ICCJ. Decizia nr. 5431/2004. Penal. Art.181c. pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5431/2004
Dosar nr. 4020/2004
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Săveni, prin sentinţa penală nr. 35 din 30 ianuarie 2003, a condamnat pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 din acelaşi cod, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 283 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei Săveni şi a constatat că aceasta este graţiată total şi condiţionat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a reţinut că, la 29 aprilie 2002, inculpatul a lovit partea vătămată C.V., cauzându-i leziuni care au necesitat 23-24 zile de îngrijiri medicale.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 596/ A din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Botoşani.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 1007 din 17 decembrie 2003 a admis recursul declarat de inculpat şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a redus pedeapsa la 3 luni închisoare.
În temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare prin care se critică sus-menţionata hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că în mod greşit instanţa de fond a constatat graţiată pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului, prin sentinţa penală nr. 283/1999 a Judecătoriei Săveni, cât timp la intrarea în vigoare a legii menţionate, inculpatul avea statut de recidivist postcondamnatoriu, fiind astfel exceptat de la graţiere, conform art. 4 pct. 1.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002 sunt exceptaţi de la graţiere cei care au fost condamnaţi, pentru infracţiuni în stare de recidivă şi cei care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că excepţia se raportează la starea de recidivă şi, respectiv, la calitatea de recidivist a inculpatului, care se dobândesc la momentul săvârşirii celei de a doua fapte, indiferent de data la care acestea sunt constatate prin hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, exceptarea recidiviştilor de la graţiere vizează toţi condamnaţii care au dobândit această calitate până în momentul intrării în vigoare a actului de clemenţă.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, în ziua de 15 aprilie 1998, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, pentru care, prin sentinţa penală nr. 283 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei Săveni, menţinută prin Decizia penală nr. 115/ A din 29 februarie 2000 a Tribunalului Botoşani, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat la un an închisoare, dispunându-se, în temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3ani.
La data de 29 aprilie 2002, după rămânerea definitivă a condamnării despre care s-a amintit mai sus, dar în cursul termenului de încercare care se împlinea la 11 martie 2003, deci în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă în prezent judecăţii, pentru care a fost condamnat la 3 luni închisoare, în baza art. 181 cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 37 lit. a) C. pen., prin hotărârile atacate prin recursul în anulare de faţă.
Aşadar, în raport de datele menţionate rezultă că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 543 din 4 octombrie 2002, inculpatul avea statut de recidivist, cum corect au reţinut şi instanţele de judecată, fiind astfel exceptat de la graţiere, conform art. 4 pct. 1 din legea menţionată, atât în ceea ce priveşte pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă, cât şi în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce constituie primul termen al recidivei şi pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată a executării.
În această situaţie, instanţa de fond trebuia să dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 83 C. pen., pe lângă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată pentru fapta iniţială care constituie primul termen al recidivei şi executarea acesteia alături de sancţiunea de 3 luni stabilită pentru fapta dedusă în prezenta cauză, în total un an şi 3 luni închisoare.
Neprocedând în acest mod, ci constatând, în mod greşit că pedeapsa de un an închisoare devenită executabilă prin revocarea suspendării condiţionate este graţiată, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 543/2000, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică.
Pe cale de consecinţă, sunt nelegale şi netemeinice hotărârile instanţei de apel şi cea de recurs, care nu puteau remedia greşeala în apel, respectiv, recursul inculpatului, întrucât ar fi agravat situaţia acestuia, ceea ce ar fi fost contrar dispoziţiilor art. 372 alin. (1) şi art. 3858 C. proc. pen.
Astfel fiind, recursul în anulare este întemeiat şi urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate sub aspectul arătat şi a se dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 35 din 30 ianuarie 2003 a Judecătoriei Săveni, deciziei penale nr. 596/ A din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Botoşani şi deciziei penale nr. 1007 din 17 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpatul A.C.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002.
Înlătură dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 de constatare a graţierii pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 283 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei Săveni.
Dispune executarea acestei pedepse pe lângă pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată inculpatului în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 ianuarie 2004, până la data punerii efective în libertate.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5430/2004. Penal. Art. 211 alin 2 c. pen.... | ICCJ. Decizia nr. 5435/2004. Penal → |
|---|
