ICCJ. Decizia nr. 6547/2004. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6547/2004
Dosar nr. 4940/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1706/2004 la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, condamnatul P.L.C. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 806 din 12 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 4333/2002, prin care a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În motivarea cererii condamnatul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea faptei imputate şi că este în măsură să indice existenţa unor probe noi care îi vor dovedi nevinovăţia.
În cauză au fost efectuate cercetări de către procuror, conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen., care în concluziile înaintate Tribunalului Bucureşti a opinat pentru respingerea cererii de revizuire, întrucât, în urma acestor verificări a constatat că motivul invocat de condamnat şi anume, administrarea unor probe noi pentru a-şi demonstra nevinovăţia nu se înscrie în nici unul din cele arătate în art. 394 C. proc. pen.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 828 din 18 iunie 2004, în urma verificării susţinerilor condamnatului şi a concluziilor parchetului a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.L.C., cu motivarea că aspectul invocat de acesta, nu face parte dintre cele arătate expres şi limitativ în art. 394 C. proc. pen., respectiv că nu au fost aduse în discuţie împrejurări noi, necunoscute de instanţă la judecata în fond, cu atât mai mult cu cât exercitarea acestei căi de atac nu permite o prelungire a probatoriului pe aspectele ce ţin de situaţia de fapt, deja cunoscută de instanţă, iar pe de altă parte, aceste împrejurări invocate de către revizuient, chiar reale de ar fi, nu ar avea nici o consecinţă sub aspectul tragerii sale la răspundere penală pentru infracţiunea săvârşită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul P.L.C. pe care a criticat-o cu privire la greşita respingere a cererii de revizuire apreciindu-se în mod greşit că motivul invocat nu poate constitui motiv de revizuire a hotărârii de condamnare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 614/ A din 19 august 2004 a respins apelul ca nefondat, menţinând motivarea instanţei de fond, respectiv că în cauză motivul invocat drept temei al revizuirii nu se înscrie între cele arătate în art. 394 C. proc. pen.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către condamnatul revizuient P.L.C., pe care a criticat-o pentru acelaşi aspect învederat şi la judecata la instanţa de apel şi anume, greşita respingere a cererii de revizuire pe considerentul că motivul invocat în cerere nu ar fi prevăzut de lege.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel în mod justificat au constatat că motivul pentru care condamnatul P.L.C. a solicitat revizuirea hotărârii judecătoreşti prin care a fost condamnat nu face parte dintre cele arătate în art. 394 C. proc. pen., deoarece aspectul invocat, respectiv extinderea probatoriilor pentru a-şi dovedi nevinovăţia, nu poate fi asimilat unor împrejurări necunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei (aşa cum o cer dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.).
În consecinţă, pentru considerentele arătate urmează a constata că recursul declarat de condamnatul P.L.C. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient P.L.C., împotriva deciziei penalenr. 614/ A din 19 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6546/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6549/2004. Penal → |
---|