ICCJ. Decizia nr. 6453/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6453/2004
Dosar nr. 6627/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, înregistrată sub nr. 4109 din 21 noiembrie 2004, ora 12,30, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat prelungirea arestării preventive, pe timp de 21 de zile (de la 26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004) a inculpaţilor C.M. zis N.T., B.I. zis B.C. şi P.V.
În cuprinsul sesizării se arată că prin actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că în cursul anilor 2003 şi 2004, grupul infracţional condus de B.I. zis N.C., din care făcea parte şi C.M. zis N.T. au şantajat diferite persoane, prin ameninţări şi violenţe, în scopul dobândirii, în mod injust a unor sume de bani.
S-a mai reţinut că, în cursul lunii ianuarie 2003, în timp ce îndeplinea funcţia de inspector în cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare din cadrul D.G.P.M. Bucureşti, inculpatul P.V. a primit spre soluţionare plângerea prin care partea vătămată D.E. sesiza faptul că a fost sechestrat, ameninţat şi lovit de către P.C. zis C.B. şi D.S. zis F. pentru a-l determina să le restituie o sumă de bani datorată.
Întrucât partea vătămată a refuzat să se prezinte la medicul legist pentru a fi examinat, dorind soluţionarea conflictului pe cale amiabilă, ofiţerul de poliţie a procedat la audierea făptuitorilor după care a întocmit un raport cu propunerea de clasare a lucrării, favorizând astfel pe cei doi infractori.
Referitor la inculpatul B.I. zis B.C., s-a reţinut că în perioada 2002 – iulie 2004, a îndemnat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe femei, în diferite localuri din municipiul Bucureşti, în vederea obţinerii unor foloase materiale.
În sesizarea parchetului se menţionează că pentru soluţionarea temeinică şi legală a acestei cauze complexe se impune ca urmărirea penală se fie continuată cu inculpaţii în stare de arest preventiv.
Curtea de Apel Bucureşti, admiţând sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 9 din 22 noiembrie 2004, a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor C.M., B.I. şi P.V. pe timp de 21 zile, de la 26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004, pentru fiecare inculpat.
Totodată, a respins, ca nefondate, excepţiile ridicate de inculpatul C.M., privind nelegala compunere a completului de judecată, la lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi nelegala sesizare a instanţei.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că temeiurile arestării inculpaţilor şi ale prelungirii până la acea dată nu s-au schimbat, iar probele ce urmează a fi administrate, se pot efectua în bune condiţii cu inculpaţii în stare de arest preventiv, în scopul aflării adevărului.
Cu privire la excepţiile ridicate s-a arătat că instanţa a fost legal compusă, deoarece potrivit art. 159 alin. (2) C. proc. pen., propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în Camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii, că cererea de disjungere a cauzei este inadmisibilă în această fază procesuală, urmând a fi analizată în faza de judecată, iar termenul de 5 zile pentru depunerea sesizării şi a dosarului cauzei, prevăzut de art. 159 alin. (1) C. proc. pen., nu este un termen de decădere care să atragă nulitatea actelor îndeplinite.
Împotriva menţionatei încheieri, au declarat recurs cei trei inculpaţi, solicitând punerea lor în libertate, întrucât nu există indicii temeinice de vinovăţie şi nici probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, recurenţii au cerut desfiinţarea încheierii atacate, motivând că instanţa de fond nu a fost legal sesizată cu cererea de prelungire a arestării preventive, în sensul că propunerea parchetului nu a fost motivată şi nu a fost trimisă instanţei cu 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive şi că în cauză competenţa de judecată a sesizării revenea Tribunalului Bucureşti şi nu Curţii de Apel Bucureşti, infracţiunile reţinute în sarcina celor trei inculpaţi nefiind conexe.
Recursurile inculpaţilor C.M. şi B.I. nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiunile pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta măsura arestării.
În baza art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, se arată că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile cuprinse în art. 143 din acelaşi cod şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată în raport de motivele de recurs invocate de cei doi inculpaţi, cât şi din oficiu se constată că prelungirea arestării preventive pe timp de câte 21 zile (de la 26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004) dispusă de Curtea de Apel Bucureşti faţă de aceştia este legală şi temeinică, din actele dosarului rezultând că cei doi inculpaţi au comis mai multe infracţiuni de tâlhărie, şantaj, lipsirea de libertate în mod ilegal şi proxenetism, făcând parte din grupuri special organizate în scopul săvârşirii acestui gen de infracţiuni grave, situaţie în care lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Excepţiile ridicate de aceiaşi recurenţi, referitoare la compunerea instanţei de fond şi la nelegalitatea sesizării acesteia cu cererea procurorului de prelungire a arestării preventive sunt, de asemenea, nefondate, în raport de dispoziţiile art. 159 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respingerea lor fiind pe deplin justificată.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul P.V., se constată că acesta este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
Deşi în cuprinsul referatului de prelungire a măsurii arestării preventive se arată că inculpatul P.V. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, din actele dosarului nu rezultă dacă lucrătorul de poliţie i-a ajutat pe P.C. şi D.S. să comită infracţiunea de şantaj şi lipsirea de libertate în mod ilegal şi nici că prin propunerea de clasare a plângerii formulată de partea vătămată D.E., acesta a zădărnicit urmărirea penală pornită împotriva celor doi coinculpaţi, aşa cum cere dispoziţiile art. 264 C. pen.
Nici legătura între faptele inculpatului P.V. şi faptele celorlalţi coinculpaţi, respectiv, C.M. şi B.I. nu este dovedită, în cuprinsul referatului de prelungire a arestării preventive, aflat la dosarul cauzei, folosindu-se descrieri generice de tipul „inculpaţii au săvârşit două sau mai multe infracţiuni, prin acte deferite, în acelaşi timp şi în acelaşi loc" fără să se indice pentru fiecare inculpat, în parte faptele ce i se reţin în sarcină, probele cu care sunt dovedite şi încadrarea juridică.
Prelungirea arestării preventive a inculpatului P.V. nu este justificată şi pentru faptul că în perioada de peste trei luni de zile de când s-a luat împotriva acestuia măsura respectivă, organul de urmărire penală competent nu a administrat probele necesare pentru aflarea adevărului, deşi inculpatul a formulat numeroase cereri, solicitând audierea unor martori, confruntarea cu partea vătămată şi cu ceilalţi coinculpaţi.
Totodată, se constată că motivarea cu privire la necesitatea şi justificarea prelungirii duratei arestării preventive a inculpatului P.V. este neconvingătoare, instanţa nefăcând referire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 143, art. 148, art. 1491 şi art. 155 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora arestarea inculpatului poate fi prelungită, motivat, în caz de necesitate şi numai dacă au intervenit elemente noi care se justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea lui de libertate.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul P.V., fiind întemeiat, urmează a fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., a se casa încheierea atacată privind prelungirea arestării preventive a acestui inculpat şi a se dispune punerea lui, deîndată, în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Totodată, se va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor C.M. şi B.I., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii nr. 9 din 22 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. 4109/2004.
Casează încheierea atacată şi respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind prelungirea arestării preventive a acestui inculpat.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13/ UP din 3 septembrie 2004 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi B.I. împotriva încheierii nr. 9 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă inculpatul C.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei, iar inculpatul B.I. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6452/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6455/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
