ICCJ. Decizia nr. 6710/2004. Penal. Plîngere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6710/2004

Dosar nr. 6085/2004

Şedinţa publică din 13 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 166 din 19 iulie 2004, Tribunalul Alba a respins, ca prematur introdusă, plângerea formulată de petentul R.I. împotriva rezoluţiei nr. 663/P/2003 a Parchetului de pe lângă acest tribunal.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 781 din 12 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinţei.

Împotriva deciziei a declarat recurs petentul R.I., invocând aspecte de fond.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs: deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Or, în cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat Decizia atacată, ca instanţă de recurs, nu ca instanţă de apel, astfel că această decizie nu este supusă unui nou recurs, aşa cum pretinde petentul.

În consecinţă, recursul petentului este inadmisibil şi urmează a fi respins, ca atare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.I. împotriva deciziei penale nr. 781 din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6710/2004. Penal. Plîngere. Recurs