ICCJ. Decizia nr. 6311/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6311/2004
Dosar nr. 6240/2004
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 23 august 2004, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe inculpatul I.P. la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 78 şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen. Totodată, în baza art. 61 C. pen., tribunalul a dispus revocarea liberării condiţionate a inculpatului din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 207/2003 a Judecătoriei Deva, şi a contopit restul de 182 zile neexecutat din acea pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, urmând ca inculpatul să execute 9 ani închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi şi inculpaţii F.I.V. şi O.O.S., pentru infracţiunea de tâlhărie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că la data de 5 martie 2004, în jurul orei 1,00, inculpaţii F.I.V. şi O.O.S. au pătruns cu forţa în locuinţa lui B.V. din Simeria, l-au imobilizat pe acesta şi i-au sustras din casă un telefon mobil, un aparat de radio şi două pâini. Fapta a fost comisă cu participarea inculpatului I.P., care a rămas de pază în holul casei, iar la un moment dat le-a strigat să se retragă şi să fugă.
Prin Decizia penală nr. 343 din 30 septembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul I.P. care a cerut casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi achitarea sa, susţinând că nu a avut nici o participare la comiterea faptei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă participarea inculpatului la comiterea infracţiunii de tâlhărie, în modul reţinut în considerentele hotărârilor pronunţate în cauză. Astfel, partea vătămată B.V. a declarat constant că în holul casei au intrat trei bărbaţi, iar inculpaţii O.O.S. şi F.I.V. au arătat în declaraţiile lor că la comiterea faptei a participat şi inculpatul I.P., care a şi avut iniţiativa comiterii spargerii. De asemenea, inculpatul recurent a recunoscut comiterea faptei, în declaraţia dată la prima instanţă la data de 28 aprilie 2004, când a arătat că îl cunoştea pe B.V., că le-a indicat celorlalţi doi inculpaţi ce bunuri să sustragă din locuinţa părţii vătămate şi că în timp ce inculpaţii O.O.S. şi F.I.V. săvârşeau sustragerea, în interiorul locuinţei părţii vătămate, el se afla la uşa locuinţei.
Având în vedere probele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că vinovăţia inculpatului I.P. a fost stabilită corect, nefiind cazul să se dispună achitarea inculpatului recurent pentru infracţiunea comisă.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi că, având în vedere pericolul faptei comise şi periculozitatea inculpatului, care este recidivist, nu este cazul ca pedeapsa aplicată acestuia să fie micşorată.
În consecinţă, urmează ca recursul să fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 343/ A din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 martie 2004 la 26 noiembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6308/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6315/2004. Penal. Art.215 alin.4 c.pen. Recurs... → |
---|