ICCJ. Decizia nr. 5970/2004. Penal. Art.211alin.2 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5970/2004
Dosar nr. 5393/2004
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101 din 18 mai 2004, Tribunalul Buzău a dispus internarea inculpatului minor T.M. într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani, ca urmare a comiterii de către acesta a infracţiunii. prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 104 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a minorului G.G., pentru complicitate la comiterea infracţiunii, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 104 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că în ziua de 23 octombrie 2003, inculpatul minor T.M., ajutat de G.G., a smuls de la gâtul părţii vătămate I.N.F. un lănţişor de aur, în timp ce aceasta mergea pe stradă, în municipiul Buzău. Ambii inculpaţi au fost prinşi şi reţinuţi de poliţie la scurt timp după comiterea faptei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 368 din 30 august 2004, a respins, ca neîntemeiate, apelurile declarate de inculpaţi şi de părţile responsabile civilmente T.V. şi T.C. împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpatul minor T.M. şi părţile responsabile civilmente T.V. şi T.C. care au solicitat înlocuirea măsurii de internare a minorului într-un centru de reeducare cu măsura prevăzută de art. 103 C. pen., respectiv libertatea supravegheată, ţinând seama de pericolul concret al faptei comise şi de circumstanţele personale ale minorului.
Recursul este fondat, în sensul ce se vor arăta în continuare.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul minor T.M. suferă de mai mult timp de o boală gravă de inimă, fiind încadrat în gradul de handicap 3 (în acest sens, certificatul eliberat de Comisia pentru protecţia copilului Buzău) şi beneficiind de posibilitatea unui tratament medical în Franţa.
Luând în considerare starea de sănătate a minorului, posibilitatea oferită acestuia de autorităţile franceze de a i se acorda asistenţă medicală într-o instituţie sanitară din Franţa şi ţinând seama de bunul comportament al inculpatului în timpul procesului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că se impune înlocuirea măsurii de internare a minorului într-un centru de reeducare cu măsura prevăzută de art. 103 C. pen., respectiv libertatea supravegheată.
Urmează, în consecinţă, ca recursul declarat de inculpatul minor T.M. şi de părţile responsabile civilmente T.V. şi T.C. să fie admise în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părţile responsabile civilmente T.V. şi T.C. şi de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 368 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 101 din 18 mai 2004 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la recurentul inculpat T.M., în ce priveşte măsura educativă a internării într-un centru de reeducare.
Rejudecând, înlocuieşte măsura educativă aplicată cu cea prevăzută de art. 103 C. pen., respectiv libertatea supravegheată.
Face aplicarea art. 103 alin. (2) şi (4) C. pen., punând în vedere părinţilor T.V. şi T.C. îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui şi atrage atenţia minorului inculpat T.M. asupra consecinţelor comportării sale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5966/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5977/2004. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
---|