ICCJ. Decizia nr. 6462/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6462/2004
Dosar nr. 5913/2004
Şedinţa nepublică de la 3 decembrie 2004
deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii D.A.P. şi I.E.L. împotriva deciziei penale nr. 276, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, la 27 septembrie 2004, în dosarul nr. 9690/2004, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 463, pronunţată 19 iunie 2004, în dosarul nr. 2425/2004, Tribunalul Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii D.A.P., I.E.L., B.A.C., T.R.C. şi T.C. după cum urmează:
I. Inculpatul D.A.P. a fost condamnat
la detenţiune pe viaţă şi interzicerea pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 şi art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. a) şi c), precum şi a art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 şi art. 66 C. pen. şi
la 10 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a procedat la contopirea acestor pedepse, iar referitor la starea de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., s-a menţionat că aceasta opera în raport cu pedeapsa de 4 ani şi 3 luni de închisoare ce îi fusese aplicată lui D.A.P. prin sentinţa penală nr. 511 din 22 aprilie 2002 a Judecătoriei Gherla, pedeapsă în legătură cu care inculpatul beneficiase de o liberare condiţionată dispusă la 2 septembrie 2003.
Întrucât infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie judecate în cauza de faţă au fost comise înainte de împlinirea celor 579 de zile reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în speţă s-a făcut şi aplicarea art. 61 C. pen., revocându-se beneficiul liberării condiţionate pentru acel rest care a făcut, de asemenea, obiectul unei contopiri.
În urma celor două contopiri succesive s-a reţinut că D.A.P. urma să execute detenţia pe viaţă şi pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 8 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
II. Inculpatul I.E.L. a fost condamnat:
la 8 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 şi art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 şi următoarele, art. 100 şi art. 109 alin. (2) C. pen. şi
la 4 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 99 şi următoarele, art. 100 şi art. 109 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani de închisoare.
Distinct de aceasta s-a constatat că săvârşirea de către I.E.L. a celor două infracţiuni a avut loc „în condiţiile pluralităţii intermediare de fapte" existente în raport cu alte două condamnări ale inculpatului pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente de furt calificat prevăzute de art. 209 şi art. 209, cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. şi anume:
o condamnare la 2 ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 447 din 31 iulie 2002 a Judecătoriei Turda şi care fusese graţiată în baza Legii nr. 543/2002,
o condamnare de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 592 din 6 noiembrie 2002 a Judecătoriei Turda, parţial executată între 21 februarie 2003 şi 4 martie 2003 după care a beneficiat de o liberare condiţionată pentru un rest neexecutat de 169 de zile.
Şi în legătură cu aceste două pedepse instanţa a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispunând executarea celei mai grele, aceea de 2 ani de închisoare.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de 2 ani de închisoare, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată în cauza de faţă, urmând ca în final I.E.L. să execute 10 ani de închisoare din care s-a scăzut însă, conform art. 40, raportat la art. 36 alin. (3) C. pen., perioada executată între 21 februarie 2003 şi 4 martie 2003.
III. Inculpatul B.A.C. a fost condamnat:
la 7 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.
la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani de închisoare,
IV. Inculpata T.R.C. a fost condamnată la 4 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.
V. Inculpata T.C. a fost condamnată la 7 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În cazul tuturor celor cinci inculpaţi instanţa a dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), menţinând, de asemenea, arestarea lor preventivă conform art. 350 C. proc. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), au fost deduse din pedepsele aplicate perioadele în care fiecare dintre cei cinci inculpaţi fuseseră reţinuţi sau arestaţi preventiv, calculate până la data pronunţării sentinţei, iar în conformitate cu prevederile art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea mai multor sume de bani (câte 1 200 000 lei de la D.A.P., I.E.L. şi B.A.C., 800 000 lei de la T.C. şi 700 000 lei de la T.R.C.).
În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) şi a art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportate la art. 998 şi art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de C.A.S. Cluj, în sensul obligării inculpaţilor D.A.P., I.E.L. şi B.A.C. la plata sumei de 4 043 203 lei reprezentând „cheltuieli de spitalizare"; în cazul inculpaţilor minori I.E.L. şi B.A.C. s-a menţionat că respectiva obligaţie operează în solidar cu părţile responsabile civilmente I.V. şi I.H. şi respectiv B.I. şi B.A.
În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, instanţa a aplicat dispoziţiile art. 191 alin. (1) – (3) C. proc. pen., obligându-i pe inculpaţi la plata cu acest titlu către stat a sumelor de 7 000 000 lei în cazul lui D.A.P., 6 000 000 lei în cazul lui I.E.L. în solidar cu părţile responsabile civilmente I.V. şi I.H., 6 600 000 lei în cazul lui B.A.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente B.I. şi B.A., 3 300 000 lei în cazul lui T.R.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente T.T. şi T.R.C. şi 3 300 000 lei în cazul lui T.C.
S-a menţionat totodată că, în conformitate cu prevederile art. 189 C. proc. pen., onorariile, în cuantum de câte 600 000 lei, cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru patru dintre inculpaţi (D.A.P., B.A.C., T.C. şi T.R.C.) se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cât şi inculpaţii D.A.P., I.E.L., T.C. şi T.R.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia penală, cu numărul de dosar 9690/2004.
Prin Decizia penală nr. 276 pronunţată la 27 septembrie 2004, instanţa astfel sesizată a respins apelurile ca nefondate, a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedepsele aplicate acestora perioadele reţinerii şi arestării preventive calculate până la data pronunţării respectivei hotărâri.
În legătură cu cheltuielile judiciare efectuate în acea fază procesuală instanţa de apel a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligându-i pe inculpaţi la plata cu acest titlu către stat a sumelor de 1 000 000 lei în cazul lui D.A.P., 1 000 000 lei în cazul lui I.E.L. în solidar cu părţile responsabile civilmente I.V. şi I.H., 1 600 000 lei în cazul lui T.R.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente T.T. şi T.R.C. şi respectiv 1 600 000 lei în cazul lui T.C.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că, la data de 3 noiembrie 2003, în jurul orei 14.30, T.R.C. şi T.C., acţionând conform unui plan stabilit anterior de comun acord cu ceilalţi inculpaţi, au folosit pretextul unei vizite făcute lui P.C., pe care îl cunoşteau de mai mulţi ani, pentru a-l determina să consume din băuturile alcoolice aduse de ele.
Conform estimării inculpaţilor, sub influenţa băuturilor alcoolice victima, în vârstă de 81 de ani, s-ar fi aflat în imposibilitatea de a se apăra, ceea ce era de natură a facilita sustragerea din locuinţa sa a banilor provenind din pensia lunară, despre care cei cinci ştiau că fusese încasată în acea zi, precum şi a altor bunuri.
S-a avut, de asemenea, în vedere de către instanţe că, la circa 30 de minute după începerea acelei vizite, D.A.P. a pătruns prin escaladarea porţii în curtea de acces a locuinţei victimei, poartă pe care descuiat-o din interior, permiţând pătrunderea în curte şi a lui I.E.L. şi B.A.C.
S-a mai reţinut cã toţi aceşti trei inculpaţi au exercitat pe rând mai multe acte de mare violenţă împotriva victimei care a fost astfel adusă în stare de inconştienţă (comă de gradul 3) din care nu şi-a mai revenit până la 13 noiembrie 2003 când a şi decedat ca urmare a multiplelor leziuni ce i-au fost cauzate.
Reţinerea în sarcina tuturor celor cinci inculpaţi a infracţiunii de tâlhărie a fost argumentată de instanţe în raport cu faptul că din locuinţa victimei aceştia au sustras diverse alimente, precum şi 5 000 000 lei pe care i-au împărţit între ei, aceasta fiind şi raţiunea aplicării măsurii confiscării, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a sumelor astfel dobândite.
În ceea ce priveşte obligarea inculpaţilor D.A.P., I.E.L. şi B.A.C. la plata unor despăgubiri în valoare de 4 043 203 lei către C.A.S. Cluj s-a avut în vedere că acestea reprezintă echivalentul cheltuielilor efectuate pentru spitalizarea victimei de la 3 noiembrie 2003 când P.C. a fost internat şi până la decesul său survenit la 13 noiembrie 2003.
În plus, în considerentele deciziei pronunţate de către instanţa de apel s-a subliniat că sunt nejustificate criticile formulate în respectiva cale de atac.
A fost astfel înlăturată cererea lui D.A.P. de a se reţine în sarcina sa comiterea unei singure infracţiuni, aceea de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., instanţa apreciind că „inculpaţii, chiar dacă nu au urmărit în mod direct suprimarea vieţii victimei, au acceptat producerea acestui rezultat".
S-a evidenţiat, de asemenea, că probele administrate în cauză atestă fără echivoc contribuţia inculpaţilor I.E.L. şi T.R.C. la activitatea infracţională, infirmând apărările lor, în sensul că nu ar fi avut o astfel de participare.
S-a relevat totodată cã, în raport cu datele speţei, sunt nefondate criticile referitoare la individualizarea pedepselor aplicate unora dintre inculpaţi, pedepse considerate prea aspre în apelurile declarate aceştia sau, dimpotrivă, prea blânde în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Ca urmare a pronunţării hotărârilor judecătoreşti menţionate s-a declarat recurs în termen legal de către inculpaţii D.A.P. şi I.E.L., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 5913/2004.
În ceea ce îl priveşte inculpatul D.A.P. a depus în dosarul cauzei mai multe precizări scrise care conţin şi motivele declarării recursului.
În acest sens recurentul a reiterat cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa despre care a afirmat că întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni, aceea de tâlhărie, comisă în forma prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., deoarece în speţă nu a existat intenţia directă sau indirectă a suprimării vieţii victimei.
În aceeaşi ordine de idei recurentul-inculpat a relevat de mai multe ori că, în ceea ce îl priveşte, violenţele exercitate împotriva lui P.C. s-au rezumat la „un pumn şi o palmă".
Pentru aceleaşi considerente inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză şi sub aspectul individualizării pedepsei apreciind că în speţă nu operează elemente care să justifice aplicarea detenţiei pe viaţă.
În sprijinul acestei aserţiuni a relevat că, după eliberarea sa condiţionată după condamnarea precedentă, a încercat să realizeze venituri exclusiv din muncă şi să asigure astfel în mod onest întreţinerea concubinei sale şi a celor doi copii minori ai lor, iar Decizia comiterii tâlhăriei a fost determinată tocmai de dificultăţile materiale cu care se confrunta familia sa.
În motivarea recursului declarat de I.E.L. acesta a susţinut din nou că nu a participat la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, relevând că probele administrate în cauză atestă cu certitudine faptul că în timpul comiterii respectivelor fapte el se afla la domiciliu împreuna cu părinţii săi.
O altă critică, cu caracter subsidiar, a fost formulată acest recurent în legătură cu modul de individualizare a pedepselor care i-au fost aplicate, apreciindu-se că asprimea respectivelor sancţiuni este nejustificată deoarec.
este minor, astfel încât scopul reeducării sale se poate realiza şi printr-o sancţiune mai blândă, iar
prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională era relativ redus, a fost integral recuperat „şi nu mai există constituire de parte civilă"
Recursurile sunt nefondate.
În acest sens, Curtea are în vedere că cursul urmăririi penale fiecare dintre inculpaţi a încercat să expună într-o formă atenuată sau chiar să nege propria contribuţie la activitatea infracţională, tendinţă care s-a accentuat după decesul victimei.
Aceste dificultăţi de ordin probatoriu s-au amplificat ca urmare a îndemnurilor şi a presiunii morale prin care D.A.P. le-a făcut pentru a-i determina pe ceilalţi inculpaţi să nu recunoască săvârşirea infracţiunilor, aspect relatat în acea fază procesuală de B.A.C. şi T.C.
Dincolo de caracterul lor contradictoriu, şi în multe privinţe neverosimil, declaraţiile date în condiţiile arătate de inculpaţi în cursul urmăririi penale au evidenţiat însă în cele din urmă rolul pe care D.A.P. l-a avut, acţionând ca un veritabil lider al grupului de infractori.
Este cert de pildă faptul că acest inculpat a fost primul care a forţat pătrunderea în curtea victimei si cel dintâi care l-a atacat, prin surprindere, pe P.C., lovind-l si trântindu-l la pământ.
Constatările medico-legale efectuate in cauză au evidenţiat o multitudine de leziuni pe care victima le-a suferit ca urmare a repetatelor lovituri primite; acest aspect confirmă veridicitatea relatărilor inculpatei T.C. conform cărora, după prăbuşirea sa, P.C. a continuat să fie lovit mult timp de D.A.P., I.E.L. si B.A.C.
Semnificativă este şi poziţia adoptată la un moment dat în cursul urmăririi penale de B.A.C. care, deşi a susţinut că, în ceea ce îl priveşte nu a făcut decât să astupe gura victimei pentru a o împiedica să ţipe, a admis în acelaşi timp că D.A.P. I.E.L. i-au aplicat P.C. repetate lovituri cu pumnii şi mai cu seamă cu picioarele.
Toate aceste elemente probatorii infirmă aserţiunile recurentului inculpat D.A.P. referitoare la caracterul insignifiant al violenţelor exercitate de el împotriva victimei.
Pentru aceleaşi considerente nu pot fi primite nici obiecţiunile aduse de acest recurent încadrării juridice avute în vedere de către instanţe, deoarece natura loviturilor aplicate victimei, în vârstă de peste 80 de ani, indică fără putinţă de tăgadă intenţia indirectă a inculpatul D.A.P. de a-l ucide pe P.C.
Curtea reţine în acelaşi timp că instanţele nu au ignorat caracterul cu totul excepţional al pedepsei detenţiei pe viaţă, aplicarea acesteia în speţă fiind însă justificată în primul rând în raport cu violenţa extremă a faptelor comise de inculpat.
Evocarea în acelaşi context a celor şapte condamnări suferite anterior de recurent pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat, luarea în considerare a rolului său de lider al celorlalţi patru infractori, dintre care trei erau minori ca şi încercările insistente ale lui D.A.P. de a împiedica aflarea adevărului în cauza de faţă legitimează o dată în plus aplicarea sancţiunii menţionate.
Pentru considerente similare nu pot fi primite nici criticile aduse de inculpatul I.E.L. în susţinerea recursului său.
În acest sens, Curtea constată că ambele instanţe au procedat la o analiză sistematică şi detaliată a materialului probatoriu demonstrând că alibiul invocat de acest recurent pentru a nega prezenţa sa in casa victimei în momentul comiterii infracţiunilor este lipsit de suport.
În mod justificat, în considerentele celor două hotărâri s-a subliniat că depoziţiile date în calitate de martori de către părinţii recurentului sau declaraţiile lui D.A.P., care, de asemenea, este rudă cu acest recurent, nu sunt credibile, cu atât mai mult cu cât chiar şi acestea conţin inadvertenţe semnificative.
S-a observat, de asemenea, că alţi martori audiaţi pentru a confirma respectiva apărare a lui I.E.L. nu au fost în măsură ateste cu exactitate prezenţa respectivului inculpate la domiciliu în ziua şi la ora când infracţiunile au fost comise.
În fine, este de amintit că inculpata T.C. a admis, inclusiv în faza de judecată, că violenţele împotriva victimei au fost exercitate de trei bărbaţi, iar nu doar de D.A.P. si B.A.C. aşa cum au afirmat aceştia din urmă în faţa primei instanţe.
De altfel, aşa cum s-a relevat deja, însuşi inculpatul B.A.C. a descris în detaliat în cursul urmăririi penale modul în care I.E.L.
Criticile cu caracter subsidiar formule de acesta din urmă cu privire la individualizarea pedepselor aplicate nu pot fi nici ele primite.
Este de observat astfel că în ceea ce priveşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile judecate în cauza de faţă instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 52 şi art. 72 C. proc. pen., individualizarea acestora fiind orientată spre minimul special.
În acelaşi timp împrejurarea că o parte semnificativă a pedepsei pe care recurentul inculpat I.E.L. o are de executat îşi are originea într-o condamnare anterioară se datorează nerespectării de către acesta a cerinţelor legale care condiţionau beneficiul graţierii, nefiind deci imputabilă instanţelor, care nu au făcut decât să dea curs dispoziţiilor legale imperative aplicabile în materie.
În concluzie Curtea reţine că, în urma verificării deciziei atacate în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., nici una dintre aceste prevederi legale nu îşi găseşte incidenţa în cauză.
Aşa fiind, urmează ca în baza art. 38515 alin. (1) pct. I lit. b) C. proc. pen., recursurile să fie respinse ca nefondate.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 38516, raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunţa şi în sensul deducerii din pedepsele aplicate inculpaţilor a perioadei în care aceştia au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv cu începere de la 6 noiembrie 2003 şi până la pronunţarea prezentei decizii.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii urmează a fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu menţiunea că onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru a le asigura asistenţa juridică se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.A.P. şi I.E.L. împotriva deciziei penale nr. 276 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive cu începere de la 6 noiembrie 2003 şi până la 3 decembrie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.600 000 lei, cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă nepublică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6458/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6472/2004. Penal → |
|---|
