ICCJ. Decizia nr. 5456/2004. Penal. Art.197 alin3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5456/2004
Dosar nr. 3687/2004
Şedinţa publică din 25 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 15 aprilie 2004, Tribunalul Caraş – Severin a condamnat pe inculpaţii:
- R.S. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.;
- P.E.P. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.;
- R.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100 şi art. 109 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14, art. 346 alin. (1) şi art. 17 C. proc. pen., inculpaţii R.S. şi P.E.P. au fost obligaţi la 50.000.000 lei şi respectiv 25.000.000 lei daune morale, faţă de partea vătămată M.V., iar inculpatul minor R.C. a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente R.P. şi R.M. la 15.000.000 lei daune morale, faţă de aceeaşi parte vătămată.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara de sâmbătă 4 octombrie 2003, minorele M.V.M. (13 ani), I.A.N. (14 ani) şi P.E. (13 ani), eleve la şcoala generală din Caransebeş, se aflau în satul Borlova, comuna Turnu Ruieni, Jud. Caraş Severin, fiind cazate la unchiul acesteia din urmă, C.C.
În timp ce sus-numitele se plimbau prin sat, în jurul orei 21,00, au întâlnit un grup de băieţi, format din R.S. (23 ani), P.E.P. (23 ani), R.C. (17 ani) şi M.I. (20 ani), care le-au invitat la o petrecere.
Cele trei minore au refuzat invitaţia, dar inculpatul R.S. a prins-o de mână pe M.V.M. şi, profitând de întuneric şi de imposibilitatea minorei de a se apăra, a cuprins-o între braţe, ducând-o în direcţia comunei Turnu Ruieni. Apoi, a pătruns într-o grădină din marginea satului, unde, sub ameninţarea cu bătaia, a împins-o pe minoră pe o căpiţă de fân, spunându-i că doreşte să întreţină cu ea raport sexual. Deşi minora, de 13 ani, i-a comunicat inculpatului că este virgină şi nu doreşte să întreţină raport sexual cu el, R.S. a continuat să o ameninţe, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat şi el şi a realizat un act sexual, împotriva voinţei părţii vătămate.
Pe drum, către căpiţa de fân, cei doi au fost urmaţi de inculpatul P.E.P., care, văzând scena dintre inculpatul R.S. şi minoră, s-a ascuns după căpiţă.
După realizarea primului act sexual, inculpatul a primit de la P.E.P. o geacă, pe care a aşezat-o pe minora M.V.M., încercând să aibă un alt raport sexual cu aceasta, dar nu a reuşit.
După ce inculpatul s-a îmbrăcat, l-a chemat pe P.E.P. pentru a avea un raport sexual cu minora.
Inculpatul P.E.P. a ieşit de după căpiţa de fân şi a venit la partea vătămată, s-a dezbrăcat şi s-a aşezat peste ea, deşi plângea, refuzând să întreţină raport sexual cu el. Inculpatul nu a lăsat victima să se îmbrace şi a încercat să o penetreze, dar nu a reuşit, deoarece organul său sexual nu a intrat în erecţie. În această situaţie atât inculpatul cât şi minora s-au îmbrăcat, cu intenţia de a pleca în sat.
Pe drum, minora M.V.M. s-a întâlnit cu R.C., trimis de fratele său R.S. să întreţină raport sexual cu ea. Deşi partea vătămată şi-a exprimat refuzul, în ce priveşte intenţia inculpatului, R.C. a condus-o pe minoră lângă aceeaşi căpiţă de fân, a dezbrăcat-o şi a trântit-o la pământ, după care, dezbrăcându-se şi el, s-a urcat peste ea şi a încercat să întreţină un act sexual. Acesta însă nu s-a realizat, organul sexual al inculpatului neintrând în erecţie.
În momentul în care se îmbrăcau, la faţa locului a sosit inculpatul R.S. şi martorul M.I., care a refuzat să întreţină raport sexual cu minora datorită refuzului acesteia şi situaţiei în care se afla, plină de noroi şi plângând. Apoi, cu toţii s-au îndreptat către sat, pe drum minora întâlnindu-se cu martorii R.D. şi N.S., cărora le-a spus că a fost violată de trei bărbaţi, pe care nu-i cunoaşte cum se numesc.
Prin Decizia penală nr. 214/ A din 16 iunie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de toţi inculpaţii, cu motivarea că faptele reţinute în sarcina acestora au fost dovedite, cu probele administrate în cauză şi nu se poate reţine că partea vătămată ar fi acceptat să întreţină relaţii sexuale cu ei, în condiţiile de vreme şi locul ales de inculpaţi, că era virgină, raportat la vârsta de 13 ani a acesteia şi dezvoltarea ei fizică.
Împotriva acestei decizii penale, toţi inculpaţii au declarat recurs, pentru R.S. solicitându-se schimbarea calificării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., iar pentru P.E.P. şi R.C. s-a cerut achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pretinzându-se că aceştia urmează să beneficieze de dispoziţiile art. 22 C. pen., deoarece s-au desistat, din proprie iniţiativă, înainte de descoperirea faptei.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de viol, actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa.
Prin art. 197 alin. (3) s-a stabilit că pedeapsa este închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, adoptând o încadrare juridică corespunzătoare pentru toţi inculpaţii.
Din probele directe şi indirecte ale dosarului, în ansamblu şi înlăturarea lor logică, rezultă în mod neîndoielnic că inculpatul R.S. a săvârşit infracţiunea de viol, iar inculpaţii P.E.P. şi R.C. tentativa la această infracţiune, primul adoptând în instanţă singura poziţie favorabilă de a prezenta relaţiile intime avute cu victima, pe baza acceptului neviciat, al liberei exprimări a voinţei acesteia, iar ceilalţi doi inculpaţi susţinând că s-ar fi desistat de la săvârşirea actului sexual, dându-şi seama de gravitatea faptelor, a urmărilor la care se expun, cu toţii căutând ca, în pofida realităţilor rezultate din declaraţii sincere şi neinfluenţate, făcute, în prezenţa avocatului, în faţa organelor de poliţie şi a parchetului, să ducă în eroare instanţele de judecată.
Astfel, este cert stabilit că în seara de 4 octombrie 2003, în jurul orei 21,00, partea vătămată M.V.M., elevă, în vârstă de 13 ani, a fost luată de lângă celelalte prietene de către R.S. şi condusă, contrar voinţei sale, într-o grădină, unde a fost dezbrăcată de inculpat, care apoi a forţat-o, sub ameninţări, să întreţină un act sexual cu el.
Aceste împrejurări au fost declarate de partea vătămată în faţa procurorului, confirmate şi de inculpatul R.S. în declaraţia olografă şi cele date la organele de poliţie şi procuror, în prezenţa avocatului.
Faptele menţionate sunt prezentate şi de inculpatul P.E.P., în declaraţiile date la organele de poliţie şi la procuror.
Martorul M.I. în declaraţiile de la urmărirea penală a relatat că „R.S. a luat-o pe V. în braţe şi au plecat pe drum în direcţia locului denumit Colnic".
De asemenea, martorele I.A.N. şi P.E. au confirmat că a doua zi (duminică 5 octombrie 2003) partea vătămată le-a relatat împrejurările în care a fost violată de inculpaţi.
Din raportul de constatare medico – legală nr. A 313 din 6 octombrie 2003 rezultă că M.V.M. prezintă himen complezant, care permite realizarea de raporturi sexuale fără deflorare, iar ruptura incompletă de la nivelul orelor 7 pe cadranul convenţional, la nivelul himenului, poate avea vechimea din seara zilei de 4 octombrie 2003.
Se constată, de asemenea că, sunt cert stabilite faptele săvârşite şi de inculpaţii P.E.P. şi R.C., care, împotriva voinţei minorei M.V.M. care plângea, în aceeaşi grădină, lângă căpiţa de fân, fie că nu i-a permis să se îmbrace, fie că a dezbrăcat-o, au încercat să realizeze fiecare câte un act sexual cu ea, dezbrăcându-se şi suprapunându-se peste ea, nereuşind însă penetrarea, deoarece organul lor sexual nu a intrat în erecţie.
Şi aceste împrejurări sunt dovedite prin declaraţia de la procuror a părţii vătămate, confirmată de inculpatul P.E.P. care în declaraţia de la procuror, arată:
„Am ieşit de după claia de fân şi am văzut-o pe V., plângând, rugându-mă să o las în pace şi să-i dau drumul să plece acasă. Eu m-am dezbrăcat pentru a întreţine actul sexual cu V., dar nu am avut erecţie, pe drum s-a întâlnit cu R.C. care i-a spus să se întoarcă pentru a avea cu el un act sexual. Deşi V. îl ruga să o lase în pace, printre lacrimi, totuşi C. a dus-o la căpiţă. Când am ajuns şi noi la căpiţă i-am văzut pe C. şi pe V. dezbrăcaţi, dar C. ne-a spus că nu a putut să întreţină act sexual cu aceasta deoarece nu a avut erecţie."
În acelaşi sens inculpatul a făcut declaraţia şi la organele de poliţie, în prezenţa avocatului.
Aceleaşi împrejurări sunt confirmate de martorul M.I. în declaraţiile de la urmărirea penală menţinute şi în instanţă, în care precizează că atunci când a ajuns la claia cu fân a văzut-o pe partea vătămată, plângând, având pantalonii daţi jos, iar lângă ea se afla inculpatul R.C. care avea şi el pantalonii daţi jos.
Faptele se mai dovedesc şi cu declaraţiile inculpatului R.C. şi ale martorilor R.D., I.A.N. şi P.E.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi acceptată cererea de achitare a celor doi inculpaţi pentru tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 22 C. pen., care reglementează desistarea.
Potrivit art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Pe de altă parte, art. 22 C. pen., stabileşte că este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat, ori a împiedicat, mai înainte de descoperirea faptei, producerea rezultatului.
Doctrina a stabilit, în mod constant, că în compunerea elementului material al tentativei de viol intră toate actele de executare premergătoare raportului sexual cu victima, ori de câte ori activitatea infracţională a fost oprită (întreruptă), înainte de consumarea acestui raport.
Cu alte cuvinte, tentativa la infracţiunea de viol există atunci când făptuitorul a început executarea, prin folosirea constrângerii fizice sau morale, în speţă şi prin activitatea de menţinere sau dezbrăcarea victimei, cât şi a autorului şi suprapunerea acestuia peste partea vătămată, dar datorită unei împrejurări independente de voinţa sa, raportul sexual nu a mai avut loc.
Desistarea, însă, constă în renunţarea voluntară a autorului la săvârşirea faptei, la a cărei executare a pornit, mai înainte ca executarea să se fi terminat.
În cauză, însă, este cert stabilit că actele de executare premergătoare raportului sexual, ale inculpaţilor cu victima, nu au fost întrerupte, ca urmare a actului de voinţă al autorilor, ci numai ca urmare a unei împrejurări independente de voinţa lor, respectiv lipsa neprevăzută de erecţie a organului lor sexual.
În raport de cele menţionate, Înalta Curte consideră că prima instanţă şi instanţa de control judiciar au pronunţat hotărâri temeinice şi legale sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte ca respinge, ca nefondate, recursurile declarate de toţi inculpaţii.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.S., P.E.P. şi R.C. împotriva deciziei penale nr. 214/ A din 16 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.S., timpul arestării preventive de la 6 octombrie 2003 la 25 octombrie 2004.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5435/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5458/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
