ICCJ. Decizia nr. 6009/2004. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6009/2004
Dosar nr. 5204/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 536 din 30 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Orăştie a fost condamnat inculpatul S.I. la 12 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de monede din aur, prevăzută de art. 14, combinat cu art. 2 lit. b) şi art. 5 din Legea nr. 284/1948 modificată prin Decretul nr. 209/1950.
Conform art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea monedelor din aur ridicate de la inculpat, iar în baza art. 25 pct. 6 din acelaşi cod, a dispus confiscarea totală a averii inculpatului.
Tribunalul Regional Hunedoara a admis parţial recursul inculpatului şi a redus pedeapsa la 5 ani închisoare corecţională.
S-a reţinut în fapt că, la 17 februarie 1959, inculpatul S.I., proprietarul fabricii de blănuri V. Orăştie, a deţinut 321 monede din aur, contrar dispoziţiilor legale, ascunse într-un borcan îngropat în pământ.
Împotriva celor două hotărâri, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta neconstituind infracţiune, iar, ca o consecinţă, înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii şi restituirea monedelor din aur confiscate abuziv.
Se învederează că dispoziţiile incriminatoare erau în contradicţie cu Constituţia României în vigoare la data adoptării şi aplicării actelor normative în speţă, precum şi cu D.U.D.O. care garantau proprietatea legal dobândită.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a fi admis.
În conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din Legea 284/1947 persoanele fizice şi juridice având în proprietate aur sub orice formă (şi alte valute, cecuri, ordine de plată, etc.) erau obligaţi ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii în M. Of. să predea aceste valori B.N.R., contra plată în lei la cursul oficial.
Nerespectarea acestor dispoziţii constituia infracţiune şi se pedepsea, conform art. 14, cu închisoare de la 5 la 25 de ani, putându-se aplica şi pedeapsa complementară a confiscării averii conform dispoziţiilor art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior.
Aceste dispoziţii erau însă contrare atât Constituţiei României în vigoare la data adoptării legii, cât şi D.U.D.O.
Astfel, potrivit art. 15 şi 17 din Constituţia din 1925, repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944, s-a statuat că nici o lege nu poate dispune confiscarea averilor şi că „proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropiat decât pentru o cauză de nulitate publică".
Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în art. 12 sin Constituţia României din 1952, precum şi art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U., orice persoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitral de proprietatea sa.
Aşadar, normele de drept penal cuprinse în Legea nr. 284/1947, menite să lipsească pe cetăţeanul român de proprietatea sa, în mod abuziv, sunt neconstituţionale în raport cu însuşi legea fundamentală în vigoare la data incriminării.
Şi pedeapsa complimentată a confiscării averii aplicate inculpatului este menită să aducă atingere dreptului de proprietate, ceea ce, de asemeni, înfrângea principiile constituţionale.
În speţă, inculpatul S.I. a mărturisit provenienţa licită a monezilor din aur, susţinerea sa nefiind contrazisă de vreo altă probă.
Pe de altă parte, conform art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 638/1946 monedele din aur, găurite, desfigurate sau rupte, înşirate sub formă de salbă, galbeni austrieci, precum şi ducaţii cu toartă sau găuriţi puteau fi deţinuţi, în mod legal, de persoanele fizice ori acestea fac parte din obiectele confiscate şi cu privire la care s-a reţinut incidenţa infracţiunii.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. şi va admite recursul în anulare, dispunând achitarea inculpatului S.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., precum şi restituirea monedelor din aur confiscate, înlăturând şi măsura confiscării totale a averii inculpatului (inventarul cauzei nr. 5991 din 29 aprilie 1959 şi procesul verbal al M.I.-D.G.M. – Direcţia Miliţiei Economice nr. 5401 din 11 martie 1959).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 536 din 30 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Orăştie şi deciziei penale nr. 1446 din 12 iunie 1959 a Tribunalului Regional Hunedoara – Deva, privind pe S.I.
Casează ambele hotărâri.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 14, combinat cu art. 2 lit. b) şi art. 5 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr. 209/1950.
Înlătură măsura de siguranţă a confiscării speciale a 321 monede din aur şi pedeapsa complementară a confiscării întregii averi a inculpatului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6004/2004. Penal. Art.205 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6010/2004. Penal. Art.278 alin.1 c.pr.pen.... → |
|---|
