformat dispoziţiilor procedurale mai sus arătate.
Astfel, deşi inculpatul, după autodenunţul făcut la 21 mai 2002, la scurt timp, respectiv la 18 iulie 2002, în faţa aceloraşi organe de poliţie din Baia Mare şi ulterior la urmărirea penală şi în instanţele de judecată a negat faptul să fi fost în municipiul Miercurea Ciuc la 5 august 2000, când s-a comis furtul medicamentelor din Farmacia Spitalului Judeţean, arătând că despre această faptă a aflat de la deţinuţii din Penitenciarul Baia Mare, el susţinând că la data respectivă s-a aflat, cu concubina sa, în Bucureşti, fiind cazat la Hotelul C., contestând că amprenta digitală prelevată de la locul faptei i-ar aparţine şi cerând efectuarea unei expertize dactiloscopice.
Nici la urmărirea penală şi nici în instanţele de judecată nu au fost lămurite complet aceste probleme, pentru a putea fi trase concluzii certe care să-l incrimineze pe inculpatul D.G. ca autor al furtului medicamentelor, mai ales că la faţa locului nu s-au găsit alte urme care să-l indice că el ar fi pătruns în incinta depozitului, motivul sustragerii medicamentelor şi ce a făcut cu acestea, nefiind văzut de nici o persoană, nici când a intrat în spital şi nici când a ieşit din el.
Mai mult, deşi personal şi prin apărător inculpatul a cerut în apărare efectuarea unei expertize dactiloscopice, încă de la urmărirea penală, iar prima instanţă i-a şi admis-o în şedinţa din 4 noiembrie 2002, totuşi ea nu a fost realizată de către organul de specialitate competent, respectiv Laboratorul de criminalistică interjudeţean din subordinea Ministerului Justiţiei.
De asemenea, deşi cu insistenţă s-a cerut, în apărare, audierea fostei concubine a inculpatului, respectiv P.I.M. (probabil căsătorită O.) cu domiciliul în com. Recea, jud. Maramureş, iar prima instanţă a şi admis această probă în şedinţa din 4 noiembrie 2002, totuşi aceasta nu s-a realizat, fără nici o justificare temeinică.
De altfel, nu s-a urmărit să se verifice nici în Penitenciarul Baia Mare, unde inculpatul pretinde că a aflat de furtul de la Spitalul din Miercurea Ciuc, nefiind identificaţi şi audiaţi deţinuţii care ar fi auzit la rândul lor vorbindu-se despre acest furt de medicamente, împrejurări în care se pretinde că a luat cunoştinţă de fapta respectivă.
Organele de urmărire penală nu au orientat cercetările, deşi se impunea, pentru a se înlătura versiunea „înscenării" furtului în scopul justificării unor lipsuri în gestiunea farmaciei, sau, în lipsa unor urme de efracţie la uşile depozitului, să se facă cercetări împotriva unor persoane din cadrul personalului spitalului.
De asemenea, se impune să se verifice dacă sentinţa penală nr. 615 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1006 din 5 decembrie 2000 (după comiterea furtului din 5 august 2000), a fost invocată corect ca prim termen al recidivei în sentinţa penală nr. 209 din 25 iulie 2003 a Tribunalului Harghita privind pe inculpatul D.G.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală, prin Decizia penală nr. 196/ A din 3 decembrie 2003 a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul D.G. şi restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, pentru refacerea urmăririi penale.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen., completarea cercetărilor urmează să se facă de procuror, când în faţa instanţei de judecată ea nu se poate face, decât cu mare întârziere, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, prin care s-a solicitat, neîntemeiat, continuarea cercetării judecătoreşti de către Curtea de Apel Tg. Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş, privind pe inculpatul D.G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4772/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4777/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
