ICCJ. Decizia nr. 6711/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6711/2004
Dosar nr. 6151/2004
Şedinţa publică din 13 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1139 din 16 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul M.G.D. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 866 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia II penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, faţă de concluziile raportului de expertiză medico – legală, în care se arată că petiţionarul este clinic sănătos, nu se află în imposibilitatea executării pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 723 din 7 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva menţionatelor hotărâri, condamnatul M.G.D. a declarat recurs, solicitând întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, pentru motive medicale, arătând că faţă de afecţiunile de care suferă, respectiv hepatită cronică, nu poate fi tratat în reţeaua D.G.P.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă „când se constată pe baza unei expertize medico – legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa".
Curtea, analizând hotărârile atacate prin prisma motivelor invocate, constată că ambele instanţe au apreciat în mod corect concluziile raportului medico – legal efectuat în cauză, în care se arată că numitul M.G.D. este „clinic sănătos, prezintă antecedente de consum de heroină, nu necesită tratament şi nu se află în imposibilitatea executării pedepsei".
Ca atare, pentru considerentele expuse, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.G.D. împotriva deciziei penale nr. 723 din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6710/2004. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6712/2004. Penal. întrerupere executare... → |
---|