ICCJ. Decizia nr. 6319/2004. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6319/2004

Dosar nr. 4921/2004

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 274 din 26 iulie 2004, Tribunalul Mureş a respins, ca nefondată, cererea formulată de O.L. privind revizuirea sentinţei penale nr. 310 din 14 octombrie 2003 a aceleiaşi instanţe prin care a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 131 din 20 august 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş.

Ambele instanţe au reţinut că susţinerea condamnatului în sensul că autor al infracţiunii de tâlhărie este şi coinculpatul M.I., condamnat, ca urmare a disjungerii, într-un dosar separat pentru infracţiunea de furt, nu poate forma obiectul unei revizuiri a cauzei, neîndeplinindu-se condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva deciziei curţii de apel condamnatul a declarat recurs reiterând susţinerea formulată în cererea de revizuire.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 394 din acelaşi cod.

Or, motivul invocat de condamnat şi care priveşte situaţia juridică a unui alt participant la săvârşirea faptelor comise împotriva victimei O.M., nu se regăseşte textul de lege menţionat şi de altfel, această susţinere a fost analizată de instanţele care s-au pronunţat în cauză şi în mod justificat înlăturată.

Decizia instanţei de apel fiind deci legală şi temeinică, urmează a se respinge recursul declarat de revizuient, care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.L. împotriva deciziei penale nr. 131/ A din 20 august 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş.

Obligă recurentul condamnat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6319/2004. Penal. Revizuire. Recurs