ICCJ. Decizia nr. 5993/2004. Penal. Măsura arestării preventive. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5993/2004
Dosar nr. 6235/2004
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223 din 6 septembrie 2004, Tribunalul Arad, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.E. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate privind restul de pedeapsă rămas neexecutat de 797 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad.
S-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 797 zile din pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 159/2004, s-a menţinut măsura arestării preventive privind pe inculpatul S.E.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.E., durata reţinerii de la 9 mai 2004 şi durata arestării preventive de la 10 mai 2004, la zi.
În baza art. 191 alin. (2) C. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata către stat a sumei de câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare, dispunându-se în baza art. 189 C. proc. pen., la plata sumei de 1.200.000 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 16 decembrie 1003, partea vătămată C.C. se afla în barul D. din Aradul Nou, împreună cu martorul P.L. Numitul I.I. a întrebat partea vătămată dacă nu are un telefon celular de vânzare, iar partea vătămată i-a spus că doreşte să vândă propriul telefon, sens în care i l-a arătat. În acel moment pe lângă cei doi a trecut inculpatul S.E., care a luat telefonul.
Iniţial, partea vătămată a declarat în instanţă că inculpatul i-a smuls telefonul celular din mână. Faţă de declaraţia inculpatului, legat de modul de deposedare a părţii vătămate de telefon şi de declaraţiile părţii vătămate, date la urmărirea penală, în care precizează că i-a fost „smuls" telefonul, iar ulterior că i-a fost „luat" din mână, instanţa a apreciat că se impune reaudierea părţii vătămate pentru clarificarea acestui aspect. Astfel, în declaraţia dată la data de 05 iulie 2004, partea vătămată a învederat instanţei că inculpatul i-a luat telefonul din mână în timp ce stătea de vorbă cu numitul I.I., nu i l-a smuls, neexistând din partea inculpatului o manifestare violentă în acest sens, iar lipsa sa de reacţie nu s-a datorat faptului că ar fi fost înspăimântat de acţiunea inculpatului, ci pentru că nu şi-a pus problema că s-ar putea îndepărta cu telefonul.
În aceste împrejurări, inculpatul S.E. a părăsit localul. La scurt timp, partea vătămată însoţită de martorul P.F. au părăsit localul mergând în căutarea inculpatului. Au fugit după acesta, iar când l-au ajuns, partea vătămată l-a proptit de peretele unui bloc, deoarece inculpatul se zbătea încercând să fugă, iar martorul P.F. l-a prins de umăr şi i-a smuls telefonul.
Aceste aspecte legate de momentul recuperării telefonului sunt foarte importante, având în vedere faptul că, cu ocazia dezbaterii cauzei apărătorul inculpatului S.E. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din 16 decembrie 2003 prin rechizitoriu, din tâlhărie în furt, având în vedere că deposedarea părţii vătămate nu s-a realizat prin violenţă.
S-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece reţinând modalitatea de săvârşire, în sensul celor prezentate anterior constituie infracţiunea de tâlhărie, iar nu cea de furt, fapta de sustragere urmată de întrebuinţarea de violenţe pentru păstrarea bunului, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, chiar dacă între cele două acţiuni s-a scurs un interval de timp, în care acesta este urmărit pentru a fi prins.
În data de 07 decembrie 2003, în acelaşi local a avut loc a discuţie între partea vătămată şi inculpatul S.E., precum şi inculpatul R.I., legat de incidentul din seara precedentă. În momentul în care partea vătămată s-a deplasat la toaleta barului a fost urmat de cei doi inculpaţi care, sub ameninţarea cuţitului, l-au deposedat de suma de 250.000 lei pe care o avea asupra sa. Această situaţie a fost surprinsă de martora T.A., care a fost audiată în cauză.
Fapta inculpatului S.E., din seara de 16 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Fapta inculpatului S.E. comisă în seara de 17 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului R.I. comisă în seara de 17 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor pe care instanţa le-a aplicat inculpaţilor, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, din fişa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul S.E. se află în situaţia recidivei postcondamnatorii, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., faţă de pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad, pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiţionat la 10 decembrie 2001, cu un rest neexecutat de 797 zile.
Inculpatul R.I. nu este cunoscut cu antecedente penale, dar s-a sustras de la urmărirea penală, fiind emis mandat de arestare în lipsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul S.E., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 352/ A din 14 octombrie 2004, a admis apelul declarat de inculpatul S.E. şi a extins efectele acestuia şi cu privire la inculpatul R.I. şi a desfiinţat sentinţa penală nr. 223 din 6 septembrie 2004 a Tribunalului Arad, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
A menţinut starea de arest a inculpatului S.E.
Inculpatul S.E., în termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei penale de mai sus, nemulţumit de faptul că s-a dispus menţinerea stării sale de arest, deşi el urmează a fi rejudecat, de către instanţa de fond.
Recursul este nefondat.
Examinându-se actele dosarului, în raport de critica adusă de recurent, precum şi din oficiu, Curtea, reţine că temeinic şi legal instanţa de apel, a dispus, menţinerea stării de arest a inculpatului S.E., şi în continuare, deşi i s-a admis apelul şi hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată şi trimisă cauza spre rejudecare.
Astfel, aflându-ne în cursul judecăţii, instanţa are obligaţia potrivit art. 381 şi art. 160b C. proc. pen., să verifice temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului şi în cazul în care, acestea subzistă, să o menţină, sau dacă au încetat, să o revoce şi să dispună punerea de îndată în libertate a acestuia.
În cauză, probatoriul evidenţiază că, inculpatul recurent este recidivist, după ce a fost liberat condiţiat din executarea unei pedepse anterioare de 6 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad) şi înainte de a se împlinirestul de 797 zile de închisoare, rămas de executat, comite cele două infracţiuni complexe şi deosebit de grave, tâlhării, pentru care a fost trimis în judecată, în prezentul dosar, alături de coinculpatul R.I. şi care s-a sustras de la urmărirea penală precum se sustrage şi de la cercetarea judecătorească.
În consecinţă, împrejurările concrete în care s-au comis faptele şi conduita celor doi făptuitori, au fost corect evaluate de cele două instanţe şi aprecierea, dar şi dispoziţia de menţinere a stării de arest a inculpatului recurent, se justifică în fapt şi este legală, îndeplinite fiind cerinţele articolelor 381 şi art. 160b C. proc. pen.
Ca atare, recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen., prin obligarea inculpatului recurent, la plata cheltuielilor judiciare către stat, dată fiind culpa sa procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E. împotriva deciziei penale nr. 352/ A din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, privind menţinerea măsurii arestării preventive a acestuia.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5992/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5995/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
