ICCJ. Decizia nr. 6502/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1134 din 16 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul T.F. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 740 din 19 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București care s-a dispus a se executa alături de pedeapsa stabilită, executând în final 5 ani închisoare.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat prevenția de la 18 decembrie 2003 la zi.
A fost obligat inculpatul, în temeiul art. 191 C. proc. pen., la 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
în noaptea de 17 decembrie 2003, în timp ce se afla în autobuzul nr. 123, a sustras prin violență din buzunarul părții vătămate B.F.I. suma de 150.000 lei.
La sosirea organelor de poliție inculpatul a fugit, fiind găsit ascuns sub o mașină pe B-dul Dinicu Golescu.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, care a solicitat achitarea sa întrucât partea vătămată i-a dat banii de bună voie. în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 750 din 11 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul penal nr. 3510/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.F.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că fapta este dovedit, iar pedeapsa aplicată reflectă gradul de pericol social concret al acesteia.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în susținerea orală a recursului inculpatul a învederat faptul că partea vătămată i-a dat de bună-voie banii astfel încât nu se poate reține vinovăția sa în raport de infracțiunea dedusă judecății.
în subsidiar a reiterat motivul invocat în apel și anume reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpat în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 14, 18 C. proc. pen., cu referire la art. 3856C. proc. pen., înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul dispus și administrat în cauză se constată că fapta, împrejurările comiterii acesteia, vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanțe.
însușirea prin violență a banilor rezultă, cu certitudine, din declarațiile părții vătămate, inculpatul fiind cel care a lovit-o cu pumnul, a controlat-o prin buzunare, luându-i suma de 150.000 lei.
De asemenea, modalitatea concretă de deposedare a părții vătămate este reliefată și prin declarațiile inculpatului, care nu neagă însușirea banilor și nici faptul că partea vătămată s-a speriat, declarațiile martorilor oculari B.M., M.D., procesul verbal de percheziție respectiv procesul verbal de recunoaștere din grup.
Narare condiții, se constată că instanța de apel după o riguroasă evaluare asupra materialului probator a apreciat corect starea de fapt și încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.
Cât privește pedeapsa aplicată, instanța de recurs urmează a observa faptul că este orientată spre minimul special, reflectând pe de o parte gradul de pericol social ridicat al faptei iar pe de altă parte persoana inculpatului. Deși nu este recidivist, acesta este cunoscut cu antecedente penale săvârșind infracțiunea dedusă judecății în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 740 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București.
De asemenea, prin sentința penală nr. 1500 din 3 septembrie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din analiza conținutului anchetei sociale rezultă că inculpatul minor provine dintr-o familie dezorganizată, părinții nu au acordat atenție educației sale, nu a frecventat școală având un anturaj dubios.
Pe cale de consecință, nu pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe judiciare atenuante.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.F.
Se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv de la 18 decembrie 2003 la zi.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6079/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6501/2004. Penal → |
|---|
